fbpx

Cum obții un buletin nou în România

Marți am mers la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Bacău, pentru a solicita un nou buletin, pe motiv de “am fost fraier și mi-am pierdut buletinul pe care îl schimbasem acum 9 luni”.

Știam că va fi aglomerat, dar când am ajuns acolo nu mi-a venit să cred ceea ce se întâmplă. Am ajuns pe la 7 și ceva, în condițiile în care programul de lucru începe la 8. În teorie serviciul de eliberare buletine din Bacău e modernizat pentru a mai reduce din aglomerație, ai un automat de unde mergi și îți scoți un număr de ordine, iar dacă știi că mai sunt mulți oameni în fața ta poți pleca și te întorci când se ajunge la tine, media fiind de 20 de persoane pe oră, 160 pe zi.

Ce credeți că au făcut românii? Au început să vină de la 3-4-5 dimineața și să stea la cozi pentru a prinde un număr de ordine cât mai mic, deoarece numerele de ordine pot fi luate de la 7 dimineața, iar mai mult de 160 pe zi nu se dau, asta e capacitatea maximă.

Azi dimineață, pe la 7 și ceva când am ajuns eu, erau deja 130 de persoane care stăteau la coadă pentru a lua numere de ordine. La 7 dimineața! Făcuseră o listă cu ordinea în care ajunseseră, iar gardianul striga de pe listă persoanele care pot intra pentru a lua numere de ordine. Abia după ce au luat numere de ordine cele 130 de persoane am putut intra și eu pentru a lua un număr de ordine, 140 mai exact. M-am întors pe la prânz și am mai pierdut vreo 2 ore așteptând să îmi vină rândul.

Nu știu ce e mai jenant, că oamenii vin de la 3 dimineața pentru a lua numere de ordine sau că statul ne forțează să ne îngrămădim ca oile atunci când avem nevoie de serviciile sale, pentru care oricum plătim? Și nu e o chestie de perioadă, de sezon, mereu e aglomerat la eliberări buletine, permise auto și pașapoarte. Mereu. Nu mai zic de faptul că nu se eliberează bonuri de ordine după-amiaza, deși din cele 160 de bonuri de ordine luate dimineața cel puțin 20 de persoane nu se prezintă.

Oricum ar fi, am descoperit o nouă culme: am ajuns să facem liste și să stăm la cozi cu noaptea în cap pentru a lua numere de ordine care ne permit să… stăm la alte cozi. Numai în România! Uneori am impresia că sunt în zona crepusculară.

Ați pățit și voi așa ceva?

Recomandă

17 Comentarii

  1. Stiam ca prin Iasi e mai bine, nu mai sunt cozi (cel putin la pasapoarte, unde pe vremuri se statea exact cum povestesti tu. La buletine nu stiu cum o mai fi).

  2. Eu am mers pe la 10 si am stat mai mult sa platesc acele taxe. Am mai avut nevoie de-o hartie asa ca am mers dupa doua zile insa nu am mai luat bon si n-am stat nici la coada. Am intrat direct

  3. Nu am mai pățit așa de mult..cred că de la primul buletin. Măcar la Iași au fost niște minți inteligente care au introdus programarea online. Te duci la ora la care ai zis că vrei să vii, și în 10 min ai și poza făcută. Numai că probabil nu e la fel de bine cunoscut. Întradevăr cei care merg pe sistemul vechi cu numere de ordine pierd o gramadă de timp.

  4. In Iasi se poate face programare online si exista doua ghiseie speciale pentru asta. Mi-am schimbat recent buletinul si am stat 5 minute la rand. In schimb am prins la pozat si la retrageri unde se calca toti in picioare dimineata iar dupa amiaza e liber.

  5. Administratia din Romania e cel mai nereformat sistem. Si nu e vorba de calculatoare, de infrastructura, ci de mentalitatea de serbi pe care am pastrat-o vizavi de relatia cu statul. Daca stai la coada la MacDonald’s mai mult de 2 minute, te enervezi; daca stai la o coada de 2 ore la administratia fiscala, ti se pare normal.

  6. Si cand ma gandesc ca anul viitor trebuie sa ma intorc in tara sa imi schimb buletinul si pasaportul ma apuca groaza, mai ales ca am doar 2 saptamani disponibile :(.

  7. Este super civilizat sa iei bilet de ordin si sa astepti la coada.
    Iti spun ca si in Belgia este la fel si de fiecare data cand am nevoie de un document la ora 8 cand se deschid usile e ca la Zoo: fug batrani, femei cu copii in brate ca sa-si ia un bilet mai rapid.

    Diferenta dintre noi si ei e: sunt mai multe ghisee, dar aceeasi ingramadeala si un nr fix de bilete date pe ziua respectiva. Nu stai 5 ore, stai doar vreo 2-3.
    Dar am observat un alt aspect: functionarul public din Belgia si din Romania, in mare parte este la fel de nesimtit. Mai gasesti unul mai rasarit la fel ca si in Romania.

    Nu trebuie sa ne mai plangem, ca iti spun cu mana pe inima ca multe dintre serviciile din Romania sunt mai de bun simt decat in Belgia. Sa nu mai vorbim de birocratie, care e la fel.

    • Nu am nici o problemă cu biletele de ordine, dar mi se pare absurd să stai la coadă pentru a lua un bilet de ordine. Imaginează-ți că ajungi cu o oră înainte de deschiderea programului și sunt 130 de oameni înaintea ta, care așteaptă să fie strigați de pe o listă. E absurd. Funcționarii au fost ok. Puțini, din păcate, la ce volum de populație merge acolo.

  8. sistemul asta cu bon de ordine ar trebuii si in Ilfov la primaria Voluntari unde am fost sa depun actele pentru buletin,am plecat cu 2 ore mai devreme ca stiam cei acolo…

  9. in italiate duci cu poza si in 15 minute ai buletinu in mana……. de ce nu se poate in romania aceas treaba ???’ …..fac ei totu ( cand expira ma refer si trebuie sa il refaci)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *