A scris Tudor despre ultima experiență turistică în România, esența articolului este că majoritatea serviciilor oferite de HORECA în România sunt proaste, scumpe iar patronii sunt niște țepari. E cam în linie cu ce spun și eu încă din 2019, am ajuns să fim prea săraci pentru a face turism în România.
Și nu am o problemă cu asta, dacă nu creșteau prețurile la noi, exagerat pentru unele destinații, poate că nu aveam curajul să ieșim din țară și să descoperim cum se face turism în alte locuri.
Poate că nu descopeream alte plaje, insule, orașe istorice sau metropole, poate că nu încercam feluri de mâncare ciudate, poate că nu aflam că se poate face turism și altfel, poate rămâneam cu niște standarde scăzute și credeam că ce e la noi e normalitatea.
De asta zic că sunt și părți bune la calitatea scăzută a serviciilor turistice de la noi. Mulți români pleacă afară ca turiști, descoperă locuri și oameni faini, la prețuri similare sau uneori chiar mai mici decât la noi, iar când se întorc în România cer mai mult respect din partea unităților de cazare sau a restaurantelor, nu se mai mulțumesc cu un pat ce scârțâie la 100 de euro pe noapte sau o ciorbă lungită mult cu apă la 10 euro.
Atenție, vreau să fac diferența între ce vizităm în țară și ce oferă mulți hotelieri sau multe restaurante din zonele vizitate de turiști. În continuare apreciez mult România, potențialul turistic e fantastic, avem o mulțime de destinații superbe, dar asta nu înseamnă că trebuie să plătim sume enorme pentru condițiile proaste oferite de hotelieri sau restaurante.
Putem închiria apartamente direct de la proprietari prin AirBnB sau mai nou Booking, citind atent recenziile, putem evita restaurantele marcate ca tourist traps ce oferă mâncare proastă la prețuri de 5 stele, putem mânca unde mănâncă și localnicii, putem face excursii de o zi, soluții sunt.
Eu aleg să văd și partea bună la dezamăgirile oferite de HoReCa locală. Într-un final cred că vom avea și noi servicii decente la prețuri corecte, dar până atunci românii deja au prins deja gustul călătoritului afară.
Eram pe o plajă micuță, relativ izolată din Sithonia, Grecia, la vreo 30 de kilometri de cazarea noastră. Nici un glas de român pe lângă noi. Fix lângă plajă era o tavernă micuță, ne gândeam să mâncăm acolo de prânz, deși nu era cine știe ce de capul ei ca aspect. Îmi iau tricoul pe mine, intru și cer în engleză un meniu, să văd dacă au și altceva decât pește, pentru copii. Chelnerul mă întreabă:
Kalimera, where are you from?
Romania.
Wait a moment, I’ll bring the romanian menu.
A fost printre cele mai bune mese din vacanță. Cum s-ar zice, românii sunt deja peste tot.
