Review Galaxy Note 8 – ce are în plus față de alte telefoane

Sunt aproape 3 săptămâni de când testez Galaxy Note 8, cel mai bun telefon scos de Samsung până acum, zic eu. Și pentru că pe net sunt o mulțime de recenzii și clipuri video detaliate despre specificații și funcții, ba chiar și eu am făcut un unboxing complet și am pus o mulțime de fotografii făcute cu cele 2 camere, o să mă concentrez pe lucrurile cu care vine în plus față de alte modele de top.

În cutie ai telefonul cu S-Pen evident, căștile AKG, vârfuri de schimb pentru stylus, adaptoare USB tip A la USB-C și microUSB la USB-C, cheița pentru cartelă și încărcătorul. Un unboxing detaliat mai hos.

Hai să testăm Samsung Galaxy Note 8

La specificații chiar nu am ce comenta, telefonul are tot ce ți-ai putea dori la ora actuală, ba chiar mai mult:

  • ecran de 6.3 inchi Super AMOLED cu rezoluția maximă de 2,960×1440 px.
  • două camere în spate, prima de 12 MP cu deschidere de 1.7, a doua tot de 12 MP dar cu deschidere de 2.4, zoom 2x, stabilizare optică pe ambele camere și filmare la maxim 4k, 2160P/30 fps.
  • camera din față cu deschidere de 1.7, filmare la maxim 1440p/30 fps.
  • Android 7.1.1 Nougat, cu asistentul virtual Bixby lansat de Samsung.
  • Procesor Exynos 8895 cu 8 nuclee, 4 la 2.3 Ghz și 4 la 1.7 Ghz
  • spațiu de stocare de 64 GB, suportă carduri până la 256 GB, UFS.
  • 6 GB memorie de lucru RAM
  • rezistent la apă și praf, IP68 (până la 1,5 metri în apă)
  • are S Pen, evident, plus scanner de iris și amprentă, utile pentru deblocare
  • suportă încărcarea wireless și e dual SIM
  • baterie de 3300 mAh, primele recenzii spun că ține toată ziua folosit intens, maxim 24 de ore dacă activați funcțiile de power saving.
  • mufă jack de 3.5 mm, în pachet sunt incluse căști AKG.

Trebuie să recunosc, telefonul mi se părea inițial imens cu ecranul de 6.3 inchi, nu credeam că îl pot folosi chiar și cu o mână, dar după câteva zile nu îl mai lăsam jos, acasă nici nu mai porneam laptopul ca să editez un document sau să scriu un email rapid, e foarte comod să ai așa de mult spațiu vizual, iar filmele, fotografiile se văd într-un mare fel. Nu e pentru oricine, dar dacă ești mult pe drumuri sau vrei un ecran mare pe telefon ăsta e unul din cele mai bune dispozitive pe care ți le poți lua acum.

Ca design îmi place mai mult ca S8 sau S8+, care sunt un pic mai rotunjite, Note 8 arată mai business, și parcă stă mai bine în mână. Și aici sunt subiectiv, mulți care l-au văzut au spus că preferă S8.

Dar hai să trecem la lucrurile care diferențiază Note 8 de restul smartphone-urilor:

Conectarea cu Samsung Dex

Samsung Dex e o soluție ce îți permite să folosești telefonul ca un computer, cu programele de pe computer, dacă îl conectezi la un monitor, cu tastatură și mouse bluetooth. Inițial nu mi se părea impresionantă ideea, dar realitatea e că tot mai mulți oameni au ajuns să folosească smartphone-ul ca principalul dispozitiv cu care accesează internetul, vorbesc cu prietenii, citesc știrile, trimit emailuri, modifică documente.

Dacă vrei să faci astea pe un ecran mai mare e suficient Samsung Dex, care costă în jur de 550 lei. Nu am avut unul ca să testez cu Note 8, dar vedeți mai jos cum funcționează sistemul. Nu e cea mai bună soluție, probabil în câțiva ani sistemul va evolua și mai mult, dar e interesant unde a ajuns tehnologia. La Note 8 au venit cu un update, majoritatea aplicațiilor pot fi rulate acum pe tot ecranul laptopului.

Ecranul imens cu Infinity display, always on display, aplicațiile laterale

la Note 8 senzorul de amprentă e în spate, tocmai pentru a lăsa loc ecranului uriaș de 6.3, cu rezoluția maximă de 2,960×1440 px. Diferența se simte după ce îl folosești câteva ore, iar rezoluția asta o observi când vezi poze ce par pixelate pe Facebook de exemplu, deși ele sunt la o calitate acceptabilă.

Camerele foto duale cu stabilizare optică

Idealul meu în materie de camere foto pe telefon ar fi o combinație între ce oferă Samsung și LG acum, adică să pot face cu telefonul și poze panoramice, cum permite LG G6 cu camera ultra wide, dar și poze cu zoom optic, ca pe Note 8. Mai visez un pic, dar între timp Note 8 are printre cele mai bune camere foto din telefoanele testate anul ăsta. Face și panorame faine cu funcția dedicată din aplicația camerei.

Sunt 2 camere în spate, ambele cu stabilizare optică, ai și zoom real 2X, focalizare live ce scoate poze excelente, mai ales portrete, cameră frontală cu HDR pentru selfie-uri, filmare 4K, iar culorile mi se par echilibrate, am văzut comentarii că pozele ar fi un pic suprasaturate, dar eu cred că așa par pe ecranul telefonului. Mai jos câteva fotografii și o filmare 4K, mai multe găsiți în articolul dedicat.

http://mariussescu.ro/camere-foto-galaxy-note-8/

Cât de bună e focalizarea live? Atât de bună:

Folosirea simultană a două aplicații
Era păcat de ecranul ăsta imens, să nu poți folosi mai multe aplicații în același timp. Pentru asta pe Note 8 ai app pairing, selectezi două aplicații, de exemplu Youtube și Gmail, și le poți folosi pe ambele:

Scanner iris

Pe lângă senzorul de amprentă, codul PIN și recunoașterea facială, pe Note 8 poți debloca telefonul cu scanarea irisului, și funcționează foarte repede, chiar dacă porți ochelari. Eu am descoperit opțiunea după ce m-am jucat cu recunoașterea facială:

S Pen, notițele cu ecranul închis

S Pen a fost mereu elementul diferențiator la seria Note, practic transformă telefonul într-un caiet pe care poți scrie, iar după aceea scrisul poate fi convertit, în funcție de ce ai nevoie. Pe Note 8 acum poți scrie inclusiv când ecranul este închis, util dacă vrei să notezi ceva rapid. Mi-a plăcut și opțiunea de a traduce din alte limbi porțiuni dintr-o pagină web.

Mesajele live

Recunosc, eu am folosit funcția de mesaje live doar pentru a trimite inimoare cu S-pen-ul, practic poți crea gif-uri animate desenând pe ecran sau peste fotografii, și ulterior să le trimiți celor dragi. Nu e o chestie must-have, dar e faină.

Îmi pare rău să zic asta, dar asistentul virtual lansat de Samsung, Bixby, e cam inutil la noi, nu suportă limba română. Poate pe viitor se vor schimba lucrurile. Partea bună e că butonul dedicat pentru Bixby din dreapta pe Note 8 poate fi dezactivat din setări acum, ca să nu îl pornești din greșeală.

Concluzia: Galaxy Note 8 e printre cele mai bune telefoane lansate anul ăsta, iar pe partea de business vine cu niște facilități interesante. Are două camere foto excelente pe spate, o mulțime de opțiuni de securitate, un ecran superb și câteva funcții unice. E ideal dacă vrei să faci un upgrade de exemplu. Singura problemă rămâne prețul, care nu e deloc mic, dar poate fi îndulcit dacă cumperi telefonul la abonament. Oricum, după 3 săptămâni cu el mie îmi vine greu să îl trimit înapoi.

Samsung Galaxy Note 8 e primit în teste prin programul Orange Smartphone Tester, prețul începe de la 595 euro la abonament.

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

3 Comentarii

  1. Se deosebeste si prin pret, nu sunt prea multe telefoane care te fac sa scoti aproape 1000 de euro din buzunar, sau cel putin 500 la un abonament care nu e mic nici el. Fain, frumos, dar sa mai treaca cateva luni pana ajunge la un pret mai acceptabil, parca e putin cam mult.

    (0)

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: