E un articol destul de lung pe tema asta, lumea nu prea mai înghite afișarea ostentativă a bogăției, și asta se vede inclusiv prin campaniile de marketing, nici măcar brandurile de lux nu mai comunică ostentativ, comunicarea e cu bun simț, cu optimism, cu valori comune pentru toată lumea. Să fie bine, ca să nu fie rău.
Prin țările civilizate, unde există oameni cu bani de câteva generații, e de bun simț să nu epatezi, bogații nu simt nevoia să arate că își permit chestii, sunt șanse mari să fie chiar mai discreți decât cei din clasa medie, care încearcă să pretindă că o duc mai bine decât în realitate. Nu de alta, dar s-au fript și ei de-a lungul timpului, și au descoperit că e mai bine să te integrezi în mulțime, în afară de invidie și probleme nu câștigi foarte mult când exagerezi cu afișatul averii.
Prin țările în curs de dezvoltare, unde suntem și noi ca mentalitate, chiar dacă unele statistici zic că am ajuns deja în lumea bună, încă se simte dorința de a epata, de a arăta că îți permiți chestii, indiferent că ai bani sau nu. Și asta nu pică prea bine în perioada asta, când tuturor li se spune că trebuie să strângă cureaua, dar cei care spun asta se duc numai prin vacanțe scumpe și se afișează cu mașini cât salariul unui om normal pe o viață. Și politicienii, și vedetele, și influencerii, și unii antreprenori care anunță concedieri și a doua zi pleacă în vacanțele de mai sus.
Și mai e o chestie, visul american nu mai e crezut nici măcar de americani, tinerii din ziua de azi se uită un pic în jur și își dau seama că nu prea au șanse să realizeze ce au realizat generațiile anterioare, să își cumpere casă, mașină și să aibă un job bun până la 35-40 de ani. Și atunci își bagă picioarele.
Today, the rich, and their detachment from reality, are the villains. They’re not touched by hard times, on the contrary – the luxury industry projects significant growth next year. But outside that very niche industry, the American dream turns into an ever more unachievable myth.
According to the World Economic Forum, Americans born in 1980 had only a 45% chance of out-earning their parents at age 30, compared to 93% for those born in 1940. The American dream has been cut in half.
Add to that a middle class that has been shrinking for five decades straight, and social mobility at an all-time low, and suddenly the entire media and marketing universe, which was designed to cater to the middle class and their dreams, needs a new playbook: from bourgeoisie to post-bourgeoisie.
Because just as the American dream is more and more unachievable, so too are the brand myths. The myths about a better life. There is no demand for those ideas. The polished and the pre-tested aspirational brand fairytales were designed for a big middle class moving up in the world, not the 99 percent stuck in the big divide.
Multi tineri sunt varza in zilele noastre, pentru ca nu fac nimic altceva decat sa scroll-eze telefonul toata ziua. Cei care doresc sa faca totusi ceva cu viata lor, reusesc. Se poate accesa usor o ipoteca (spun din experienta personala), exista o multitudine de facultati bune si foarte bune, la care sa studiezi. Si nu, nu toate costa juma’ de milion. Sunt o serie de programe pentru copiii supradotati, posibilitatea sa sara ani scolari, daca e necesar, diverse programe de “enrichment”.
Dar, ca si la noi, exista o masa de oameni care nu se obosesc sa nimic, societatea e asa facuta incat si ala cu job “naspa” are masina decenta si tot ce ii trebuie, asa ca nu ii arde nimic la fund sa progreseze. E interesant de vazut cum chinezii, indienii si est-europenii mananca etape de dezvoltare si domina in multe domenii, pur si simplu pentru ca venim la de greu, din societati extrem de competitive, unde mori (sau nu traiesti decent), daca te lasi pe tanjeala. Sunt multi care se socheaza, cand le spunem ca in 2 ani am primit ipoteca de la banca, pentru ca sunt nascuti aici, care si acum stau in chirie (oameni de 30-40 de ani sau mai mult). Dar te uiti ca au masina de 100 de mii de dolari, mananca la restaurant in fiecare zi etc.
Daca esti chibzuit cat de cat, chiar si cu salariul minim pe economie te poti descurca. Si, daca este disciplinat cu plata cartilor de credit (necesare pentru a avea un credit score), nu ai nicio problema in a accesa o ipoteca.
Eu vad si in jur ca exista 2 categorii de tineri: aia cu nasul in Insta non-stop, care nu prea fac nimic, si cei care rup la scoala, fac sport, fac o groaza de voluntariat etc. Aia chiar nu au probleme cu visul american, pentru ca au salarii bune din primul an de munca si se descurca super-ok. Din nou, e vorba de prioritati, educatie etc.
Se numește foamea de a reuși în viață, mulți nu o au pentru că, așa cum ai zis tu, le este suficient de bine. Nici prea prea, nici foarte foarte. Provocarea va fi alta, să le transmiți copiilor foamea de a reuși, pasiunea de a face ceva, fără lipsurile generației noastre sau ale celor anterioare.