fbpx

Repede, cineva NU are dreptate pe internet

Poate e din cauza căldurii, dar am senzația că pe internet când apar discuțiile contradictorii spiritele se încing mult mai repede decât în situațiile în care vorbești cu cineva față în față. O fi și senzația de anonimat pe care o ai uneori în spatele tastaturii, mulți se cred zmei, deși în viața reală nu zic nici pâs. Cert este că în viața reală ajungi mai repede de acord cu o persoană despre faptul că nu sunteți de acord, sau agree to disagree, cum zic englezii. Pe internet te cerți din orice prostie.

Una din teorii spune că internetul inflamează rapid conflictele tocmai pentru că lipsesc semnalele vizuale pe care le putem interpreta când suntem în față. Dacă facem o remarcă ironică offline e mai ușor de sesizat, după expresia feței.

În schimb, dacă îi lăsăm cuiva un comentariu ironic pe Facebook și uităm să inserăm 🙃 s-ar putea ca jihadul să coboare asupra noastră și să rămânem fără prieteni. De asta și pe internet video e la putere când vine vorba de comunicare, deoarece e mai autentic, transmite mai corect mesajul.

Ce vroiam să zic de fapt este că nu trebuie să luăm în serios toate mesajele pe care le primim pe internet. Uneori putem crede că cineva face mișto de noi sau e supărat pe noi, doar pentru că nu am interpretat tonalitatea textului.

Recomandă

Un comentariu

  1. Ai mare dreptate. De cate ori nu m-am certat cu prietenii pentru ca nu intelegeau ce doream sa le spun, de fapt. Ba chiar o verisoara a inerpretat totul atat de gresit incat nu mi-a vorbit doua luni. Am cautat-o eu cand m-am prins ca ceva nu era in regula si am lamurit totul la telefon.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *