Se mai aude ceva despre rezoluțiile de început de an?

Că tot era lumea entuziasmată în ianuarie, gata să facă schimbări mari, să slăbească, să facă sport, să își schimbe jobul, să călătorească, să citească mai mult și alte asemenea. La voi a funcționat, v-ați ținut de treabă, sunteți pe drumul cel bun?

Ziceam și mai demult pe blog, eu nu mă mai stresez așa de mult cu rezoluțiile de început de an, doar mă uit să văd ce am făcut anul trecut și ce mi-aș dori mai mult în anul următor. Anul trecut de exemplu am călătorit mult prea puțin, și vreau să umblu mai mult prin lume anul ăsta. Lucrez la asta, deja am planificat concediul și un city break afară.

Anul trecut am făcut mai mult sport ca de obicei și mi-a prins bine, anul ăsta vreau să continui. Până dă căldura ca să pot alerga prin parc și cu bicicleta e ok și alergatul pe bandă sau spinningul, mi-am făcut un abonament la sală ca să mă simt obligat să bifez săptămânal câteva ore, chiar dacă nu sunt fan al sporturilor indoor.

Cheia e să NU să îți propui obiective mărețe la început de an, lucruri care să te sperie, ci chestii realizabile, și chiar dacă o mai dai în bară, dacă te abați de la calea cea dreaptă, să te apuci din nou, să tragi pentru a ajunge acolo unde vrei.

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: