fbpx

80.000 de euro pe an sunt suficienți pentru o viață fericită, oriunde

Apropo de câți bani sunt destui pentru a fi fericit în viață, mi-am amintit că au fost ceva studii făcute de cercetători pe tema asta.

Prin 2010 era un studiu făcut doar pe americani, care spunea că după ce câștigăm mai mult de 65.000 euro pe an gradul de satisfacție nu mai crește proporțional cu creșterea veniturilor, adică te bucuri, dar nu așa de mult.

Al doilea studiu e mai recent, din 2018. Cercetătorii au analizat datele de la 1,7 milioane de oameni din 164 de țări și au comparat câștigurile anuale cu gradul de satisfacție. Îți trebuie minim 50.000 de euro pe an ca să trăiești ok, fără griji, și minim 80.000 de euro pe an ca să fii împlinit în viață, indiferent de locul unde ai trăi. Cum comentați?

Evident că putem reveni la discuția inițială, că mereu ne dorim mai mult, vrem o mașină mai bună, o casă mai mare, concedii și mai luxoase. Dar la 80.000 de euro pe an îți permiți câte un pic din toate, zic eu.

Mai este și discrepanța între cheltuielile de pe diverse continente, chiar și țări, cu 4000 de euro în State sau în Vest te descurci acceptabil, pe când în România vei avea un stil de viață cu mult peste clasa de mijloc, chiar un pic spre lux, că la noi poți trăi ok cu 1000 euro.

Totuși, dacă împărțim 80.000 euro, sunt 6.666 euro lunar, suficienți pentru a trăi bine de tot oriunde în lume. CU banii ăștia îți permiți și chiria unei vile luxoase, și o mașină premium, și niște concedii de fițe. Scrisesem și anul trecut despre faza asta, cam în toate capitalele europene din Vest ai nevoie de cel puțin 2000-3000 de euro pentru a trăi decent, și în Statele Unite minim 4000.

Vouă câți bani v-ar ajunge pentru a fi fericiți, în momentul de față?

Recomandă

18 Comentarii

  1. Nu vine nimeni să zică că sunt familii în Africa care trăiesc cu 1 dolar pe zi și nouă ne trebuie mii de euro?

  2. Vouă câți bani v-ar ajunge pentru a fi fericiți, în momentul de față?

    Cred că greu de spus. Imposibil – și nu dintr-o justificare desuetă.
    E o întrebare, nu știu, ca și cum l-ai întreba pe unul: „Bă, dacă tu erai Terminatorul din Terminator 2, te mai lăsai așa călcat în picioare?”

    Cam așa și cu banii pentru fericire: nu știu pentru că n-am ajuns acolo. Nici eu, nici tu, nici majoritatea oamenilor. Ca cineva, inclusiv tu față de tine, să-ți răspunzi real la întrebarea asta, trebuie să ajungi la calmul acela al comfortului psihic( ca să nu mai fac cop-paste: https://zoso.ro/cati-bani-destui/#comment-1485125 ), abia atunci când nu te mai simți descoperit, începi să vezi ce fel de om ești în realitate.

    • Chiar la fericire nu am ajuns, dar m-am apropiat de relaxare, când știu că am suficienți bani puși deoparte pentru minim 6 luni de zile, cheltuielile curente, dorm mult mai liniștit. Și cheia e să nu alergi mereu după altceva. Aș putea să iau o mașină nouă de exemplu, dar asta de 10 ani încă merge perfect…

  3. Fericirea e relativa. Nu depinde neapărat de bani. Personal eram în culmea fericirii când luam 80 lei/luna bursa la facultate, extrem de fericit când am primit primul salariu de 250 lei și tot asa. Trebuie sa trăiești momentul, viața, sa nu disperi ca azi ai 5 lei în buzunar, dar nici sa devii îngâmfat dacă mâine ai 500.

    • De fapt cheia e să crești veniturile, dar să nu crești și cheltuielile la fel de mult, după ce ajungi la un nivel de comfort suficient de bun e tot mai greu să simți același nivel de fericire ca la început.

  4. “dacă împărțim 80.000 euro, sunt 6.666 euro lunar”

    Cand vorbesti de salarii anuale, vorbesti despre sume brute. Din cei 6666 de euro lunar, in functie de tara primesti cam pe la 4000 net.

  5. Nu te cunosc, am ajuns din click in click la tine pe blog, dar esti naiv cu exprimarea asta: “Totuși, dacă împărțim 80.000 euro, sunt 6.666 euro lunar, suficienți pentru a trăi bine de tot oriunde în lume. CU banii ăștia îți permiți și chiria unei vile luxoase, și o mașină premium, și niște concedii de fițe.”

    In primul rand trebuie sa definesti “vila luxoasa” pentru ca e posibil ca de 6K sa nu-ti permiti sa stai nici in casa servitorilor. In al doilea rand ce inseamna o masina premium? Audi, BMW, Mercedes? Sau Bentley sau Rolls Royce? Cu 6K pe luna poti trai bine spre foarte bine in Romania. Cu 6K pe luna in sa zicem Lausane, o sa cam ai bani de chirie si mancare. Si poate de un pahar de vin o data la doua saptamani la restaurant.

    Stii cand sunt banii suficienti? Atunci cand te uiti in vitrina si nu te intrebi cat costa obiectul de partea ailalta a geamului, ci doar intri in magazin si ti-l cumperi.

      • Lausane mi-a ramas in cap de cand vorbeam cu unii de acolo si eram printr-unul din cele mai scumpe orase din lume si eram curios cam cat ar fi traiul acolo si la o cautare mi-a ramas in cap “Lausane is 25% more expensive” de unde eram eu.

        Ideea e ca nu faci prea multe cu 80K (mai ales ca 80K net inseamna destul de mult brut) daca chiar vrei sa traiesti fara grigi.

        • Ideea era că atunci când treci de suma asta gradul de fericire nu creste proporțional, rămâne tot pe acolo. Dacă vei câștiga 160k nu vei fi de 2 ori mai fericit decât atunci când câștigai 80k.

  6. O să las niște linkuri aici …
    https://www.fastcompany.com/90338071/we-make-325000-a-year-and-feel-like-we-live-paycheck-to-paycheck
    https://www.refinery29.com/en-us/money-diaries-podcast-episode-5-cost-of-raising-kids (vezi și comentariile)
    https://www.wsj.com/video/do-you-make-400000-a-year-but-feel-broke/387CA8E8-2C0F-449B-8F8F-7BBCF70EE954.html
    https://www.dailymail.co.uk/femail/article-2211354/Full-time-nanny-private-school-children-financial-breathing-room-The-Manhattan-parents-scraping-400-000-household-incomes.html
    https://www.nytimes.com/2009/02/08/fashion/08halfmill.html
    https://www.cnbc.com/2018/03/06/budget-breakdown-of-a-couple-that-makes-500000-a-year-but-cant-save.html
    https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2019/10/why-financial-confessionals-viral/600358/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *