Cugetări de tată

Eu nu mă consider un tată foarte bun. Petrec prea puțin timp cu fetele (după mine), chiar și atunci când sunt cu ele le repezesc, că mereu avem de ajuns undeva, de făcut ceva. De jucat cu jucăriile lor nu prea apuc, ba sună telefonul, ba primesc un email, ba stai că am uitat să ceva. Nici cu răbdarea nu stau prea bine, încerc să nu ridic tonul la ele dar nu îmi iese mereu. Și totuși, totuși, fetele vin zilnic de câteva ori la mine, mă pupă, îmi zic că mă iubesc și mă topesc instant. Nu la fel de mult ca pe Mihaela, dar am și eu porția mea. Probabil ceva ceva fac și eu bine, deși nu prea știu ce. Poate voi afla cândva. Citește în continuare →