Cât mai e salariul unui specialist în marketing/PR online în 2012?

Am prins ieri o discuție interesantă pe Twitter care a plecat de la Cabral, legată de salariul unui specialist în marketing/PR online. Cristi a zis că pleacă de la 300 de euro, Doru spune de 400-500 pentru început. Eu sunt curios să aflu și părerea voastră, dar mai întâi vă zic ce criterii cred eu că influențează salariul unui specialist în marketing online.

Sunt două criterii pe care trebuie să le luăm în calcul, experiența și zona unde lucrează.

Experiența

E logic că un specialist în marketing care e la primul job nu va câștiga prea mult decât dacă a făcut voluntariat, internship-uri sau are rezultate concrete care să dovedească că poate aduce valoare firmei unde lucrează, de exemplu campanii derulate de el pentru alte firme, chiar și pro-bono. Cineva cu 5-10 ani de experiență are mult mai multe șanse să primească un salariu mai mare.

Totuși, un lucru de care trebuie ținut cont este că experiența nu trebuie legată neapărat de vechimea în muncă, ci de proiectele și campaniile derulate, de rezultatele obținute. Știu oameni care lucrează de 2 ani pe marketing online dar au mai multă experiență, dovedită cu rezultate, decât alții care lucrează de 5 ani. E o diferență între cei care văd jobul ca pe o corvoadă de unde abia așteaptă să plece când ceasul arată 5 sau 6 seara și cei care văd jobul ca pe un loc unde poți învăța, te poți perfecționa, poți deveni mai bun. Știți teoria aia care spune că e nevoie de 10.000 de ore de practică într-un domeniu pentru a te numi specialist? Unii ajung la astea 10 mii de ore mai repede, alții mai târziu.

Zona unde lucrează specialistul în marketing

Media salariilor pe marketing în București e mai mare decât media salariilor din alte orașe, dar vorbim aici doar de medie. Da, ai șanse mai mari la început să câștigi în București 600 de euro decât în Iași sau Bacău, dar și costul vieții e mai mare. Chiria e mai mare, pierzi 2-3 ore în trafic zilnic, ești mai stresat s.a.m.d. Important e cu ce rămânem la sfârșit de lună, după ce plătim toate facturile. Plus calitatea vieții pe care o avem.

Se poate obține un salariu bun în marketing și în alt oraș, nu toate companiile au sediul în București. Poate asta e un șoc pentru cei care stau în capitală și au impresia că dincolo de București nu se mișcă mai nimic, dar sunt multe companii mari românești ce au sediul în alte orașe și implicit, fac angajari acolo.

Bucureștiul e ok în continuare dacă vreți să faceți carieră, vreți să deveniți corporatiști sau vreți să vă faceți relații. Bucureștiul e extraordinar pentru networking, asta o recunosc, cam toate agențiile mari de PR sau cele interactive au sediile în capitală, deși am remarcat o tendință de deschidere a unor birouri regionale. Mai durează…

Încă un lucru interesant la marketingul online este că salariul depinde de zonă doar dacă lucrezi de la birou. Tot mai multe companii, mai ales de afară, angajează oameni din alte orașe sau chiar alte țări pentru diverse activități în cadrul firmei, și trendul ăsta se va accentua. Avem Skype, email, instant messaging, sharing de fișiere, nu orice job necesită o prezență fizică la birou. Importante sunt rezultatele obținute.

Titlul de specialist în marketing online spune clar unde se desfășoară o mare parte din job, online. Ar fi culmea să îți limitezi banii pe care îi poți câștiga doar pentru că tu vrei un job clasic, la birou. Am prieteni care lucrează online, atât pentru firme din .ro cât și din afară, și o duc mult mai bine decât cei care merg la birou, chiar dacă e un birou din București.

Cât mai e salariul unui specialist în marketing? Depinde de ceea ce poate face acel specialist, cum știe el să se vândă la interviu și pentru ce companie lucrează. Poate că 300-400-500 de euro sunt ok pentru cineva la început, dar un om bun nu se va vinde niciodată prea ieftin, pentru că își cunoaște valoarea, chiar și acum, când companiile profită de criză ca justificare pentru a oferi salarii mici.

Știu că la anunțurile de joburi în domeniu sunt sute de aplicări, dar un prieten din HR îmi spunea că mulți aplică chiar dacă nu au nici o tangență cu jobul, din 100 CV-uri dacă rămâne cu 10 persoane pe care le cheamă la interviu e mult.

Voi ce salarii știți pentru un specialist în marketing/PR? Specificați și orașul, poate facem o hartă a salariilor în domeniu.

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

34 Comentarii

  1. La partea cu aplicarile cu CV-uri asa este… am avut de selectat o persoana pentru un job si din 400 de aplicanti am chemat 5 pentru interviu… am avut aplicanti de la preoti la animatoare in cluburi….

  2. Conteaza si marimea firmei care angajeaza. Una e o multinationala, alta e o firma medie. Si mai conteaza si ce intelege angajatorul prin PR, in general. Am fost o data la un interviu pt acest job,la un cazino (mai mult de curiozitate) si am fost surprinsa sa mi se spuna ca va trebui sa impart pliante la Piata Romana si sa aranjez mesele de joc!

    (0)
  3. Si eu vreau sa deschid un shop online nou si chiar ma gandesc la angajarea unui specialist in marketing online deoarece pana acum am incercat sa fac totul singura, dar mi-am dat seama ca nu este posibil sa faci totul singur, nu iti ajunge timpul.
    Eu cand ma gandesc la salariu imi pun intrebarea cat valoreaza munca lui, ce aport aduce companiei, cu cat poate sa creasca profitul (nu cifra de afaceri cum cauta altii), experienta este foarte diferita, sunt oameni care in 50 de ani de experienta nu reusesc sa faca ce face unul cu 3 luni de experienta.
    As fi capabila sa il platesc cu 100% din ceea ce produce (la palta includ toate cheltuielile cu el, taxe la stat, combustibil telefon) pentru ca stiu ca merita, ca poate da un puls afacerii.
    Conteaza ca omul

    (0)
  4. As vrea sa pot contribui cu un raspuns asupra salariilor, dar nu cunosc pe nimeni din provincie care sa aiba un asemenes job. Insa ai atins un subiect tare drag mie: munca clasica, la birou vs. munca moderna – faci ff bine ce iti place, iar locatia nu mai prezinta musai impediment. Pana la urma, totul tine de noi si de ceea ce vrea fiecare sa realizeze!

    (0)
  5. Trebuie precizat ca e diferit daca e Specialist in Marketing Online sau in PR Online.

    Dupa care, daca e specialist in Marketing Online in general inseamna ca trebuie sa aiba cunostinte, in functie de gradul de senioritate, in toate subdomeniile precum Search Engine Optimization, PPC Marketing, Display Advertising, Online Media Planning, Article Marketing, Content Strategy, Affiliate Marketing, Email Marketing, Conversion Optimization, Online Reputation Management, Social Media Marketing, WebAnalytics, Web Development (intelegere), Web Design si sigur mi-au omis cateva ca e dimineata 🙂

    Si nu in ultimul rand trebuie sa aiba cunostinte de Marketing, si de produs si de pret. In functie de care sunt nevoile companiei care il angajeaza cunostintele trebuie sa fie mai avansate intr-un subdomeniu sau in altul. Aici ar trebui sa se faca o prima diferentiere la salariu.

    Un junior nu are cunostinte in niciuna dintre zonele precizate mai sus si atunci valoare adusa pentru companie este nula. Din acest motiv el trebuie sa acumuleze mai intai informatiile printr-un internship, mentorship, curs sau voluntariat in care sa acumuleze cunostinte primare de specialitate. Dupa ce dobandeste aceste cunostinte primare, acest Junior nu are cum sa castige mai mult de 200 euro, acesti bani reprezinta oricum o investitie a angajatorului in primele 2 – 3 luni (in functie de cat de repede asimileaza juniorul cunostintele).

    Dupa 5 ani de experienta (10.000 de ore :)) in functie de nivelul de cunostinte dobandit si de experienta dobandita un specialist nu are voie sa castige mai putin de 700 euro oricare ar fi dimensiunea companiei. Dupa care in functie de cat de bine se vinde, cat de mare este compania, responsabilitatile pe care le are poate sa ajunga (poate fi specialist dar singur in departament sau poate fi manager de specialisti) la peste 2000 euro. Si cam asa se si intampla. Din informatiile mele salariul pe ora de specialist in marketing online este de 4 ori mai mare in afara Romaniei decat in Romania.

    Note to self: Am scris cam mult, poate ar fi trebuit sa scriu ca raspuns un articol pe blog :|.

    1. Ar fi bine daca s-ar aplica partea cu 700 eur.
      In vara mi-am schimbat jobul si in momentul in care ceream peste 1500 lei se intrerupea orice discutie! Job descriptionuri care pareau de la oameni deschisi, insa probabil doar c/p de pe net. 🙂
      Ma rog, Timisoara..si toate astea pentru ca lumea de regula cere prea putin.

  6. Specialist SEO & online MKT (AdWords, Analytics, SEO onsite & linkbuilding, affiliate MKT, content management, DM, social media management) – 600 EUR net

    (0)
  7. Cat dai atata face! Daca crezi ca 300 eur sau 500 eur sunt de ajuns ptr ca afacerea ta sa capete un avant, atunci dai suma asta si, ai toate sansele ca sa nu capeti prea mult. Sub 1000 eur mi se pare jenant.

    1. La noi se merge pe cat mai putin, nu conteaza ce post o sa ai in firma aia.. ia 1000 lei si zi mersi.
      De asta te si intreaba la interviu cat vrei. Sa afle si ei care-s asteptarile si cat pot scadea si sa gaseasca in continuare persoane interesate sa lucreze la ei.

      (0)
  8. Buna ziua,
    noi cautam…oameni care sa doreasca sa faca o munca pe mediul online si sa creasca impreuna cu noi…insa sunt putini cei care inteleg ca pe online se platesc strict rezultatele…gresesc????
    va multumesc

    (0)
    1. Incerc sa inteleg ceva din ce ati scris.
      Care-i problema? Nu trebuie sa aveti salariati, puteti avea si colaboratori. Dar nu vine nimeni 9h/zi 5zile/sapt pentru comision din munca lui, doar daca plateste clientul. Inteleg ca doriti s-o luati pe urma multor smecherasi cu srl-uri.
      Da, stiu ca au trecut 2 ani de la postare.

      (0)
    2. Nu mi se pare ok ca cineva sa muneasca 8-9h/zi 5 zile/sapt (exact cum a spus Marian) doar pe promisiunea unui comision, comision care va fi in functie de rezultatele angajatului. Cum se masoara acele rezultate? Sunt criterii fixe, sau se modifica in functie de starea de spirit a angajatorului? Daca aveti produse/servicii inutile/mincinoase (promit false beneficii, nu sunt ok) sau targeturi fantasmagorice, angajatul degeaba da tot ce are mai bun, ca rezultatele nu vor aparea. Acel angajat vine totusi la munca – bani cheltuiti pe transport, mancare, haine. Deci el face o investitie, investitie care va fi recuperata, sau nu. Angajatul nu este co-founder in compania voastra. El presteaza o munca pentru care TREBUIE sa fie remunerat. Cu furnizorii procedati la fel? Ii platiti doar daca faceti profit? Angajatul este tot un furnizor. Spuneti ca vreti ca angajatul sa creasca impreuna cu voi… Cum sa creasca? Ii oferiti traininguri, il sustineti financiar, moral? Sau ii dati vitamine? Daca vreti pe cineva fara experienta/cu experienta foarte mica (doar cineva in aceste situatii va fi dispus sa lucreze strict pe comision din rezultate), atunci recrutati in facultati (la licenta si master, in ultimul an trebuie facuta obligatoriu o practica, si ii puteti instrui voi).

      „Pe online se platesc strict rezultatele, gresesc?” DA, gresiti! Scopul marketingului online este acela de a da un boost businessului in ceea ce priveste promovarea, de a oferi acces la informatii, de a interactiona cu clientii, de a obtine feedback de la clienti. Toate acestea au totusi la baza produsele si serviciile oferite de companie, relevanta, utilitatea, calitatea acestora si modul de interactionare a companiei cu clientii (cum se comporta angajatii atunci cand interactioneaza direct cu clientul). Consumatorii nu sunt niste creaturi lipsite de rationament si inteligenta, carora daca le apare un site la ads in cautarea lor pe google, gata devin fascinati de compania respectiva. Majoritatea consumatorilor cauta informatii, se documenteaza inainte de a face o alegere. Ca sa nu mai spun de faptul ca promovarea pe social media, in special Fb, nu genereaza rezultate rapide in vanzari. Acolo e mult de munca, trebuie creata o comunitate, comunicarea trebuie sa fie in ambele directii, consumatorii trebuie sa primeasca beneficii suplimentare, nu doar cele oferite de produsul vostru. Trebuie sa creati continut de calitate, care sa raspunda unor probleme ale consumatorilor, probleme care nu pot fi rezolvate strict de produsul vostru. Trebuie sa aratati ca va pasa de ei, nu doar de banii lor. Deci angajatul ar lucra moca la inceput, pana cand actiunile lui vor avea un impact vizibil asupra vanzarilor. Acest mod de a lucra nu este competitiv, nu motiveaza, nu incurajeaza performanta si nu ofera siguranta. Acest mod de lucru se numeste „sclavie”. Si sclavia a fost abolita acum ceva timp. Haideti sa nu involuam!

      In fine, am scris cam mult, sper doar ca cei care vor sa angajeze oameni pe moca, sa inteleaga de ce nu e ok sa faca asta. Nici pentru ei, nici pentru angajati.

      PS. Marian, eu am raspuns dupa 3 ani :))

       

      (0)
  9. Eu lucrez ca PR Specialist la o firma nu f mare si am un salariu de 2000 lei. 🙁 Da, stiu e putin.. dar firma trece printr-o perioada aiurea. 🙁 N-am raspuns ca sa ma laud, ca nu am cu ce. :)) Am raspuns doar asa, ca sa vedeti si voi cam cat castiga si altii….

    (0)
        1. Pleaca. Cine te retine? Gasesti si cu 1000 lei la prima strigare in Bucuresti. Fraierul e ala care accepta.
          Pe la 1700 lei sunt unii care iti pun in spinare munca a inca 2 oameni – 3 job-uri intr-unul, pe fatza nu asa (era sa mi-o iau eu, magazin cu mancare animale).

          (0)
  10. 1400 ron net in Cluj! Uimiti-va! Am vechime 6 ani in domeniu si imi caut alt job pe post similar de 3 ani incoace!

    (0)
  11. Spuneti-mi cat ar trebui sa cer eu in RO?? Nu vreau sa ma dau rotund doar vreau sa aflu care e parerea unui manager general in legatura cu aceste atributii.

    – Ma ocup de 4 site-uri la care am construit platforma de la 0 si la care mai lucrez
    – Voi incepe sa implementez campanii
    – Google Adwords, Facebook Paid Campaigns, SEO on page, editare filme Youtube, blogging, schimb de linkuri
    – Administrare shopuri si programe de loialitate
    – Administrare brandstores (magazine cu produse promotionale branduite)
    – Coordonare proiecte
    – Imbunatatire platforma mama
    – Creare concepte de vanzare si de marketing pentru produsele noi (ajutat de graficieni)
    + 1 om in subordine si in curand vreau sa maresc echipa

    Voi avea nevoie ca in urmatoarele luni sa fac prezentari la companii mari pentru programele de loialitate si pentru brandstore-uri. Dupa prezentari cu siguranta voi implementa programe noi si voi avea de munca sa scriu regulamente, sa analizez ce produse trebuie folosite, sa inchei contracte, etc.

    (0)
  12. Are cineva idee cam care ar fi salariul pt un specialist PPC? pt junior sa zicem, chit ca eu m-am ocupat de tot de la inceput, nici macar nu se facea asta in firma pana nu am avut eu initiativa. Setari conturi pentru clienti, MCC, structura campanii, Facebook Ads + creare materiale pt postari (foarte putin in photoshop) si doar 1 200 – stiu ca e putin si am acceptat doar pt a acumula experienta, fac asta de 1 an jumate – ready to „fly” catre Cluj – aveti idee care sunt salariile? (pt junior si/sau middlevel)

    (0)
  13. Are cineva idee cam care ar fi salariul pt un specialist PPC? pt junior sa zicem, chit ca eu m-am ocupat de tot de la inceput, nici macar nu se facea asta in firma pana nu am avut eu initiativa. Setari conturi pentru clienti, MCC, structura campanii, Facebook Ads + creare materiale pt postari (foarte putin in photoshop) si doar 1 200 – stiu ca e putin si am acceptat doar pt a acumula experienta, fac asta de 1 an jumate – ready to „fly” catre Cluj – aveti idee care sunt salariile? (pt junior si/sau middlevel)

    Ar fi fain sa faci un nou articol de genu’ sa vedem si cum s-au schimbat lucrurile de la vremea cand a fost facuta postarea.

    (0)
  14. de cand e discutia inceputa, eu am am avut acum vreo 3 zile un interviu, pentru o multinationala, si-au prezentat compania ca ar fi in top 5 din lue pe SEO, iar cand le-eam cerut 1000 Euro salariu………………. exact, moment de reculegere :)) Chiar astept eznodamantul si o sa vi-l impartasesc!

    (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *