Dreptul de a critica guvernul

Am încercat să nu scriu pe blog prea mult despre situația din țară, nu e scopul principal aici și oricum suntem toți sătui de politică. Totuși, când vezi câte mizerii se adună, când vezi cum nivelul de trai scade iar politicienii te mint în față și îți spun că tu ești prost, de fapt o duci mai bine dar nu îți dai seama, atunci nu ai cum să te enervezi. Și da, toți avem dreptul să criticăm acțiunile guvernului, ne afectează direct și plătim lunar nota de plată, prin munca suplimentară pe care o facem ca să supraviețuim, prin nopțile nedormite, prin creșterile aberante la prețuri, rate, taxe, prin timpul pierdut aiurea în lupta cu statul, în loc să stăm alături de familii, să ne bucurăm de viață.

În primul rând revoluția fiscală. Ok, dacă ai salariul minim poate că te bucuri, primești ceva în plus, deși creșterea salariului mediu e doar 3 lei în mână, iar multe categorii de angajați vor primi mai puțini bani, inclusiv IT-ul că dispare scutirea de impozit, sau firmele vor fi nevoite să suplimenteze salariile pentru a menține același nivel. Să ceri firmelor să schimbe 6 milioane de contracte de muncă cu 2 luni înainte de sfârșitul anului doar pentru ca tu să ai mai mulți bani la buget pentru a acoperi găurile provocate tot de tine asta, da, e o performanță. Practic angajații cu salarii mari sunt pedepsiți.

În al doilea rând investițiile și impozitul pe cifra de afaceri. Dacă ai o firmă de prestări servicii poate că trecerea de la impozit pe profit la impozit pe cifra de afaceri nu te afectează prea tare, pe mine nu mă afectează, dar dacă lucrezi în comerț și ai un lanț mai lung de distribuție pe fiecare factură se adaugă automat 1%. O să fie mișto cu prețurile, presimt niște creșteri faine din ianuarie, mai mari ca cele obișnuite, și o să fie și mai mișto cu investițiile. Ce companie credeți că va mai veni în România să investească niște milioane de euro, când trebuie să plătească 1% impozit pe ei, chiar dacă nu face profit?

Lipsa stabilității. Cu două luni înainte de terminarea anului companiile mari deja au planurile făcute pe 2018, bugeturi de venituri, cheltuieli, estimări pe cifra de afaceri. Când guvernul vine și îți dă peste cap toate planurile mai ai chef de afaceri? Și nu vorbesc despre mine, am o agenție amărâtă, vorbesc despre firmele care chiar rulează bani.

Scăderea reală a puterii de cumpărare. Ai salariul mic deci te bucuri că vei primi 50 sau 100 de lei în plus la salariu? Poate că totuși ai și o mașină, faci măcar un plin lunar. Nu știu cum să îți zic, dar din august până acum plătești vreo 50 de lei în plus doar pentru luxul ăsta, de a te plimba cu mașina la job sau a duce copiii la școală. Și poate că ai vrea să renunți la mașină, dar în majoritatea orașelor transportul public e la pământ, iar infrastructura rutieră știm cu toții cum arată.

Infrastructura. Au trecut 28 de ani de la Revoluție și în Moldova nu este un singur kilometru de autostradă. Dacă îi spui așa ceva unui bulgar râde de tine, și bulgarii erau ăia de care făceam mișto că sunt vai de capul lor, da? Explică tipul ăsta foarte coerent de ce guvernul blochează investițiile pentru autostrăzi.

Legile Justiției. Dar vai Marius, ce treabă are asta cu noi? Nu știu cum să vă zic, dar guvernanții ca să își scape corupții lor au dat drumul la vreo 4000 de pușcăriași mai repede în stradă, și ăștia deja s-au apucat deja de dat în cap, violat și furat. Dacă nici asta nu ne afectează… Și nu mai zic de modificarea pragurilor pentru abuz și serviciu și alte mizerii. Practic revenim iar la perioada în care e mai ok să furi o sumă mare, ca să ai avocat bun și pe cine să ungi, decât să furi o pâine sau o găină, că pentru aia sigur înfunzi pușcăria ani buni.

Sper că nu aveți rate. Din fericire eu nu am, dar acum nu mai contează că ai credit în lei, euro , franci, tot ți-o iei. Ratele în lei au crescut mult pentru că ROBOR, cele în euro pentru că am ajuns la un curs de 4,7 lei și așa mai departe.

Demonizarea corporațiilor mari. Nu le iau apărarea companiilor străine, au ele departamente întregi pentru asta, dar e frustrant să vezi cum prinde manevra asta la oamenii simpli, fix cum prindea în anii 90 teama de străinii care vor să ne fure țara. Nu zic că nu sunt companii care fac manevre pentru a scoate banii din țară, deși peste tot se întâmplă asta. Zic doar că dacă nu veneau străinii să facă business la noi, să aducă know how, investiții, să angajeze românii, încă mâncam salam cu soia și făceam frigul în casă. Ia uitați-vă la companiile manageriate de stat, câte din ele sunt profitabile? Și să nu mai fim ipocriți, discuțiile despre patriotism se termină când te uiți în portofel. Pe Facebook toți vor să să sprijine micii comercianți, industria locală etc. Când ne uităm în buzunar tot în hypermarketurile corporațiilor mari și rele mergem să facem plinul, că e cu 2 lei mai ieftin și când aduni 2 cu 2 se simte.

Marius, tu ai ceva cu PSD-ul, recunoaște. Nu, am ceva cu toate partidele lipsite de viziune care își văd doar interesul propriu, cu politicienii idioți care fac legile doar pentru ei și ignoră fraierii ăia care i-au ales și care plătesc taxele și impozitele, adică poporul. Am și ceva cu PNL-ul că e o fantomă a partidului ce ar trebui să fie, și cu USR-ul că a murit înainte să se nască, și cu Cioloș că s-a făcut blogger la Adevărul în loc să se apuce de treabă, pare ultimul care vrea să facă ceva pentru țară, nu pentru el.

Faptul că acum PSD o dă în bară cu fiecare ocazie, că a pus la vârf doar lideri de carton, că e plin de lideri corupți fără pic de viziune, asta nu e vina mea, e a lor.

Știți ce mă enervează cel mai tare? Au mai fost și alții corupți la guvernare, PNL, PDL, ba chiar PSD a condus țara cel mai mult, dacă includem toate coalițiile prin care s-au băgat. Înaine se fura mai cu perdea, mai lăsau ceva și pentru popor, ba chiar politicienii aveau un discurs educat, aveai senzația că nu te fură, că vor să facă ceva. Acum e mult mai grav, pe cei care sunt acum la guvernare nici nu îi duce capul și nici nu știu să mintă cu talent. Ăștia îți bagă mâna în buzunar, iau tot ce găsesc acolo și după aia te mint în față și te scuipă: Prostule, nu vezi că ți-am mărit salariul cu 3 lei, că o duci mai bine? De ce te plângi?

Cum spunea Mihu Laurentiu, a reuşit PSD-ALDE în 10 luni ce n-ar putea 5 uragane în 10 ani: Euro mai mare, benzină mai scumpă, restul preţurilor mai sus, inflaţia la galop, investiţii spre zero, antreprenorul demonizat, bugetarii păcăliţi, companiile hărţuite, străinii ostracizaţi, magistraţii scoşi din sărite, criminalii, violatorii şi tâlharii scoşi din puşcării, România scoasă în stradă!

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: