fbpx
Categorie

Diverse

Categorie

Am zis că nu mai scriu despre politică, că am treburi mai importante de făcut, gen să îmi văd de viața mea, dar las gândurile de aseară aici, să îmi amintesc de ele, când îmi mai vine cheful să conving pe cineva că partidul X sau Y ar fi salvatorul pe cal alb. În timp ce citeam aseară despre demisia miniștrilor USR PLUS mă gândeam că ar trebui un protest, ar trebui să ieșim în…

Mi-a luat mult timp să termin Orizonturi roșii, cartea scrisă de fostul director adjunct al Departamentului de Informatii Externe, Ion Mihai Pacepa, după ce a fugit în Statele Unite pe vremea lui Ceaușescu. Teoretic cartea expune abuzul de putere și corupția din cadrul partidului comunist în perioada ceaușistă, plus geniul malefic al lui Ceaușescu și viața de lux dusă de cei din conducerea partidului, în contrast cu sărăcia și lipsurile din țară.

Practic am impresia că Pacepa nu a scris cartea neapărat pentru a îl da jos pe Ceaușescu, așa cum se spune, ci pentru a își spăla propria imagine și a își curăța numele, umblau zvonuri cum că el a fugit din țară și pentru că se ocupa de contrabandă cu produse de lux. În plus, omul a fost 27 de ani parte din sistem.

Țineți cont de faptul că prima ediție a cărții a apărut în 1987 în State, de asta eu cred că multe din evenimentele prezentate în carte sunt înflorite, exagerate, pentru a fi pe gustul publicului american pasionat de poveștile cu spioni.

Am văzut filmarea de mai jos, făcută în anii 1980. Pe scurt oamenii nu stăteau la coadă pentru că era Black Friday sau Cyber Monday, stăteau la coadă pentru că nu se găseau alimente, iar cele care se găseau se dădeau pe sub mână sau cu cartelă. Când se făcea aprovizionarea erau cozi infernale.

Cam asta era situația în ultimii ani ai comunismului în România, prin orașe nu se găsea de mâncare. Cine avea pile, stătea la țară sau avea rude la țară se mai descurca, dar oamenii obișnuiți, cum erau majoritatea românilor, stăteau la astfel de cozi. După asta plâng unii nostalgici ai comunismului.

Ironia face că acum stăm la cozi pentru a prinde diverse promoții, online și offline, dar măcar nu ne mai îngrămădim pentru a avea ce pune în farfurie.

La articolul despre showroom-ul eMag din Bacău îmi comenta cineva că ar trebui să aplaudăm deschiderea de magazine românești, nu străine, ignorând faptul că vorbim despre o companie cu peste 3000 de angajați în România, ce plătește taxe și impozite pentru birouri, spații închiriate, profit, bani care ajung la stat, deci teoretic înapoi la români. Plus că a mai vrut unul, Daea, să redeschidă magazine de stat, și uitați ce frumos au dat faliment.

Când am pus ieri o poză cu berea Bermas și am zis că e bună pentru prețul ei, fiind singura fabrică de bere rămasă deschisă în Moldova, din vechea gardă, mi-a zis altcineva că nu se compară cu berile străine de top. Nici nu trebuie, eu am comparat-o cu alte beri la 2 lei, dacă vreți comparație pe altă gamă luați Solca, făcută tot de Bermas.

Am senzația că suntem blocați într-un patriotism de fațadă, în loc să fim realiști și să înțelegem că țara asta are și plusuri, și minusuri. Patriotismul nu înseamnă că trebuie să vezi doar lucrurile bune din țară, mai ales în domenii în care ele nu există.

Când începuse pandemia și eram toți închiși prin case, mulți oameni plângeau pe Facebook de mila artiștilor, că e trist ce se întâmplă, că trebuie să sprijinim cultura, artele, că ei ar merge la teatru, la film, la concerte, la muzee, la expoziții, dar nu pot, că sunt închiși, și abia așteaptă să vină iar vremurile bune. Ei bine, artiștii au supraviețuit, s-au relaxat și restricțiile vara asta, au reînceput concertele, muzeele sunt deschise, teatrele…

Una din fricile mele este că generația copiilor noștri va crește cu impresia că bunăstarea economică e normală, garantată, și vor începe să critice orice chestie legată de apartenența la Uniunea Europeană, pe curentul naționalist pe care îl vedem deja.

Știți cum e, atunci când o duci mereu bine e cam greu să îi crezi pe cei care îți zic că în urmă cu 15-20 de ani mulți români o duceau foarte rău, făceau foamea. Gândiți-vă că sunt tineri de 18 ani care nu știu ce înseamnă o Românie în afara UE, că erau la grădiniță în 2007. Nu mai zic de vremurile din comunism, deja par din romanele SF.

Și e cam trist să descoperi pe barba proprie că UE are defectele ei, dar plusurile sunt mult mai mari, cam cum fac acum englezii, care trăiau cu impresia că încă sunt un mare imperiu, dar sunt afectați puternic de Brexit, probabil mult mai mult decât țările din Uniune.

De aia zic că e bine uneori să ne amintim cum era România înainte de 1 ianuarie 2007, când am intrat în UE. Și cu cifre, și cu povești despre vremurile alea.

Cu vreo 4 zile în urmă mergeam liniștit pe stradă cu mașina, aproape de centru, și un tip s-a aruncat efectiv în stradă, a decis el că fix acolo ar fi un loc bun să își creeze o trecere de pietoni proprie. În alte vremuri i-aș fi zis ceva de dulce, acum doar am frânat, l-am lăsat să treacă și m-am bucurat că încă am reflexe bune.

Ieri tot așa, eu la volan, mașina din față semnalizează că face stânga, eu mă asigur și semnalizez ca să trec pe prima bandă, că erau două benzi pe sens, dar din spate vine brusc o mașină cu numere galbene care aproape că mă rade, cu un pui de Schumacher la volan, calculase el că se încadrează la milisecundă. Idem și aici, nu mai zic nimic, am avut reflexe să opresc la timp.

Și de asta dragii mei, am ajuns să cred că nouă ne trebuie cursuri de condus preventiv, nu cursuri de condus defensiv. Diferența e simplă, acum la volan nu mai e suficient să te aperi de ceilalți, trebuie să previi, să anticipezi tâmpeniile pe care urmează să le facă alții în trafic.