Martie 2011

Se apropie Paștele, a doua perioadă din an după Crăciun când putem fi mai buni, mai sufletiști, mai indulgenți cu cei din jurul nostru etc. Desigur, nici un brand nu ratează ocazia de a se asocia și cu această sărbătoare, inserând tradiționalele ouă vopsite alături de mai puțin tradiționalele lor produse. Unora le iese asocierea, [...]

Da, în sfârşit se poate, cu alte cuvinte dacă ţi-ai făcut cont de utilizator pentru firma sau brandul tău şi vrei să il transformi în pagină e suficient să mergi AICI şi să selectezi tipul de pagină dorit. Fotografiile şi prietenii vor fi mutate în noua pagină. Mai multe detalii despre convertirea contului personal în [...]

Cel mai probabil aveţi impresia că tastatura pe care o aveţi la calculator e cea mai bună, adică poziţionarea tastelor a fost perfecţionată de-a lungul timpului până s-a ajuns la forma actuală, prin mii şi mii de încercări şi teste. Nimic mai greşit! Povestea pe scurt. În 1932 fundaţia Carnegie a finanţat cercetările profesorului Dvorak [...]

Un buton prin care poţi aprecia conţinutul care îţi place? Asta da idee inovativă, mai ales că vine de la Google şi nu, nu seamănă deloc cu Facebook Like, doar ni se pare. Serviciul este lansat iniţial în rezultatele căutărilor pe Google, urmând să fie încorporat şi in alte servicii Google în lunile următoare. Nu [...]

Cum de ai timp să scrii pe blog, mă întreabă unii, că eu nu am timp nici pentru mine. Nu am timp, dar îmi fac, le răspund eu. Treaba cu blogul m-a prins de câţiva ani, şi nu cred că voi renunţa prea curând. Încerc să scriu măcar un articol pe zi, iar după o [...]

Da, în sfârşit a apărut o varianta funcţională a browserului dedicata doar telefoanelor mobile, mai exact pentru cele cu Android sau Meebo (Nokia). Ţin minte că acum un an de zile mă jucam cu o variantă pentru Windows Mobile care se bloca la fiecare mişcare. În prezentare arată destul de bine, rămâne de văzut ce [...]

Într-o lume normală prietenii pe care îi ai pe Facebook ar trebui să fie cei pe care îi ai și în viața reală și nu ar trebui să existe motive pentru a ascunde ceea ce scrii online față de ei. Totuși, nu trăim într-o lume normală, și de multe ori aud întrebări de genul: Nu [...]

Facebook e pe primul loc, ca de obicei. Orkut e deţinută de Google, fiind populară în India şi Brazilia, iar Qzone operează în China. De aici.

Era următorul pas, mi se pare normal pentru Youtube. În fiecare minut pe Youtube sunt uploadate peste 35 de ore de material video, dar pînă acum aveai nevoie de o camera web pentru a putea urca online și difuza videoclipurile tale . Odată cu lansarea  youtube.com/create camera nu mai e neapărat necesară, oricine poate crea [...]

Cu ceva ani în urmă era la modă şi în România religia consumului. Refrenul preferat era “consumaţi, consumaţi, consumaţi”. Lucrurile s-au mai temperat între timp, s-au trezi şi ai noştri că nu poţi consuma la nesfârşit, mai ales dacă nu ai de unde. Totuşi, asta nu înseamnă că economiile românilor au crescut substanţial. Veţi spune [...]