Cum a scos Pepsi cea mai proastă reclamă din istoria lor? E simplu, cineva nu a avut c**e

Toată lumea face acum mișto de Pepsi și de reclama lor plină de clișee, și presimt că cei care s-au ocupat de spot își vor lua multe șuturi, dar cred că mare parte din vină e a managerilor de brand sau directorilor Pepsi care au aprobat monstruozitatea. Am așa un feeling că intenția inițială a fost nobilă, hai să facem o legătură între Pepsi și realitatea din stradă, doar că s-au băgat prea mulți factori de decizie în seamă și a ieșit ce vedeți mai jos.

Oficial Pepsi a retras deja spotul, dar îl găsiți peste tot, ba chiar sunt și analize detaliate ale greșelilor de concepție, abordare, încadrare, scenariu.

Faza e asta; oricât de bătuți în cap sunt cei care au aprobat spotul final, sigur există cineva în compania lor care atunci când s-a uitat la reclamă, înainte de a fi lansată, s-a gândit: Băi, nu putem să ieșim cu mizeria asta pe piață, o să fim de râsul curcilor, și-o vor bate toți de noi.

Din păcate, în ziua vizionării acel cineva nu a avut c**e să deschidă gura, să spună șefilor care e realitatea. Ori asta, ori era plecat în concediu.

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: