(Re)descoperim parcurile din Iași în Expediția verde

14/06/2011 · 32 comentarii

Să îmi fie cu iertare ignoranța, dar când mi-au spus cei de la Renault de Expediția verde, că voi avea de umblat prin Iași după chestii eco și după parcuri și spații verzi la volanul unui Renault Clio ce consumă puțin, da puțin de tot, am răsuflat ușurat și am zis da, mă bag. Eu aveam impresia că în Iași sunt 5-6, hai 10 parcuri care merită să apară pe o hartă verde, deci va fi totul o joacă la volanul unei mașini mișto. În realitate lucrurile sunt mult mai complicate.

Am primit mașina, am descoperit eu cum se conduce în stil eco, dar săptămâna asta am dat de greu. În prima etapă trebuie să descopăr cât mai multe parcuri și spații verzi din Iași, să demonstrez tuturor cât de verde e Iașul. Pentru a ieși cu bine din încercarea asta trebuie să am grijă de trei chestii:

  • Să descopăr toate parcurile din Iași. Ieri m-am apucat de numărat și am ajuns la aproape 30 de parcuri, și tare mi-e frică ca mai am de numărat. Mă bucur că sunt multe, dar mă tem că nu voi apuca să ajung la toate. Gândiți-vă că trebuie să le vizitez pe toate și să le pozez, iar după să scriu despre ele pe site-ul campaniei. Dacă știți parcuri de prin Iași, eventual din alea mai retrase de care nu prea știe lumea și mai ales eu, aveți milă de mine și lăsați un comentariu cu parcul și adresa, să îl trag în poză. Așa mă ajutați să economisesc timp.
  • Să adun câți mai mulți susținători în Expediția verde. Clic aici și băgați emailul și numele vostru ca să mă susțineți, nu primiți spam, doar informații utile, garantez eu.
  • Să obțin un consum cât mai mic. Deja am primit câteva sfaturi legate de condusul economic, știu și cum să fac pentru a obține un consum cât mai mic, dar tot voi avea ceva de tras, nu degeaba i se zice Iașului orașul celor 7 coline. Practic ca să umblu prin toate parcurile voi avea multe dealuri de urcat, deci trebuie să am mare grijă la pedala de accelerație.

De ce v-ar păsa vouă despre ce fac eu în Expediția verde? În primul rând pentru că ne cunoaștem și ne citim de atâta timp și în al doilea rând pentru că vă voi oferi informații utile despre Iași, pe care poate nici voi nu le știați. Pentru început voi publica fotografii și imagini video cu toate parcurile descoperite de mine în Iași pe Expediția verde. Eu zic că aveți numai de câștigat dacă mă susțineți, nu cred că vă doriți să câștige Timișoara, Brasovul sau Bucureștiul titlul de cel mai verde oraș, nu?

În plus, atașez mai jos dovada că deja mă documentez serios și umblu pentru a indexa toate spațiile verzi și parcurile din Iași. Ghici unde e făcută fotografia cu mașina?

 (Re)descoperim parcurile din Iași în Expediția verde

 (Re)descoperim parcurile din Iași în Expediția verde

Recomanda articolul:


{ 27 … comentarii. Citeste-le in continuare sau adauga unul }

1 QuadroQ 14 Iunie 2011 la 07:59

Ultimul paragraf chiar nu e asa de motivant :) ) Dar te sustin! M-am inscris acolo, eram nr 8 intre sustinatori… :)

2 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 08:17

Mersi Matei.

3 Andreea 14 Iunie 2011 la 08:47

Gata.. te sustin si eu :)

4 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 09:01

Mersi Andreea.

5 somnulescu 14 Iunie 2011 la 09:27

Eu te sustineam oricum, hai pune o lista cu parcurile sa vedem poate stim si noi altele :)

6 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 09:33

Ok, mai pe seară revin cu lista.

7 Paul 14 Iunie 2011 la 09:40

Te sustin! Spor!

8 cipoc 14 Iunie 2011 la 10:22

te sustin si eu:)
te poti apuca de pozat prin gradina botanica..in 2 zile termini:))
inlegatura cu poza cu masina da mai multe indicii:)

9 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 10:42

E langa un lac. Da, in Gradina botanica sunt multe lucruri care merită văzute.

10 Mihaela 14 Iunie 2011 la 11:10

Te sustin si eu. Mult succes!

11 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 11:16

Să fie.

12 cipoc 14 Iunie 2011 la 11:17

acum sa vedem blogosfera ieseana cum se misca:))

13 somnulescu 14 Iunie 2011 la 12:06

Se misca, doar ca numarul bloggerilor ieseni e mai mic decat al celor din Bucuresti de ex.

14 Razvan Girmacea 14 Iunie 2011 la 12:12
15 Razvan Girmacea 14 Iunie 2011 la 12:17
16 cipoc 14 Iunie 2011 la 12:43

da chiar razvane, pe aici prin spate pe la mine is numai boscheti:))
daca vrei marius iti fac o poza cu copacii din fata geamului:)

17 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 12:45

Vin eu să pozez boscheţii :) .

18 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 12:46

Îl am deja în vizor, sunt călare pe Google Maps.

19 Iulian Lita 14 Iunie 2011 la 14:48

Te-am votat si eu.. al 70-lea sustinator :)

Vezi sa nu uiti de parcul ala din Podu Ros de langa ING, care nu-i tocmai verde, dar ar merita sa fie nitel mai verde, avand in vedere ca se aduna acolo zeci de batranei zilnic sa joace sah si table :)

20 Marius Sescu 14 Iunie 2011 la 14:49

Mersi Iulian, chiar mă gândeam la el.

21 anda_elena 14 Iunie 2011 la 16:18

* Este un parculet langa Casa Sindicatelor. Mic si dragut… in care, in unele nopti, se mai violeaza cate o fata (ups… asta nu trebuia s-o spun).
* Intereseaza-te la Universitatea de Agronime- acolo se detin multe spatii verzi.
* Mai am niste idei – dar pe alea ti le trimit pe mail, sa nu ni le fure ceilalti din competitie (asta, daca or fi valabile). :)

22 acsel 14 Iunie 2011 la 17:39

Cred ca e facuta la Ciric sau Aroneanu poza.
Ca parca sau zona verde, ai diversele paduri de langa manastiri, dar si in capatul Copoului, spre Breazu.

23 Cosmin 15 Iunie 2011 la 09:55

Incearch pe Ciurchi, in tatarasi, langa tudor center. :) e un soi de spatiu verde/parc, cu teren de fotbal langa.

24 Marius Sescu 15 Iunie 2011 la 09:57

Mersi Cosmin, l-am notat. Daca mai ai idei le poti lasa aici – http://www.expeditia-verde.ro/?p=161 .

25 alex 15 Iunie 2011 la 17:25

CUG – Dupa biserica Inaltarea Domnului spre iesirea din oras – Nu e parc dar ar trebui sa fie, este un “camp” pe care copiii din zona se tot chinuie sa mai joace cateva jocuri dar este sub orice critica, putin mediatizat poate se incumeta primaria ca macar sa planteze cativa copaci si sa tunda scaieti. Cred ca ar fi un succes al campaniei realizarea unui parc intr-o zona “verde” care nu este cosmetizata… de fapt nu ar trebui intre ghilimele ca vegetatia de buruieni e in floare.
Tot in CUG ceva mai inspre iesirea din oras, dupa primul rand de blocuri dupa zona mentionata anterior chiar exista in parculet amenajat de vreo 5 ani…acum cresc copacii.
Ar fi mai multe dar sunt centrale si probabil le-au mentionat si altii.
Pentru mine aceasta campanie ar avea succes daca macar o astfel de zona devine parc, asa ca iese Iasul pe locul 1 pe nu stiu ce top efectiv nu ma incalzeste cu nimic.

26 Marius Sescu 15 Iunie 2011 la 17:28

Alex, asta nu e o campanie de – hai sa convingem primaria sa faca un parc, ci de descoperire a celor deja existente. Deja am trecut de 30.

27 alex 15 Iunie 2011 la 20:09

Ok, atunci al 2-lea ;) ca acolo chiar este un parc mediu ca dimensiuni.

Lasa un comentariu

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi. Poti sa te abonezi si fara sa comentezi.

{ 5 trackback-uri }