fbpx

Dragă Petrom, dacă tot vrei să dai premii…

Imi zicea Cristi zilele trecute la birou că era bucuros deoarece câștigase un tichet cu o reducere de 50 lei, valabil în magazinele Domo, după ce făcuse plinul la Petrom. Totuși, bucuria i s-a diminuat considerabil (a ajuns la zero de fapt) când a văzut că tichetul respectiv poate fi folosit doar în magazinele Domo, doar dacă cumperi produse Whirlpool de minim 799,99 lei. În consecință, Cristi dă tichetul moca pe blog, dacă vă interesează.

Petrom mai are și alte premii în campania asta, Transformă drumurile în premii pentru familia ta, premii bune. Totuși, tichetele astea de 50 lei, utilizabile doar dacă cumperi minim o mașină de spălat Whirlpool din Domo (cam de pe la suma asta pornește, nu?) cred că sunt cele mai neinspirate idei de premii.

Înțeleg, vrei să faci o campanie de promovare, să motivezi lumea să bage carburant de la tine, carburant care oricum e scump în draci la toate benzinăriile, deci na, omul se mai bucură la o măslină. Totuși, de ce ai vrea să oferi niște premii pe care nici naiba nu le va folosi?

Care sunt șansele ca tipul care a cumpărat carburant de la Petrom și a câștigat un tichet din ăsta răzuibil să aibă fix acum nevoie de o mașină de spălat, mașina aia să fie fix Whirlpool, iar el să o cumpere fix de la Domo? Vă zic eu, cam zero.

În concluzie, dragă Petrom, dacă tot vrei să dai premii, asigură-te că oferi niște premii reale, de care oamenii chiar să se bucure. Până și un odorizant din ăla de mașină, în formă de brad, cu aromă de pin, era mai bun decât voucherul ăsta, care e o bătaie de joc la adresa clienților voștri.

P.S: Nu știu ce e mai trist, că Petrom oferă tichetele astea pe care nu le folosește nimeni sau că unii încearcă să le vândă pe forumuri cu 10 lei.

tichet reducere domo petrom

P.S2 : pe online îmi place ce face Petrom, campania Redescoperă România cred că a fost printre cele mai bune de la noi în ultimii ani (plus aplicația dedicată pentru smartphone), de alimentat alimentez destul de des la ei, dar tichetele astea chiar sunt o idee proastă.

Ați câștigat și voi vreodată un premiu din ăsta inutilizabil?

Recomandă

14 Comentarii

  1. Si ca sa intelegi mai bine cum merge treaba mai au si niste tichete pe care le poti folosi la magazinele Plus sau ceva pe acolo.
    Doar ca aia nu stiu nimic de asta si te trimit la plimbare.
    Am ris cu lacrimi.
    Si te rog nu-mi povesti de super campania aia cu prin romania.

    • No, campania cu Redescoperă mie mi-a plăcut. Aveau niște bani de cheltuit, e mai bine că au plimbat niște oameni, au scos în evidență locurile frumoase din țara asta, decât să facă un site static despre cât de frumos e Petromul.
      Nu știam că mai sunt și alte tichete, oricum, Plus e mai nou Lidl.

  2. Am si eu un bon de asta in masina in caz ca cineva chiar are nevoie de o masina de spalat. Pacat ca nu se pot folosi mai multe tichete la achizitia unui produs.

  3. au fost vreo 750.000 de vouchere emise cu castig, din 2.1 mil parca
    Stii cati oameni citesc ce scrie acolo mic? Fix 1%, iar restul vin in magazin si incearca sa le mânarească cumva la o combinatie;

    Sa-ti zic sincer c-au mai fost dintre clienti care au cumparat folosind acel voucher, deci tot au ajuns cumva voucherele la cine trebuia
    Lumea nu intelege si se simt pacaliti de aceste vouchere; Este o campanie (daca vrei folosesti, daca nu, nu), cu un regulament foarte clar scris direct pe el. Nu ti-l baga nimeni pe gat; De alimentat oricum alimentezi, deci daca nu ai nevoie de acel voucher il poti arunca linistit.

  4. ideea nu e neaparat de umplut de bani cat e de creat trafic; Ca ne injura jumate din aia care intra e partea a-2a
    Si eu as fi preferat un bradut de 1 leu in locul voucherului

    • Păi ce s-au gândit ei, hai să dăm ca premii niște tichete pe care nu le va folosi nimeni, iar dacă chiar ar vrea cineva să le folosească, când va ajunge în Domo și va vedea că trebuie să cheltuiască minim 800 de lei pt a le folosi îi va trimite pe angajații de acolo la origini.

      Da, e vizibil regulamentul pe tichete, dar asta nu scuză faptul că sunt niște premii ridicole. 1 leu cadou e mai bun decât 50 de lei pentru care trebuie să cheltui 800. A găsit Mihaela 5 lei într-o pungă de Lays, că au ăștia o campanie cu bani în pungă. S-a bucurat ca un copil mic, just because. Nu cred că unul care a câștigat un tichet din ăsta s-a bucurat la fel.

  5. e cam aceeasi poveste ca si in cazul voucherelor oferite cadou (gen 24% din pretul produsului sub forma de voucher) pe care le poti folosi la achizitii de produse care costa de obicei peste 5-6 mil.

    Daca tu ai un voucher de 50 lei asa`i ca te caci in el ca nu`l poti folosi?
    Astea sunt campaniile, sunt facute sa-ti ia ochii si pana sa citesti tu tot regulamentul ti-ai luat teapa. Cred ca n`are rost sa`ti zic ca unii clienti sunt mai interesati de un cadou oferit pentru produs decat produsul in sine..

  6. Si eu m-am ales deja cu 5 tichete de genul acesta, subscriu in totalitate la comentariile tale – nici macar gratis nu le vrea nimeni, ca nu au ce face cu ele!!!

  7. TE _ACI IN ELE DE TALOANE, LA 40 L *20 BANI MINIM=8 LEI DIFERENTA IN PLUS PT MOTORINA DE LA LUK, BASCA CA MAI CISTIG LA CONSUM CAM 10 %, DECI ADUNAT APR 5 LITRI LA PLIN LA REVEDERE PETROM, PS MOTORINA LUK CEA IEFTINA CA AIA SCUMPA CRESTE CU 25 % CONSUMUL.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *