O lecție de marketing turistic în România

Am rămas dator cu câteva fotografii de la munte din concediu. Lepşa mai exact. După ce la mare condiţiile de cazare au fost acceptabile, dar nu extraordinare, am decis să mergem şi la munte. Fetele aveau o singură dorinţă, să ne cazăm la o pensiune sau hotel cu piscină.

motel flora lepsa

Am ales să mergem într-un loc unde nu am mai fost până acum, şi anume zona Lepşa, în Vrancea. Am primit mai multe recomandări să mergem acolo, că e fain, linişte, te poţi relaxa etc. Căutând pensiunile şi hotelurile din zonă singura unitate carea avea şi piscină, şi preţuri decente şi arăta bine era Motel Flora, în zona Lepşa, mai exact în Greşu.

Am sunat acolo şi după ce am discutat cu dna Lucreţia, şefa, care a fost foarte amabilă, am rezervat trei camere pentru patru nopţi. Fără să ni se ceară avans, garanţii sau alte nebunii. Ştiind că în zonă nu sunt prea multe restaurante am mers pe varianta cu pensiune completă, adică la 150 de lei pe zi unde aveam incluse cazarea, accesul la piscină şi terenul de fotbal/tenis plus trei mese pe zi. O ofertă foarte ok. Dacă luam doar camera simplă era 80 de lei. Ofertele actualizate le găsiţi aici.

Am ajuns acolo şi ne-am cazat în cel mai recent corp al pensiunii Sporul care aparţine tot de motel, aproape de inima pădurii. Multă linişte, aer curat iar dimineaţa aveam parte de un peisaj minunat, cu roua care se ridică deasupra piscurilor din jur. Camerele erau noi, cu baie în cameră, televizor LCD, geamuri termopan, iar pe hol aveam şi 2 frigidere. Dacă vroiam lângă piscina erau şi 2 foişoare plus un grătar unde puteam să mâncăm, dar noi am preferat să luăm masa la restaurant, datorită preţurilor foarte ok.

Mâncarea la restaurant e foarte bună, iar preţurile mici. Berea 3-4 lei, sucurile idem, o ompletă 4-5 lei, cartofi prăjiţi 4 lei, supele 6-7 lei, clătitele 4,5 lei. Comparativ cu preţurile de la mare la unele feluri de mâncare preţurile erau la jumătate. În plus pentru că luasem pensiunea completă tot timpul am fost trataţi cu atenţie: un desert gratuit, o ţuică naturală după masă şi multă amabilitate. Ştiu că nu sunt lucruri extraordinare, dar pentru noi faptul că am fost trataţi ca la carte ni se pare extraordinar. Cum e să vină şefa motelului în fiecare zi să te întrebe dacă e totul în regulă, dacă mai avem nevoie de ceva? La noi cam aşa era.

Bonus, şefa, dna Lucreţia, mi-a spus că motelul e de stat, încă un lucru care ne-a surprins. În final mi-am dat seama de ce toţi oamenii de la Motel Flora s-au purtat aşa de frumos cu noi. Majoritatea angajaţilor sunt din zonă şi ei şi-au dat seama că orice client mulţumit va reveni la ei şi va recomanda motelul prietenilor. Din ce am văzut nu duc lipsă de clienţi, şi asta pentru că îşi fac treaba cum trebuie şi îşi respectă clienţii. Multe hoteluri şi pensiuni ar avea ce învăţa de la ei despre cum să te porţi cu cei care îţi sunt clienţi.

Ce am făcut la Lepşa? Primele două zile am stat doar la piscina motelului, am mâncat şi am dormit, adică relaxare totală. Ca idee, la Motel Flora nu ai semnal pe telefon decât pe Cosmote şi Vodafone, iar internetul mobil lipseşte cu desăvârşire, deci cînd mergi acolo te pregăteşti de o dietă fără internet, ceea ce poate fi o idee bună dacă eşti internet addicted.

Următoarele trei zile am fost pe munte şi la obiectivele turistice din zonă. Ce poţi vizita în zona Lepşa ca obiective turistice:

  • Cascada Putna
  • Rezarvaţia naturală Cheile Tişiţei, cu un traseu de 8 km prin munte de-a lungul râului, care trece prin apă, peste apă, prin tuneluri şi pădure.
  • Păstrăvăria din Lepşa
  • Mănăstirea Lepşa

Vă recomand să mergeţi la Cheile Tişiţei, aveţi ce vedea. Traseul e de vreo 8 km, nu e foarte dificil, în cam 8 ore poate fi făcut. Nu se urcă foarte mult pe munte, mai mult se merge pe lângă râu, dar luaţi-vă totuşi bocancii, un sandviş şi un bidon cu apă. Veţi merge prin pădure, prin apă, veţi urca scări de lemn şi veţi trece prin poieni pline de verdeaţă. E superb.

Vă las cu câteva fotografii de la Motel Flora şi din zona Lepşei, mai ales din chei, iar dacă mergeţi acolo vă recomand să vă cazaţi la Motel Flora. Noi am fost foarte mulţumiţi.

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

5 Comentarii

  1. Am bifat toate obiectivele de pe lista ta cu exceptia Cheilor Tisitei. Auzisem de frumusetea lor, dar pur si simplu nu s-au ‘potrivit’ in programul nostru. Oricum, nu-i problema, noi galatenii suntem la Lepsa ca acasa 🙂

    (0)
  2. Si eu am pretentia ca atunci cand merg si stau cazat undeva sa fiu tratat ca un client, asa cum ti s-a intamplat si tie acum si chiar am avut ocazia sa nimeresc in locuri cu personal care era peste asteptarile mele.

    Cred ca ar fi foarte binevenit un blog pe care sa gasesti recomandari de asemenea pensiuni.

    (0)
  3. Ma bucur sa aud ca v-ati simtit bine si ca ati fost tratati asa cum e normal 🙂 Pensiunea nu este de stat dar nici privata. Apartine cooperativei „Sporul” din Focsani.

    (0)

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: