Să ne schimbăm joburile când nu mai evoluăm

În perioada asta, când joburile bune apar foarte rar, puțini se gândesc la schimbatul joburilor, ba chiar pentru unii pare o crimă să spere la ceva mai bun, majoritatea românilor merg pe ideea de Lasă că merge și așa. Și totuși, ținem cu dinții de un job doar pentru că avem un birou unde să mergem și primim niște bani la final de lună?

Eu nu cred că jobul trebuie schimbat doar pentru că nu îți mai face plăcere să lucrezi în firma respectivă. Da, e și ăsta un criteriu important, dar realitatea e că în orice firmă sunt și zile mai bune, zile mai proaste, perioade mai ușoare sau mai dificile. Dacă vrei să îți schimbi jobul pentru că nu îți mai aduce plăcere trebuie să identifici problema, dacă e una temporară, de exemplu un proiect dificil, sau una de durată, de exemplu un șef incompetent sau colegii care sunt pe altă frecvență.

Banii. Normal că atunci când îți schimbi jobul îți dorești un salariu mai mare, dar nici ăsta nu ar trebui să fie cel mai important criteriu. Să spunem că vei găsi un job unde primești cu 25% mai mulți bani, dar vei fi de 2 ori mai stresat și vei munci zilnic peste program câte 2-3 ore. Poate că pe moment pare o afacere bună, dar pe termen lung sănătatea ta și timpul liber ar trebui să conteze mai mult, nu?

Sunt de acord cu faptul că atunci când ești tânăr poți face mai multe compromisuri, poți munci mai mult peste program, tocmai pentru că ai nevoie de experiență și vrei să îți crești salariul, să treci peste niște etape. Dar când ai peste 30 de ani ar trebui să îți pui niște semne de întrebare, pentru că jobul nu e totul, trebuie să existe un echilibru între muncă, timp liber și familie, indiferent ce îți zic managerii prin ședințe, cum că munca ta e foarte importantă pentru companie. Nimeni nu îți face statuie, maxim primești un bonus la final de an.

În final totul se rezumă la evoluție. Indiferent că lucrezi într-o firmă de 1 an sau de 5 ani, dacă simți că nu mai evoluezi profesional în aceea firmă, oricât de bine ai fi plătit, poate că e cazul să îți schimbi jobul. Că te faci freelancer, îți deschizi propria afacere sau mergi la altă companie ce te poate ajuta să evoluezi e opțiunea ta.

Din experiența personală, banii nu funcționează niciodată ca motivator pe termen lung. Am avut joburi unde mi s-a mărit salariul, dar după câteva luni tot am plecat, deoarece problema nu erau banii, ci perspectivele și oamenii cu care lucram. În prezent se fac 4 ani la jobul actual, și nu cred că îl voi schimba prea curând, poate și pentru că lucrez pentru mine și ar fi cam greu să mă concediez. 🙂

Voi cât de des v-ați schimbat jobul și mai ales, de ce?

Recomand eMAG pentru cumpărături online.

9 Comentarii

  1. De prea putine ori, in cazul meu. Dar m-am invatat minte 🙂

    Am si un test legat de tema articolului tau: ce ti-ar placea sa faci (sa muncesti) daca ai avea acces nelimitat la bani, confort, recunoastere etc? Acesta e job-ul ideal pentru tine.

    Desigur, ne mai schimbam preferintele profesionale in timp, important e sa alegem corect momentul switch-ului catre urmatoarea preferinta (job).

    Foarte interesant este conceptul Intraprenoriat, pe care l-am intalnit prima data in cartea lui Marius Ghenea „Antreprenoriat”. Mi se pare determinant in schimbarea/pastrarea jobului. Este suficient sa citim definitia intraprenorului: „este un angajat al unei mari corporatii care primeste libertatea si suportul financiar necesare pentru a crea noi produse, servicii, sisteme etc si care nu trebuie sa urmeze rutina sau protocolul corporatiei.”

    Dupa ce m-am confruntat ani de zile cu birocratia (principalul factor demotivant, in ce ma priveste, alaturi de rutina), am crezut ca nu vad bine ce citesc. Exista asa ceva in lume? Sa ti se dea libertatea si sursele sa fii un mic „patron” in cadrul unui colos?

    Ei bine, asa ceva se intampla, de exemplu, la Google, care a crescut in timp record de la stadiul antreprenorial la cel corporatist. Asa ca e normal sa incurajeze intraprenoriatul.

    Si iata ce recomanda seful HR Google intr-un interviu privind traiectoria profesionala: pana la 30 ani e bine sa schimbi multe job-uri, in corporatii, firme no-name, ONG-uri etc. Dupa 30 ani, cu ceva experienta la activ, ai o viziune mult mai larga decat cineva care s-a specializat intr-o singura directie. Viziune si adaptabilitate la orice vei face in viitor. Interesant, nu? Eu una am invatat fix pe dos 🙁

    Iata si articolul cu interviul: http://www.wall-street.ro/articol/Careers/182410/sfatul-sefului-pe-hr-la-google-pentru-reusita-in-cariera-ori-te-inspira-ori-te-da-peste-cap

     

    (0)
      1. Tu, da. 🙂 Dar aproape jumatate din tineri, daca nu chiar din total angajati romani, nu. Asa zic statisticile.

         

        (0)
  2. Cred ca abia acum apare generatia care e constienta ca jobul ar trebui sa ofere si satisfactii morale, nu doar niste bani in buzunar.

    (-1)

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: