Am văzut că BCR are un program de educație financiară în care explică regulile de bază pentru gestionarea corectă a unui buget, de exemplu regula 50-30-20, cu 50% din venituri alocați pentru cheltuielile de bază, 30% pentru dorințe și 20% pentru economii. Mă bucur că o bancă de la noi face asta, avem lacune mari, probabil au realizat și ei că e mai eficient să educe clienții, pentru a îi convinge ulterior să vină la ei.
Am mai scris și eu despre subiectul ăsta, în primul rând despre provocarea de a le oferi copiilor noștri o educație financiară deoarece ea nu este predată nicăieri, și în al doilea rând despre schimbarea de mentalitate, că nu e suficient să faci bani, trebuie să înveți cum să economisești și să investești.
Ce am realizat în timp este că sunt așa de multe reguli și recomandări legate de gestionarea banilor, încât pentru cineva care a cheltuit mereu tot ce a câștigat pare foarte dificil, și când ceva ți se pare greu de realizat, de cele mai multe ori preferi să nu te apuci, de frică să nu o dai în bară.
De asta e bine să începi cu reguli simple, și cele mai simple 2 reguli sunt astea: nu e suficient să cheltui mai puțin și să faci economii, trebuie să lucrezi în paralel și la creșterea veniturilor active.
Degeaba pui deoparte 50% din veniturile lunare, dacă tu câștigi 500 euro. Dacă ajungi la 5000 de euro în câțiva ani se schimbă situația, plus că ai și bani să trăiești decent.
Nu luați sumele astea ca repere, că fiecare știe mai bine de câți bani are nevoie pentru un trai decent. Important e să nu ne mulțumim cu puțin, să aspirăm la mai mult și să lucrăm pentru a ajunge acolo.
Vreau doar să subliniez ideea, și eu atunci când aveam primul job cu un salariu de 100 de euro mă bucuram dacă îmi rămâneau la final de lună 20 euro în buzunar. Procentual stăteam bine, în realitate nu economiseam mare lucru. După ce am devenit mai bun în domeniul meu și mi-au crescut veniturile am realizat că suma economisită era de fapt mică.
Bancile, ar trebui sa urmeze exemplul BCR.
[…] Cele mai simple 2 reguli de educație financiară […]