fbpx

Mai aveți telefon fix acasă?

Mă uitam pe graficul de mai jos de la ANCOM, care ne zice că avem mai multe conexiuni la internet de mare viteză decât numere de telefon fixe, 4,3 milioane conexiuni internet versus 4,27 milioane linii de acces. Mi se pare normal trendul, eu nu am avut telefon fix decât vreo 2 ani, și atunci nu l-am folosit deloc.

Pentru un business poate că are sens un număr de telefon fix, ai clienții care sună, secretara care răspunde la telefon, mai ales dacă ai nevoie și de fax, deși eu abia aștept moartea faxului. Să spunem că acolo se justifică.

Dar pentru oamenii obișnuiți cu ce te-ar mai ajuta telefonul fix în 2016, când poți avea un smartphone cu minute nelimitate, internet mobil, unde ești găsit oriunde, la prețuri similare cu abonamentul pentru fix?

Și chiar și așa, nu îmi explic cum de mai sunt peste 4 milioane de numere de telefoane fixe la noi, parcă sunt prea multe. Voi aveți telefon fix?

ancom-internet

Numărul total de conexiuni de bandă largă la puncte fixe atingea valoarea de 4,3 milioane la sfârșitul anului 2015, în creștere cu 6,1% față de aceeași perioadă a anului 2014. Utilizarea telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2015, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces (-6%, până la 4,27 milioane) și, respectiv, la nivelul numărului de abonați (-6%, până la 3,71 milioane).

Recomandă

10 Comentarii

      • Nu au semnal 🙂 – chiar daca au macar 3 retele in curte, in casa nu bate nimic. Nu ca la bloc ar bate :)).

        Fix mai au si bunicii, care nu au cum sa faca slide pe touch sa raspunda.

        Fix e f bun cand cei pe care vrei sa-i suni, uita mereu sa scoata telefonul mobil din silent :P.

        Intradevar telefonul fix a fost omorat de cel mobil, dar mi se pare ca adevarata schimbare abia acum incepe -> telefonul + tv vor disparea din cauza skype/fb/netflix/kodi. Adica o schimbare de tehnologie completa. Care va fi urmata de alta schimbare de tehnologie completa 🙂 (sper sa o prindem:)) ).

         

        • Păi da, cam toate țevile trec acum prin internet. Ai dreptate și tu cu fixul în zonele slabe la semnal, mai ales la țară, deși dacă ne-am lua după operatori avem acoperire 200%. 🙂

  1. Stii de ce? Pentru ca abonamentul de internet include telefon fix. Greu ii mai convingi sa nu ti-l bage si ala pe gat. Stiu ca telekomul venise cu oferte de telefon fix + internet. Am scos telefonul fix din sertar si am zis: “la ce o sa ma ajute?”.

    Ai mei mai au fix, pentru un fax care se umple de praf, si pentru ca la bunica ii e frica de telefoane mobile cu ecran tactil.

    • Așa și mama are fix pentru că singurul furnizor în zonă e Telekom care îți dă internetul prin cablul de telefon. La abonamentul de internet cu telefon fix inclus am zis pas, aveam la Digi și am constatat că plăteam 5 lei în plus pentru un telefon care prindea praful, că nu eram niciodată acasă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *