fbpx

10 ani de Advertica și ce am învățat din ei

Dacă ne luăm după ce zice Ministerul Finanțelor, azi se împlinesc 10 ani de când am pornit Advertica. Am lansat inițial agenția din necesitate, eu și Cristi, în zonă joburile lipseau sau erau jenant de prost plătite, și decât să lucrăm mult și ieftin pentru alții pe marketing online sau web development, am preferat să lucrăm și mai mult, uneori și mai ieftin, pentru noi.

În timp Advertica a ajuns un business stabil, cu clienți din România și din alte țări, cu servicii bazate fix pe ceea ce știm să facem. Nu facem de toate pentru toți, nu am sărit pe toate trendurile, dar ceea ce facem e bine făcut zicem noi, dovadă fiind faptul că aproape toți clienții vin din recomandări.

Cu această ocazie, le mulțumim tuturor clienților cu care am colaborat de-a lungul timpului, atât pentru încrederea acordată, cât și pentru lucrurile pe care le-am învățat unii de la alții. 🙂

Ce am învățat în 10 ani de agenție, că mai am un articol mai vechi unde am scris despre cum lucrăm noi:

E bine să fii angajat înainte să fii antreprenor

Am mai scris un articol legat de avantajele de a lucra pentru alții înainte de a lansa propria afacere. Ideea pe scurt e că poți sări etape, poți face greșeli pe banii altora, ca să nu o dai în bară prea tare cu propria firmă. Când am început știam deja una alta despre cum să vorbești cu clienții, cum să faci o ofertă, cum să negociezi un contract, cum e cu actele, cu contabilitatea, cu poziționarea pe piață.

E bine să nu alergi doar după bani

Am avut clienți care ne-au plătit foarte bine, dar nu am lucrat bine cu ei pentru că nu am făcut clic unde trebuia. Am avut clienți care ne-au plătit mai puțin dar am colaborat excelent. Ideal e să ai un mix echilibrat, să fii plătit ok pentru ceea ce știi să faci dar să ai valori similare cu cele ale clientului, să poți comunica ușor cu el. Cum ziceam, nu am accepta pe termen lung un client cu care nu ne-am simți confortabil la o bere.

Nu poți oferi de toate pentru toți

Sigur, am putea să zicem că facem programare pe orice platformă, că facem și marketing online, și social media, și colaborări cu influenceri, și virale, și comunicate de presă, și grafică, și print, dar realitatea e că de obicei agențiile care oferă de toate pentru toți nu excelează la nici un capitol.

Noi ne-am axat pe web development pentru afaceri mici și mijlocii, pe WordPress și Woocommerce, pe marketing online și social media, iar dacă clientul vrea și altceva îi recomandăm să caute oameni specializați.

Nu poți mulțumi toți clienții

Oricât de multe eforturi vei face, o vei mai da și în bară. Uneori din vina ta, alteori din vina clientului, care va crede că poate face singur, că a găsit mai ieftin și mai bun, că nu ești suficient de implicat etc. Nu poți lucra cu un client, dacă acel client nu are încredere în ceea ce faci tu pentru el. Important e să lași loc de bună ziua și să treci mai departe.

Educă clienții

Indiferent de domeniul în care activezi și de serviciile pe care le oferi, e important ca și clienții să înțeleagă ceea ce faci, măcar un 2%. O mare parte din ceea ce facem noi ține de explicat clienților cum funcționează un site, un magazin online, social media sau campaniile de marketing online.

Un client educat care înțelege ceea ce faci te apreciază mai mult decât unul care îți dă bani ca să îi faci ceva acolo, pe internet.

Clienții pe termen lung asigură stabilitatea firmei

Au fost perioade în care și noi am acceptat mai mulți clienți noi, pentru a crește business-ul și încasările. Totuși, am constatat că principiul lui Pareto e valabil și în afaceri, 20% dintre clienți generează 80% din venituri.

Important e să identificați clienții care sunt în cadranul ăsta și să faceți tot ce puteți pentru a îi mulțumi. În orice agenție trebuie să existe un echilibru între clienții noi și cei fideli, între contractele pe termen lung și colaborările pe proiect, dar pe termen lung e important să ai venituri stabile pe care te poți baza.

Cel mai mic preț îți va închide firma

Râd și acum când văd reclame cu site-uri la 50 de euro sau pachete cu social media marketing și digital strategy la 100 de euro, unde oamenii zic că fac de toate în banii ăia, că livrează calitate. E o piață liberă, în care este loc pentru oricine, dar de obicei dacă un serviciu e prea ieftin ca să fie bun chiar așa e, așteptările trebuie să fie foarte joase, de undeva trebuie să se facă rabat.

Pe termen lung, dacă vrei să ai o firmă care se dezvoltă nu poți merge pe strategia celui mai mic preț, trebuie să știi cât valorează o oră din timpul tău, preț în care să incluzi și salariile, și taxele, și chiria, și utilitățile, și echipamentele, și un pic de profit.

Dacă tu ceri X lei pe proiect sau serviciu doar pentru că așa cer și alții mergi spre faliment.

Scopul nu e să Fit In, ci să Stand Out, să te diferențiezi de ceilalți.

Networking all the way

Dacă ești introvertit va trebui să te schimbi, în cel mai bun caz ar trebui să ajungi un introvertit care știe să fie extrovertit, când e necesar. Cele mai bune colaborări ne-au venit pentru că ne-au recomandat oamenii la momentul potrivit, sau pentru că am deschis gura când trebuia. Nu mă refer la pile, ci la faptul că oamenii trebuie să te țină minte pe tine, și ce face firma ta.

Poate să fie networking formal, la evenimente sau conferințe, dar de regulă ajută mai ales networkingul informal, când ești cu alte persoane și nu îți e rușine să zici că ești bun pe domeniul tău și că oferi serviciile X și Y. Un client nu va afla despre serviciile tale dacă nu le promovezi activ, offline și online. Și nu mă refer neapărat la reclame, ci la introduceri simple – Salut, ăsta sunt eu, asta facem noi.

Ca încheiere, asta nu e o pledoarie pentru deschis firme și pornit afaceri, că uneori e al naibii de greu, poți lucra ani întregi câte 12 ore pe zi și să nu îți ajungă banii pentru cheltuielile casei.

Am ajuns să cred că sunt oameni care nu pot fi ținuți în colivie, oameni care au mereu idei, care nu vor să aibă un program fix, făcut de alții, și vor să își facă singuri agenda zilnică, dar și oameni care sunt confortabili în postura de angajați, sunt ok să lucreze făcând doar ceea ce li se cere zilnic, iar seara să meargă liniștiți acasă, la ai lor. Ambele variante sunt bune.

Important e să aflați ce tip de oameni sunteți, și dacă vă dați seama că sunteți genul independent să încercați să construiți ceva pentru voi. Poate vă iese, poate nu, dar nu o să aveți mereu în spate gândul acela cu What if…

Recomandă

4 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *