fbpx

Despre specialiști și traininguri pe bani

Sunt tot mai la modă cursurile și trainingurile de tot felul, unde tu plătești niște bani și un autoproclamat specialist în domeniul respectiv vine și îți explică cum să ai o viață mai frumoasă, cum să slăbești, cum să te promovezi mai eficient pe internet, cum să vorbești în public, cum să faci social media marketing. Marea parte a celor care organizează cursurile astea au citit câteva cărți în domeniu, au pus puțin în practică ce au citit dar stau prost la capitolul rezultate palpabile.

Mă amuză cel mai tare când primesc invitații la workshop-uri despre cum să am succes în viață sau cum să mă promovez mai eficient, de la oameni al căror singur merit este că au fraierit o mulțime de persoane să le dea bani pentru participarea la workshop-urile lor. Faptul că știi să puțin branding și marketing nu înseamnă că ai dreptul de a le explica altora cum să se îmbogățească, mai ales dacă contul tău bancar trage spre zero. Am mai scris despre workshop-urile motivaționale, iar articolul lui Dorin despre vânzătorii de fum e fix pe gustul meu, o completare perfectă.

Aveți grijă pe ce dați banii când vă decideți să participați la diverse cursuri, seminarii și alte evenimente de genul ăsta. Dacă sunteți proști bâtă într-un domeniu și vreți să descoperiți bazele lui s-ar putea să vă ajute un workshop. Totuși, dacă cunoașteți cât de puțin domeniul respectiv nu aruncați banii aiurea, mai bine cumpărați-vă niște cărți din domeniu scrise de străini, învățați direct de la sursă și ieșiți mult mai ieftin.

Chiar și participarea la cursuri gratuite poate fi o investiție proastă, dacă trainerul nu are experiență și timpul tău e valoros. De ce să pierzi câteva ore din viață mergând la un workshop unde nu vei învăța nimic nou? De asta evit eu majoritatea conferințelor și evenimentelor cu speakeri dubioși, chiar și gratuite, pentru că salvez mai mult timp pentru mine.

Eu nu mă vedeam ținând workshop-uri pe bani despre marketing și promovare online, pentru că am puțin bun simț și știu că sunt oameni cu mai multă experiență ca mine. Totuși, după ce am acordat consultanță gratuită timp de 4 ani și mi-au spus mai multe persoane că ce le-am învățat eu i-a ajutat efectiv să își promoveze afacerea am început să cer bani pentru serviciile mele. De fapt primul curs plătit a fost solicitat de un client care știa ce mă duce capul și vroia să își instruiască echipa.

Astfel ajungem la partea cu valoarea unui workshop. În opinia mea, cine organizează un workshop de orice fel ar trebui să ofere cel puțin de 2-3 ori înapoi costul participării la acel curs pentru participanți, ca valoare. De aia cred că multe din cursurile care sunt acum la modă sunt țepe, pentru că nu oferă nimic concret, doar lecturi din cărți și mult bullshit.

Văd declarațiile unor participanți care zic că participarea la un workshop i-a ajutat să își pună ordine în gânduri, să își stabilească obiectivele și prioritățile, să vadă altfel viața. Pe bune??? Cei care spun asta nu au nevoie de un workshop, ci de un psiholog. Totuși, se pare că în România e rușinos să spui că mergi la un psiholog dar e perfect ok să spui că participi la un workshop de dezvoltare personală, social media, cum să faci bani pe internet…

De exemplu eu, dacă țin un training in-house pentru o companie, mă asigur că la final participanții au înțeles cu ce se mănâncă marketingul online, social media și promovarea (bazele), că știu cum să facă o campanie de marketing, cum să aleagă cele mai bune medii în funcție de obiective, să monitorizeze rezultatele, să interacționeze corect cu clienții, pentru a nu mai arunca bani pe acțiuni de marketing inutile. Astea înseamnă rezultate pentru mine.

Cât despre partea cu specialiștii, discuția e veche și mereu actuală. Când ai dreptul să te numești specialist, când poți să ceri bani pentru consultantă în domeniul tău?

Teoretic poți face asta oricând, îți pui specialist pe cartea de vizită, îți faci un site pentru workshop-uri și serviciile de consultanță și gata.

Practic dacă ai un pic de bun simț vei spune că ești specialist doar după ce ai acumulat o experiență de vreo 10.000 de ore într-un domeniu (deci 3-4 ani de muncă zilnică), știi că sfaturile tale pot aduce plus valoare și poți răspunde întrebărilor legate de domeniul respectiv fără a căuta pe Google sau într-o carte răspunsul. Și mai este un indiciu foarte bun la treaba asta cu specializarea, când mulți oameni din jurul tău îți spun că ești bun în ceea ce faci, că indicațiile tale i-au ajutat și că ar fi dispuși să plătească pentru serviciile tale.

Foto: Depressed woman via Shutterstock

Recomandă

14 Comentarii

  1. Asta e din seria antreprenorilor care țin traininguri pe bandă rulantă despre cum să faci milionul de dolari. Întrebarea mea e, dacă toată ziua le predau altora cum se fac afacerile, ei când își mai fac afacerile din care-și acumulează acea experiență pe care o împărtășesc celorlalți (la un moment dat era să fiu dat afară de la o conferință pentru întrebarea asta atât de impertinentă).

  2. Din moment, ce castiga bani din asta, inseamna, ca sunt buni. Nu? Din moment, ce vorbesc bine si conving multi oameni, sunt buni. Daca tie nu-ti plac, nu inseamna, ca au si fraierit oameni. Da, sunt si multi si din astia, dar hai sa nu generalizam.

    Doi la mana, cativa dintre astia, de care vorbesti au scris carti, din experienta lor proprie si unele au devenit best-seller. Si asta e o realizare.

    Tre la mana, fiecare are cap sa gandeasca si sa-si dea seama ce e bine si ce e rau, sa faca diferenta intre bine si rau.

  3. cartile educa spiritul, specialisti care ofera training contra cost sunt niste tepari, daca vrei cu adevarat sa inveti despre un domeniu, cauta pe Google, cumpara carti de specialitate, dar nu da niciodata bani acestor hoti.

  4. Unii chiar le organizeaza in regim intensiv, trei zile, locatii de top gen hotel Ambasador, masa si dansul incluse, pretul pe masura, bine le mai zici !

    • Social Media School mi se pare un training ok, dacă la el te referi. Pentru începători ajută. Dacă cunoști deja domeniul s-ar putea să îți dorești mai mult. Despre preț nu mă pronunț, nu am participat la cursuri ca să pot aprecia corect raportul cost/valoare livrată.

  5. Ai si nu ai dreptate. Ai dreptate daca te referi la acei pseudo specialisti care desi nu au nici o specializare anume , stiu sa vorbeasca si sa pacaleasca.Aici vorbim de Autoarea cartii ”Secretul” care nu a facut nimic in viata ei ci a scris doar o carte care a fost in realitate secretul imbogatirii ei nu al celor care au cumparat cartea.Cartea inseamna de fapt cateva sfaturi bune si in rest , ”a lot of bullshit”.
    Sunt de acord ca un specialist trebuie sa demonstreze cum se fac banii inainte sa te invete pe tine cum sa ajungi bogat/a.Dar nu ai dreptate cand generalizezi si aici iti pot da exemplu e Zig Ziglar.Nu mai e printre noi dar acel om a inceput de la zero si a ajuns nr unu in vanzari in domeniul lui in SUA si mai tarziu, dupa ce a ajuns in top, a inteles ca poate sa invete si pe altii si a facut-o cu succes.

    • Claudia (dacă ăsta e numele tău adevărat) chiar tu ai spus că Zig Ziglar a fost întâi vânzător, a acumulat experiență, abia după aia a trecut pe motivaționale și cărți. Deci a învățat, a avut rezultate și a început să îi învețe pe alții. Nu a citit ce fac alții și s-a apucat de workshop-uri. Practice what you preach.

  6. Am observat si eu boom-ul acesta in ultima vreme, toata lumea face couching dar pot numara pe degete specialistii la care as avea incredere sa apelez.

    Problema adevarata este publicul. Publicul prefera sa mearga la un workflow gratuit si apoi sa cumpere apoi DVD-ul cu “secretul” sau sa plateasca o suma mica pentru cateva ore de consultanta. Din cate imi aduc aminte Liviu Taloi avea un program de consultanta cu aproximativ 120Euro/ora la care a renuntat tocmai din aceasta cauza.

    • Da, consultanța pe domenii specifice e altă mâncare, și e normal să coste mai mult ca să îi oferi unui om soluții personalizate la problemele lui, pe nișa lui de piață, decât să emiți platitudini generale.

  7. o mica rectificare te rog sa accepti:

    3 ani de experienta pentru un specialist? cred ca e foarte putin. + sesiunea ar trebui sa-mi raspunda la intreabari care nu se gasesc in carti sau pe google.

     

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *