Râdem, glumim, dar există și un sâmbure de adevăr. Clienții forțează tot mai mult nota (e criză, am de unde alege cu cine să lucrez), designerii fac compromisuri pentru a nu pierde proiectul și așa se ajunge la situații hilare, când clienții nu vor să plătească munca designerului sau vin cu tot felul de cerințe absurde. Exemple sunt destule pe Clients from Hell.
Mai multe afișe și detalii la Zăineasca, felicitări ei pentru idee.
E greu să fii student în ziua de azi, să te gândești că mâine poimâne vei ieși de pe băncile facultății cu o diplomă care nu valorează mare lucru pe piață, dacă nu e însoțită de experiență practică. Da, e nasol, e criză, sunt tot mai puține joburi, la orice anunț de angajare sunt depuse sute, dacă nu chiar mii de CV-uri (deși 80% dintre ele nu au legătură cu jobul). Ce e de făcut, mai ales într-un domeniu ca marketingul, unde se știe că s-a tăiat puternic din bugete și companiile fac economii la sânge?
Claudiu e student și mă întreabă pe email dacă nu am ponturi legate de joburi în marketing sau idei despre cum s-ar putea angaja de pe acum. E student, are viitorul în față și ar vrea să facă ceva, nu să aștepte terminarea facultății.
Din păcate nu există rețete magice despre cum te poți angaja fiind student, dar majoritatea studenților au un MARE avantaj pe care noi, cei cu joburi, familie și responsabilități nu îl mai avem: AU timp de pierdut. Citeste tot articolul
Zelist a publicat azi retrospectiva anului 2011 în social media, o analiză a activității pe Facebook, Twitter și bloguri de anul trecut, inclusiv topuri cu cele mai vizualizate articole în rețelele sociale. Deja există un top al articolelor de pe Facebook, să vedem ce e nou în analiza Zelist:
blogosfera a fost mai puțin activă, cu 15% mai exact;
Activitatea pe Facebook a crescut cu 53% față de 2010;
Pe Arstechnica este un articol interesant despre închiderea Megaupload, celebrul site utilizat pentru sharing de fișiere. Articolul explică bine cum a putut fi închis un site care, deși oficial aparținea unei companii din Hong Kong, era utilizat mai ales de persoane din S.U.A și avea peste 1000 de servere închiriate în America de Nord.
Ceea ce nu s-a menționat este că pe lângă cei care foloseau Megaupload în mod gratuit erau și utilizatori premium, care plăteau pentru a urca și pentru descărca mai repede fișierele, utilizatori care și-au pierdut fișierele încărcate. Da, știm că Megaupload era folosit mai ales pentru descărcarea de filme, muzică, programe, dar adevărul este că la fel cum Megaupload a fost închis orice alt serviciu de stocare de fișiere, cum ar fi Dropbox.com sau Box.net, poate fi închis cândva. Slabe șanse, dar ele există.
Pe vremuri, înainte să complicăm noi tot mai mult lucrurile, era simplu. Produsele erau simple, cu nume sugestive, care îți spuneau exact pentru ce este util acel produs. După ce au apărut tot mai multe produse, tot mai mulți producători ai acelor produse, după ce marketingul și brandingul au devenit necesități pentru orice companie care vroia să evolueze, după toate astea ceva s-a rupt. Acum avem o mulțime de produse și avem nevoie de specialiști care să ne explice la ce sunt ele bune.
Luați cazul medicamentelor, de exemplu. De fiecare dată când merg într-o farmacie mă mai uit și eu printre rafturi, în speranța că voi desluși ceva din denumirile alea ciudate care sunt trecute pe ambalaje. Slabe șanse. Mie mi se pare logic că pe cutie ar trebui trecut și avantajul principal al produsului, cu ce te ajută el. Nu e mare filozofie, dar clienții sigur s-ar bucura.
Azi eram într-o farmacie și am ajuns în zona cu produse naturiste, pentru că mai nou farmaciile nu vând doar medicamente, ci și cosmetice, produse naturiste, poate în curând chiar și lenjerie. În fine, mă uitam pe rafturi și am văzut produsele de la Dacia Plant, care aveau trecute în clar pe cutie scopul utilizării lor, pe lângă numele foarte sugestiv.
Update: Începând cu data de 28 Ianuarie 2012, HaiPa.ro a devenit uCoz.ro.
Azi am aflat și eu. Nu pot spune că sunt șocat, dar totuși îmi pare rău că Haipa se închide. Îl înțeleg pe Gabi, știu că întreținerea unei platforme de genul ăsta necesită mult timp, iar când timpul acela poate fi folosit mai eficient, alegerea e logică. Poate dacă s-ar fi găsit o modalitate de monetizare eficientă finalul ar fi fost altul.
Posesorii de bloguri de pe Haipa.ro pot exporta articolele publicate, există mereu varianta unui blog găzduit pe WordPress.com sau a unui blog cu hosting propriu.
Haipa.ro a fost lansată în martie 2007, blogurile găzduite nu vor mai putea fi accesate începând cu 29 februarie 2012.
Spuneam ieri că suntem manipulați de știrile de la televizor și că încerc să îmi caut singur sursele de informații, prefer oricând un articol documentat scris de un blogger care a participat la proteste în defavoarea unui articol dintr-un ziar ce manipulează sau a știrilor de la televizor.
Prima dată am auzit de țeapa asta prin 2006, și văd că încă se practică. Presupun că datorită crizei sunt și mai mulți creduli care au impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Dacă vedeți anunțuri de genul ăsta nu alergați repede acasă să căutați mașina de cusut a bunicii, nu vă dă nimeni 45.000 de euro pentru un o vechitură, iar numărul de telefon 0749627304 cu siguranță e un Prepay ce va fi aruncat la primul client țepuit. Uneori mă gândesc că nu ar fi rău să se bage și în România obligativitatea prezentării buletinului când cumperi o cartelă Prepay cu număr, ar dispărea multe din măgăriile care se fac acum.
Cum funcționează teapa cu mașinile de cusut:
În realitate, cei care au dat anunţul nu cumpără, ci vând maşini de cusut, la un preţ mult peste cel real, folosindu-se de o escrocherie ieftină, cu încheieturi şubrede. Traseul e simplu: dai un anunţ în care spui că achiziţionezi maşini de cusut vechi, Slavă Domnului, destule, prin poduri şi debarale, lăsate moştenire de bunici şi străbunici. Cei care deţin “mult căutatele” exemplare sună la numărul din anunţ şi li se spune într-o română stricată că maşina are o “soră” într-un orăşel apropiat, iar el, colecţionarul german le cumpără doar împreună, cu 90.000 de euro. Suni la proprietarul “suratei” într-ale cusutului şi un alt actor de ocazie îţi oferă un “chilipir”: “Ia-o tu cu 9.000 şi o vinzi cu 45.000, pe mine nu mă interesează”. Ăsta e mesajul. Dacă nu pui cap la cap lucrurile, dai fuga şi scoţi din pământ, din iarbă verde 9.000 de euro, convins că vei avea un profit de 81.000, luni dimineaţă, când colecţionarul din anunţ va veni să faceţi tranzacţia. În realitate ai luat o mare ţeapă, ai cumpărat o maşină de cusut cu 9.000 de euro, adică la un preţ de vreo douăzeci de ori mai mare decât cel real. Cu toate că a mai fost semnalată, escrocheria continuă, dirijorii văzându-şi liniştiţi de treabă.
Imaginile sunt filmate de Vlad, și chiar căutam așa ceva, filmări reale, din mijlocul mulțimii care participă la protestele din București, pentru că am impresia că la televizor suntem manipulați.
Marius Sescu. 28 de ani, marketing specialist. Sunt pasionat de internet, social media, blogging și gadgeturi iar posturile de pe blog tratează aceste subiecte, pe lângă informatii din marketing și comunicare. Scriu pe blog din februarie 2007. Află mai multe detalii.