fbpx

De ce nu e ok să te asociezi cu persoane sau firme ce au o reputație proastă

Mă uitam recent la ceva conferință de marketing cu intrare gratuită, organizată de o agenție ce a spamat toate listele posibile și imposibile cu invitații la conferința asta. Da, știu, e moca să participi, dar spamul tot spam e. Și nu e doar asta, dar și agenția organizatoare era cam dubioasă, și jumătate dintre speakeri aveau o reputație nu chiar ok. Și știam câțiva dintre speakeri, care sunt buni pe felia lor, și mă gândeam, oare ei nu își dau seama că își afectează propria reputație când se asociază cu astfel de persoane?

Probabil speakerii ok au acceptat să participe pentru a își crește brandul personal, a mai atrage niște clienți pentru afacerile lor, dar eu mă tem că efectul a fost cel invers, în loc să vină clienții la tine ei fug, deoarece ajung să te pună în oală cu ceilalți dubioși.

Online-ul românesc e o industrie mică, oamenii se cunosc între ei, deci nu prea merge scuza cu Dar vai, nu am știut că X a tras țeapă sau Y e un mincinos notoriu sau agenția Q fraierește clienții. Când apari pe aceeași scenă sau același afiș cu ei oamenii te asociază indirect.

Și de asta zic că nu e bine să te asociezi cu firme sau persoane dubioase, dacă ții la reputația ta. Da, poate că vei câștiga pe termen scurt ceva, bani sau contracte, dar pe termen lung lumea te evită.

Și nu sunt indivios, din contră. Despre participarea moca ca speaker am mai scris, când știi exact cât valorează timpul tău și ce valoare adăugată poți aduce prin prezența ta la un eveniment nu te mai încălzește așa de mult să pierzi o zi din viață pentru a te bate pe spate cu alți oameni din domeniu despre cât de buni sunteți voi.

Recomandă

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *