Să nu ne grăbim prea tare cu impozitul pe venitul global

Recunosc, eu urmăresc știrile astea despre impozitul global destul de relaxat, o prostie mai mare nu puteau inventa, mai ales acum. În primul rând deoarece știu că Statul și Fiscul sunt atât de incompetenți încât va dura câțiva ani până să poată implementa așa ceva la noi. În al doilea rând, dacă chiar se implementează, când vor constata că încasările la buget sunt mult mai mici, probabil la jumătate, vor anula rapid tot. În al treilea rând, voi știți cum își încep românii luna ianuarie? Vă zic eu, cu buzunarele goale.

Proiectul în lucru e aici, dacă vreți să vedeți cât de mult bat câmpii, și o prezentare mai simplă aici. Mie îmi place optimismul statului, cum sunt ei dispuși să nu încaseze nici un impozit pe venit de la populație în 2018, iar din mai 2019 toți românii vor da fuga la Fisc să arunce cu bani, să depună declarații, pentru că vorba aia, un an de zile au pus bani deoparte, ca să îi dea statului.

Nu degeaba au și americanii un sistem similar de care vor să scape, nu?

Să nu mă înțelegeți greșit, dacă chiar s-ar implementa proiectul așa cum e propus pentru mare parte din populație ar fi mai bine, ar realiza câți bani dau de fapt la stat, poate nu ar mai sări cu șpaga la orice instituție, poate și-ar cere drepturile, plus faza cu decontarea cheltuielilor care e ok, și așa statul ne ia vreo 60% din venituri, dacă socotim impozitul pe venit, toate taxele sociale, TVA-ul.

Din păcate, eu sunt conștient că aceasta, ca orice propunere PSD, e praf aruncat în ochi înaintea furtunei, și va eșua lamentabil, asta dacă rezistă guvernul actual până în 2018.

Statele din Europa caută să strângă rândurile, la nivel mondial se schimbă supremația puterilor, se refac alianțele, noi aici la marginea Europei stăm să ne certăm ca chiorii, ca să clarificăm ce înseamnă de fapt o gospodărie și pe cine includem în ea, ca unii să poată fura mai mult din ciolan și alții să creadă că o duc un pic mai bine. Feeric, nu?

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

6 Comentarii

  1. O anumită parte a administrației americane vrea să scape de tipul ăsta de impozit dar nu pentru că ar fi nașpa ci pentru că în o anumită parte a societății americane noțiunea de echitate e ca și inexistentă.

    Tipul ăsta de impozitare e ca un vis din care te trezești, te trezești și vezi că-i propus de PSD și te întrebi ce naiba se ascunde în spate. Teoretic el are mai multe beneficii, practic nu cred că e posibil să fie pus în practică în România iar ideea armatei de consultanți fiscali e altă metodă de a lărgi numărul de oameni dependenți de stat, implicit de cei de la putere.

    (0)
    1. Anaful nu face față la 300.000 firme, cum se va descurca cu 7 milioane de contribuabili dornici să depună declarații, să plătească impozite? Stai, știu, facem un card național pentru plata impozitelor, cum e cardul de sănătate. Va fi un succes garantat.

      (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *