Pe măsură ce prietenii tăi ajung la 30 de ani sau trec de pragul ăsta constați că feedul tău de Facebook devine tot mai aglomerat cu poze de la maratoane, triatloane, share-uri de pe Strava sau diverse statusuri motivaționale legate de sport. E adevărat, uneori poate să devină enervant, mai ales dacă timpul tău liber e petrecut de regulă pe canapea în timp ce ăștia se laudă cu sănătatea lor de fier, dar există un trend și mai enervant, cel care zice că toți suntem frumoși, indiferent că avem 50 sau 250 de kg.
Faza e că la 20 de ani nu prea ai grijă de sănătate, plus că organismul e mult mai flexibil. Tragi să îți faci o carieră, petreci cu prietenii, nu ai timp să citești despre echilibrul muncă-relaxare-sănătate, iar nopțile de obicei sunt pierdute. După ce cariera și familia sunt aranjate sunt șanse mari să constați că pe cântar apar cam multe cifre, sau că mergi mai des la doctor decât la film. Organismul începe să dea rateuri, să îți zică că nu e ok stilul tău de viață.
Și atunci mulți o iau în extrema cealaltă, își găsesc unul sau mai multe sporturi preferate, încearcă să recupereze anii pierduți. Unii se transformă în atleți de weekend, alți vor doar să ajungă la un echilibru. Cam așa a fost la mine cu Limitless, mi-a dat un restart, a integrat sportul constant în viața mea.
Nu zic că e ok nici așa, să te transformi brusc într-un fanatic al sportului dintr-un couch potato. E bine să ajungi la un echilibru, să găsești un sport pe care să îl practici de 2-3 ori pe săptămână, mai ales dacă stai 8-9 ore pe zi la birou.
Totuși, e mai bine să ajungi un fanatic al sportului decât să mergi în extrema cealaltă, și mai periculoasă, cea a oamenilor care în loc să își dea singuri un șut în fund se refugiază în iluzia că toți suntem frumoși, indiferent de greutate. E mai bine să încerci, decât să te resemnezi că și așa nu poți slăbi, că nu ai timp, că ești stresat, că familia și prietenii te plac indiferent de greutate, că bolile sunt cauzate de altceva, nu de stilul tău de viață haotic. Scuze se găsesc mereu.
Și sincer, prefer să văd pe Facebook nșpe mii de poze făcute la sală, toate traseele de pe Strava, cum vă laudați cu echipamentele sportive scumpe cumpărate, decât articole despre cum orice fel de corp e ok, mai ales cele peste 200 de kg. Nu e nimic frumos să îi vezi pe unii cum se autodistrug. E pe TLC un show, My 600 lb life, cu americani care au aproape 300 de kilograme și încearcă să slăbească. Știu că unele chestii sunt regizate, că deh, e televiziune, dar totuși, e uimitor câte persoane ajung în halul ăla.
Supraponderabilitatea duce la depresie, insomnie, tensiune mărită, diabet, probleme cu inima, ficatul, rinichii, asta așa, pentru început. Excesul de sport poate duce uneori la un pic de aroganță, mai mult timp petrecut prin natură sau la sală, mai mulți bani cheltuiți pe echipamente decât pe mâncare și multe poze generatoare de like-uri pe Facebook. Alegeți voi.
Și da, toți suntem frumoși, dar hai să fim și sănătoși.
Băi, eu eram mișto și la 80 de kile, de comitet, de viață, dar îmi place mai mult de mine la 68 și cred că o să îmi placă și mai mult la 58. Dar nu-s în nicio categorie de a ta. Urăsc să mă duc la sală, dar nici nu cred că două burți și picioare trunchi de copac îs sexy 🙂
Forța e puternică, te va atrage și pe tine. Plus că ai abia 25 de ani, mai ai până la criza vârstei. 🙂
Emisiune de pe TLC e misto, doar ca nu am vazut si nici nu cred ca in Romania avem oameni cu asemenea greutati. In America e alta chestie, aia au un cult al fast food -ului de mici, de 3 ori pe zi, zilnic. 🙂
Apropo, te urmaresc pe strava si-mi place ce vad. Si eu merg cu MTB-ul. E una din putinele activitati fizice care-mi place, daca nu chiar singura. 🙂
Salut Ciprian. Me 2, biking&jogging.
Din fericire nu suntem chiar ca americanii, dar avem potențial, la cum ne creștem copii și îi hrănim. Bonus, sport cât mai puțin în școli și în general.
Salut Marius! Asa este, eu merg cu baiatul meu cel mare la inot si acolo 90% din copiii de varsta lui, 7 ani, sunt grasi. Ai mei sunt normali, dar vad chipsuri si suc doar la televizor. Bine, mai e cate o exceptie, cand raman cu bunicii.
Vad parinti dimineata care se opresc sa le cumpere chipsuri si cola la copii sa aiba pt scoala.
Și la mine știu fetele de Mac și KFC, dar sunt ocazii speciale, nu mergem zilnic. Plus că fetele la noi stau câteva ore pe afară zilnic, mai ales vara.
Marius, asta e un subiect tare delicat. Ce spui tu in articol am remarcat si eu in newsfeed-ul meu, am prieteni care s-au apucat serios de miscare si mancare sanatoasa, si prieteni sedentari cu ceva kilograme in plus care imi spun ca e ok asa si ca cei care fac sport au o problema si ca exagereaza cu asta. La noi obezitatea e in crestere, implicit diabetul, bolile cardiovasculare si restul, nu suntem foarte departe de americani.
La noi încă e ok, mâncarea sănătoasă se poate cumpăra la prețuri comparabile cu fast-food-ul, dar depinde și de societate, dacă tot ce face guvernul e să scoată manuale de sport, când pistele de biciclete sunt praf, parcurile lipsesc și se încurajează mersul cu mașina, da, nu avem un viitor strălucit.
Cred ca avem putin noroc ca preturile pentru fast food sunt destul de mari la noi si atunci numarul celor care isi permiti sa manace zilnic asa ceva e inca mic dar vom vedea. Guvernul – cap de sfecta, facem manuale de sport in conditiile in care foarte multi elevei isi iau scutiri medicale ca sa nu participe la orele de sport. Macar sa stam bine la teorie daca practica ne omoara!
Pune si tu echilibru in loc de balanta, ca suna ca porcu’.
Eu prefer oricand un om care face sport (chiar si intens) unuia care sta degeaba. Am facut aproape un deceniu arte martiale, cate 4 antrenamente pe saptamana) si mi-a fost bine. Acum sper sa revin in dojo, ca nu mai e fii-mea atat de lipita de mine
#Fixed.
Da, când cresc copiii începi să mai respiri un pic. 🙂