fbpx

Pentru că nu mai putem trăi fără el vara – Istoria aerului condiționat

Sunt destul de norocos, în apartament nu avem nevoie de aer condiționat, indiferent de căldura de afară, mai mult de 22-23 de grade nu am văzut pe termometru. În schimb la birou e dezastru, am avut câteva zile când aerul condiționat nu a mers și productivitatea a scăzut aproape la zero, mai mult făceam drumuri spre terasă decât să muncim.

Și îmi amintesc cum prin anii 90 se râdea la noi de americani, cum sunt ei dependenți de aerul condiționat. Ei bine, am ajuns și noi pe acolo, dacă nu avem aer condiționat adio productivitate.

Ca fapt interesant, vacanța de vară în școli cică de asta există, pe vremurile când nu se inventase aerul condiționat școlile luau o pauză pentru că nu se putea învăța, același lucru era valabil pentru guvern sau instituțiile statului.

aer-conditionat

Recomandă

3 Comentarii

  1. Cateva lucruri am sesizat citind articolul tau:

    – In studentie am practicat o metoda similara celei egiptene de “conditionare” a aerului: cearsaful ud atarnat de fereastra (de pe la ora 2-3 a.m. era chiar placut sa dormi);

    – Desi inventatorul A/C este un american, in zilele noastre tot asiaticii sunt mai renumiti pentru aceste aparate, cel putin pentru cele casnice;

    – Zilele astea, sauna bucuresteana nu se compara cu nimic … so, God save the spirit and heirs of Mr. Carrier 🙂

  2. Cearșaf ud nu aveam, dar folie de aluminiu pe geamuri da.

    Asiaticii sunt buni la tot ce ține de tehnologie, nu degeaba pe iPhone scrie doar DESIGNED in California. Dacă închid fabricile mai trec 20 de ani până ne revenim, deși și ei ar muri de foame,

    Nu cunosc cum e cu sauna, în WE fug din oraș. 😀

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *