fbpx

Interviu social media în afaceri: cum se promoveaza cu succes o agenție de turism în mediul online

Azi am un nou articol din seria interviurilor realizate cu reprezentanții unor companii românești ce utilizeaza social media pentru promovarea afacerii lor. Toate interviurile realizate până acum pot fi găsite după eticheta interviuri social media.

Interviul de azi este cu Andreea Marc – Communication & PR Manager Icar Tours. Sper să vă placă!

Icar Tours este prima agenţie de turism acreditată IATA din Iaşi, prima agenţie de turism cu site din Iaşi şi liderul pe piaţa de bilete de avion din zona Moldovei. În prezent, după 15 ani de experienţă în turismul de calitate, Icar are 8 sedii în toată ţara şi 50 de angajaţi care lucrează cu pasiune pentru turism şi pentru clienţi.

1. De ce ați decis să vă promovați brandul folosind rețelele sociale și blogurile?

Când am venit prima dată la Icar Tours, în 2009, nu exista un departament de PR, nu existau conturi de social media şi nici blog. Practic, am pornit de la zero totul şi am construit prima strategie de comunicare şi PR a companiei, deoarece am văzut potenţialul unei agenţii de turism în acest domeniu.

Icar Tours stătea şi încă stă foarte bine la vânzări, datorită experienţei, clienţilor fideli şi a directorului general Florin Bărhălescu, deja un brand în turismul de calitate. Însă nu se punea un accent foarte mare pe comunicare şi promovare, pe strategii şi campanii măsurabile. Aici am intervenit eu, creând pentru început conturi de reţele sociale. În ianuarie 2010 am dat drumul şi la blogul Icar, care, după numai o lună de la lansare a câştigat premiul 3 la RoBlogFest, secţiunea „Cel mai bun blog de companie”.

Am identificat această nevoie a companiei de a se arăta mai umană clienţilor şi partenerilor, de a se diferenţia de agenţiile de turism de pe piaţă şi de a comunica în exterior prin canalele online potrivite.

Avem planuri mari şi pentru următorii ani, deoarece suntem conştienţi că întotdeauna există loc de mai bine şi ne dorim un dialog cât mai transparent cu clienţii şi partenerii noştri.

2. Ce rețele sociale folosiți în promovarea brandului pe internet? 

Pe primul loc stă, bineînţeles, Facebook-ul, deoarece atinge exact partea care ne interesează cel mai mult. Studiile arată că majoritatea utilizatorilor se uită la fotografii cât stau pe Facebook şi cum noi vindem destinaţii, dorinţa de a călători spre acele locuri creşte substanţial parcurgând albume întregi de fotografii. Şi pe moda românească, avem atât pagină, cât şi cont de Facebook.

Mai avem şi un cont de Twitter de pe care comunicăm evenimente, oferte speciale şi informaţii utile, în timp real. Aici nu mai avem puterea imaginilor, însă prindem partea cu preţul şi cu ofertele speciale.

La loc de cinste stă blogul Icar, de care toţi angajaţii s-au ataşat, deoarece arată clar în exterior cât de bine se simt ei în această echipă şi cum lucrează, aşa cum spune şi sloganul, din pasiune pentru turism

3. Ce aplicații recomandați pentru promovarea și monitorizarea social media în cadrul unei companii?

Cred că depinde de la companie la companie şi de scopul pentru care acea companie utilizează social media. Noi utilizăm Google Analitycs, Google Alerts, Facebook Insights şi Hootsuite. Desigur, sunt mult mai multe de atât, dar, cum spuneam, depinde de la companie la companie.

4. Care este scopul principal al activității în social media? Creșterea notorietății pentru brand, acordarea de asistență pentru clienți, găsirea de clienți potențiali, oferte speciale pentru utilizatorii de internet etc.

Principal e creşterea notorietăţii brandului în online, ţinând cont de specializarea mea şi de profilul departamentului pe care îl conduc. Bineînţeles, adăugăm aici şi menţinerea relaţiilor cu clienţii din online şi informarea lor permanentă despre ofertele noastre.

5. Aveți cifre concrete care să vă motiveze în continuarea activității în rețelele sociale? (creșterea vânzărilor, îmbunătățirea satisfacției clienților, feedback pozitiv venit de la clienți etc.)

Dacă luăm latura financiară, în ultima perioadă chiar s-a observat o creştere majoră a vânzărilor cu cereri venite predominant de pe social media, mai mult decât de pe site, prin e-mail, newsletter, telefon sau yahoo messenger.

Similar, s-a simţit o creştere a notorietăţii şi a asocierii numelui Icar cu activităţi turistice de calitate. Comunicarea externă pe care o facem prin social media îi fac pe internauţii din publicul nostru ţintă să aprecieze ceea ce facem şi să apeleze la noi oricând au nevoie de bilete de avion şi pachete turistice interne şi externe.

Da, atât cifrele, cât şi evaluarea calitativă ne determină să ne continuăm activitatea în reţelele sociale şi, mai mult, să îmbunătăţim întreaga implicare în acest sens.

6. Ce indicatori folosiți pentru a aprecia impactul social media asupra companiei?

Conversation Rate, Traffic Sources, Active Users, Comments, Likes, Recommends, Shares etc.

7. Aveți o persoană dedicată care se ocupă de promovarea online, un social media manager?

Există câteva persoane care se ocupă de conturile de social media în compania noastră, fiecare responsabil pe un anumit cont. Eu personal mă ocup de blogul companiei şi de coordonarea tuturor responsabililor, creând şi îmbunătăţind constant manuale de utilizare a conturilor de social media şi planificând activităţi online.

Din 2012 lucrurile se vor schimba puţin, însă vă las să descoperiţi singuri de la anul ce schimbări benefice vom aduce pe piaţă.

8. Cât timp alocați zilnic sau săptămânal promovării prin social media în cadrul companiei?

Peste 4 ore pe zi, pentru mai multe conturi conexe: Facebook – Icar Tours pagină, Icar Tours cont, Flysmart, Agentul de Ticketing, Twitter – Icar Tours, Blog Icar Tours.

Practic, aceste conturi acoperă birourile Icar Tours Nord-Est (Iaşi, Bacău, Focşani), de cele din Sud-Est ocupându-se colegii noştri de la Constanţa.

9. Cât la sută din bugetul de marketing este destinat promovării folosind rețelele sociale și blogurile?

Să ştii că până acum nu am investit financiar în Facebook Ads sau aplicaţii pentru promovare pe social media. Nu pentru că nu ne-am permis acest lucru, ci pentru simplul motiv că profilul clientului nostru ne-a determinat să menţinem comunicarea activă cu el prin alte canale. Implicit, şi investiţia financiară. Mă refer aici la companii şi oameni de afaceri şi la biroul Corporate pe care îl avem exclusiv pentru ei. În 2012 vom intra un pic şi în această zonă, deoarece vom avea câteva surprize frumoase care necesită promovare pe social media.

Însă, aşa cum am menţionat şi la început, social media ne ajută să ne creştem notorietatea şi să fim mai aproape de oameni în dorinţa lor de a ajunge la anumite destinaţii.

Dacă aveți întrebări pentru Icar Tours legate de turism și promovarea folosind social media le puteți lăsa în comentarii, sigur vă vor răspunde.

Recomandă

9 Comentarii

  1. Pai normal, ar fi si culmea sa stea 6-7 ore pe retele si sa nu rezolve nimic… 😀 Oricum pentru agentii imobiliare, mai ales daca nu au asa competitie mare si ofera servicii de calitate, e usor sa se dezvolte pe retelele de socializare, un client multumit ramane fan pentru totdeauna… 😛

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *