Pentru o societate mai bună

În sfârșit, ninge ca în povești, sau ca în filmele de groază, depinde pe ce canal de știri te uiți. Totuși, dimineață am văzut că treaba e foarte groasă, cu zăpada pe mașină de 30 cm, așa că m-am echipat, am luat lopata ce prindea praf în boxă de 4 ani și m-am apucat de curățat parcarea, în loc să mă plâng că Primăria nu face nimic. Ce să fac, dacă nu stau pe ulița principală? Citește în continuare →

Eu nu am nevoie de anvelope de iarnă, zise șoferul din mașina împotmolită

Tin minte că în toamnă, când s-a dat legea prin care eram obligați să echipăm mașinile cu anvelope de iarnă, au fost mulți care au comentat că ei nu au nevoie de ele, și așa nu circulă decât prin oraș, unde iarna e de regulă blândă. De ce să cheltuie cel puțin 800-1000 de lei în plus pentru câteva luni de iarnă?

Sursa foto

Ei bine, cred că ultima lună a arătat clar de ce. Am avut zăpadă din belșug, cum nu s-a mai văzut de câțiva ani. Am avut știri despre sate rupte de lume din cauza zăpezii, iar la televizor reportajele cu drumurile închise curg unul după altul. În condițiile astea eu credeam că nimeni nu mai pornește cu anvelope de vara la drum, dar m-am înșelat.

Săptămâna trecută, după ce luni noapte a nins abundent la Bacău, am muncit vreo 5 ore pentru a elibera de zăpadă parcarea și aleea care leagă parcarea de strada principală de zăpada care depășea 1 metru. Am pus mâna pe lopată și împreună cu niște vecini am cărat zăpada la un canal din apropiere. Vorba aia, dacă tu nu te ajuți nimeni nu o să o facă. După ce am eliberat aleea și lucram în parcare au început să apară și mașinile care vroiau să treacă. Cei cu mașini de teren ajungeau ușor la strada principală, cei cu mașini normale dar cu anvelope de iarnă se chinuiau puțin, iar cei cu mașini echipate cu anvelope de vară patinau de spuneai că sunt cu sania.

Am împins vreo 3 mașini din astea care au rămas blocate și i-am întrebat pe șoferi de ce pleacă la drum dacă nu au anvelope de iarna. Mi-au zis că oricum merg doar prin oraș și că nu sunt diferențe între anvelopele de iarnă și cele de vară, e doar o chestie inventată de producători ca să vândă mai mult. Marketing, cum ar veni. I-am lăsat să creadă asta, deși sunt șanse mari ca mașinile lor să fie acum lovite.

Sunt 3 ani de când merg cu anvelope de iarnă și pot să spun că este o diferență enormă chiar și față de cele all season, că din astea am avut înainte. Ai altă stabilitate pe șosea și dacă chiar e nevoie să frânezi mașina se oprește mult mai repede. Nici argumentul cu prețul nu ține, un set de anvelope te poate ține 3-5 ani, în funcție de cât le folosești, deci investiția se amortizează în timp.

Iar pentru cei care în continuare sunt sceptici, clipul de mai jos arată clar diferențele între anvelopele de iarnă și cele de vară pe zăpadă.

Iernile de altădată

Cine s-ar fi gândit că iarna va veni cu frig și multă zăpadă în România? Anul ăsta, la fel ca anul trecut, la fel ca acum 2 ani ….

Cred că televiziunile exagerează știrile despre gravitatea situației, despre cât de grea e iarna. Auzim peste tot declarații cum că asta e cea mai grea iarnă din ultimii 20,30, 40 de ani, vedem reportaje cu bătrâni care spun că nu au mai văzut atâta zăpadă de când sunt ei, dar dacă ne gândim mai bine și anul trecut televiziunile aveau același circ mediatic. Reportaje cu drumuri acoperite de zăpadă, sate pierdute prin munți unde nu se poate ajunge cu mașina, magazine goale (care de fapt sunt pline, dar dă bine la vânzări să sperii consumatorii) și alte exagerări.

Îmi dau seama că există și situații grave. Bătrâni care chiar au nevoie de ajutor, oameni care sunt separați de civilizație, nu au curent, căldură etc. Problema este că televiziunile, în goana după audiență, prezintă doar situațiile negative, exagerează intenționat ceea ce se întâmplă, deformează realitatea. Alea nu mai sunt știri, ci manipulări. Citește în continuare →