Cât costă actualizarea și promovarea unei pagini de Facebook

Testez Galaxy Note 8, cel mai nou telefon lansat de Samsung. Vezi recenzia completă..

Mai nou văd că s-au înmulțit ofertele legate de promovarea prin social media, mai exact actualizarea și promovarea paginilor de Facebook, primesc zilnic în spam din astea. Au apărut tot felul de agenții care îți promit marea cu sarea, că îți vor aduce o grămadă de clienți, că îți vor crește cifra de afaceri și așa mai departe, doar datorită paginii de Facebook. E fain, doar că e complet greșit să crezi că lucrurile funcționează așa.

Nu zic că Facebook nu e un mediu eficient pentru promovare, deși depinde mult și de ceea ce vrei să vinzi. Dacă ai produse destinate publicului larg e mai ușor, dacă vinzi către alte afaceri sau ai un produs de nișă e mai greu să găsești clienți pe Facebook, am mai scris despre asta, pe Facebook lumea stă pentru distracție, nu pentru business.

Totuși, problemele sunt altele. Prima este că agențiile care promit succesul ăsta doar datorită unei pagini de Facebook exagerează mult. Nu e vorba de prețurile pentru serviciile oferite, care uneori sunt mici, alteori mari, ci de faptul că nu e suficientă doar pagina de Facebook pentru a genera vânzări și clienți, e doar una dintre etape.

O promovare de succes se învârte în jurul mai multor medii. Ai nevoie de un site bine pus la punct, de un brand distinct, de o strategie de promovare în funcție de publicul țintă, de stabilirea unui ton în care vei comunica. Abia după ce le ai pe acestea poți decide dacă Facebook e soluția.

Și mai e o chestie, cineva din exterior nu va reuși să comunice în stilul tău. Dacă ai o afacere la început e mai eficient să te ocupi tu sau un angajat care face niște cursuri despre comunicarea online de pagina de Facebook, deoarece cineva din echipă știe mai bine ceea ce vrei să vinzi, care e spiritul din spatele brandului, față de cineva din exterior care vrea doar să îți ia banii și promite like-uri la hectar.

Dacă ai o companie mare da, soluția s-ar putea să fie externalizarea serviciilor de comunicare și promovare online către o agenție, dar în cazul ăsta probabil ai deja o persoană în firmă specializată pe marketing online, care cel puțin va monitoriza felul în care agenția comunică și respectă strategia, valorilor brandului.

Cât despre prețurile pentru administrarea și promovarea unei pagini de Facebook, din ce știu eu un pachet decent începe pe la 200 de euro și poate să urce, în funcție de complexitate, timp alocat. Totuși, eu aș alege cu grijă agenția care să se ocupe de comunicarea online, ofertele astea cu Vom posta de 5 ori pe lună, îți vom aduce 1000 de fani deci cifra de afaceri va exploda mi se par bătaie de joc.

Noi administram cu succes pagina ta de Facebook, iar tu te bucuri de beneficiile aduse si observi cum popularitatea si cifra de afacere ale companiei tale cresc.

3 Comentarii

  1. Mie de exemplu promovarea pe Facebook mi-a adus doar fani , like-uri si multă pălăvrăgeala si mesaje. Dar vânzări cam spre zero comparat cu google. Produsele sunt pentru publicul larg, mai ales publicul de pe Facebook. Dar nu-s ieftine.

    (0)
  2. Credeam că sunt singurul care am primit mizeria aceasta de SPAM… nu o dată ci de două ori în aceeși zi.

    (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *