Când e cel mai bine să publici un articol pe internet

Teoria spune că cel mai bine e să publici dimineața, când oamenii stau la cafea și frunzăresc presa online. Totuși, s-au mai făcut studii pe tema asta a activității online, și se pare că prânzul și seara sunt mult mai atractive dacă vrei să atragi atenția cititorilor.

În pauza de prânz, între 12 și 2 mai exact, se generează cele mai multe clicuri pe articolele din rețelele sociale, și are sens, oamenii iau masa și vor ceva să le ocupe timpul, ca să își poată ignora colegii de la masă. 🙂

Totuși, dacă vreți ca oamenii să citească pe îndelete articolele, nu doar să le frunzărească pe fugă, e mai bine să publicați seara, între 6 și 8, când lumea ajunge acasă și are timp să citească mai mult. După 8 se bagă la filme și i-ați pierdut.

În plus, Twitter nu mai generează clicuri pe linkuri, ceea ce la noi oricum nu era cazul, toți știm că grosul traficului vine din Facebook, pe lângă căutările din Google, căutări care atrag și utilizatorii ce petrec cel mai mult timp citind articolele, apropo. Și asta are sens, pe Facebook lumea face clic de curiozitate, din Google ajung pe site sau blog căutând ceva anume, deci sunt interesați de articol.

Și pe final încă un motiv să vă optimizați site-ul pentru mobil – cele mai multe afișări se fac de pe smartphone, pe care toți îl avem în mână constant.

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

2 Comentarii

  1. De regula, eu public articolul imediat dupa ce il scriu si il recorectez. Indiferent de ora sau zi. Insa, eu sunt de parere ca cel mai ok ar fi sa publici articolul dimineata. La ora 6-7. Eu ma trezesc zilnic la ora 6.15, iar pana beau o cafea, halesc un croissant si ma imbrac sa plec la serviciu, si intru la zoso pe blog. Rar se intampla sa nu gasesc un articol nou de citit, fie el si „stirile zilei”. (sunt cu o ora in urma fara de fusul orar din Ro, ceea ce ma avantajeaza).

    Cu toate astea, am observat trafic mult de pe facebook atunci cand distribui link spre un articol dupa ora 18-19.

    In orice caz, tu cred ca te fereri la publicarea pe facebook, ca altfel nu prea conteaza cand publici pe blog. Cele 4-5 bloguri pe care le urmaresc zilnic nu le caut pe facebook, ci sunt la favorite/temporare in Chrome.

    PS: urasc captcha

    (0)
    1. Captcha mă scapă de 1000 de comentarii spam pe zi. Măcar e silent captcha.
      De obicei bloggerii când publică dau share peste tot. Și eu scriu dimineața, dar cele mai multe reacții le primesc seara. Depinde și ce/pentru cine scrii.

      (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *