Nu credeam că se mai fac prezentări atât de slabe

Azi am fost la o conferință. Din program părea a fi o conferință interesantă, cu prezentări despre surse de finanțare pentru afaceri, softuri pentru eficientizarea afacerilor, sesiuni de business networking etc.

Din păcate, doar programul părea interesant, pentru că speakerii și modul lor de a prezenta (în PowerPoint desigur) au fost sub orice critică. După 2 ore de tortură nu mai știam cum să plec. Și vorbesc aici de speakeri care reprezentau companii mari, cu afaceri de milioane de euro, nu de amatori care abia acum se aflau în fața unei audiențe. Dacă o companie mare nu își permite să investească în pregătirea oamenilor care îi reprezintă la conferințe, deși companiile astea mari bagă sume imense în marketing, ce pretenție putem avea de la companiile mici?

Care era problema speakerilor? Deși subiectele anunțate păreau a fi interesante, speakerii au respectat toate criteriiile atunci când vine vorba de realizarea unei prezentări slabe:

  • Toate slide-urile erau pline de text, pe care speakerii îl citeau, cuvânt cu cuvânt, fără pasiune, fără contact cu cei din sală, fără a lua pulsul;
  • În loc să folosească imagini atractive și fonturi interesante, ei foloseau fundaluri anoste și fonduri standard (gândiți-vă la Windows Blue screen of death cu Times New Roman suprapus);
  • Toate prezentările erau lăudăroase, spuneau cât de bune sunt softurile, programele de finanțare sau ceea ce face compania lor în general, dar nici o prezentare nu vorbea despre nevoile celor din sală, nu era ancorată în realitate, practic prezentările nu aveau legătură cu publicul țintă aflat acolo;
  • Speakerii erau slab pregătiți, știau doar să recite o poezie. Dacă cunoșteai domeniul și le puneai întrebări mai complexe se blocau;
  • Prezentările erau pline de erori;

Stăteam și mă gândeam în timpul prezentărilor la faptul următor: deși unele informații prezentate erau interesante, nu aș avea nici o tragere de inimă să lucrez cu acele companii, pentru că speakerii, reprezentanții lor, mi-au făcut o impresie proastă, arătând că nu știu să captiveze audiența, să realizeze o prezentare eficientă, să fie la înălțimea jocului. Cu alte cuvinte, un produs bun care are parte de o introducere proastă poate genera zero vânzări, un produs bun cu o prezentare excelentă poate genera clienți și atrage atenția audienței.

Nu am o concluzie bine definită, dar e trist că în condițiile în care avem acces la atâtea resurse care ne învață gratuit cum să facem prezentări mai bune, să interacționăm mai bine cu audiența, mulți aleg să rămână la nivelul anilor 90 și să vină la conferințe cu prezentări jenante, care mai degrabă alungă clienții decât să îi atragă.

Vă doresc să aveți parte de cât mai puține prezentări de genul celor văzute de mine azi, iar dacă vreți resurse suplimentare pentru prezentări mai bune am mai scris și alte articole: Sfaturi pentru prezentări frumoase în PowerPoint, Cum sa faci o prezentare Powerpoint reusita: exemple, 13 sfaturi pentru o prezentare de nota 10.

Bonus – slides that rock

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

3 Comentarii

  1. Avem de a face tot mai des cu prezentari si conferinte cu centrare pe campanii, din pacate. E ca un tipar, o obligativitate, nu se mai ia contact cu publicul, audienta din sala … Dezamagirile sunt si mai mari daca e vorba de oameni si companii mari de la care avem asteptari mari … Dar, suprizele (placute sau neplacute) se tin lant, iar viata merge inainte …
    Adesea companiile mici isi fac treaba mai bine …
    Oricum, in general e multa vorbarie si prea putin ceva practic si concret …

    (0)
  2. La fel cum spunea cineva mai sus, este posibil ca de multe ori sa avem surprize de la companiile mici deoarece spre deosebire de cele mari sunt mai flexibile, poate uneori mai mult orientate catre client. Multe persoane angajate la terte companii sunt acolo doar sa isi ia leafa si atat… A fost in Bacau conferinta?

    (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *