Tinerii învață că cel mai important lucru în viață e jobul și e cam trist.

E un articol în The Atlantic despre religia muncii și cum au ajuns americanii să considere că cel mai important lucru în viață e să ai o carieră de succes, un job care îți place, chiar dacă asta înseamnă să renunți la familie sau să calci pe cadavre pentru a îți atinge scopul. Și e oarecum trist, că văd boala asta cum ajunge și în societatea românească, copiii învață de mici la școală că trebuie să se bată doar pentru note, iar tinerii consideră că statutul social e totul, nu contează dacă ești fericit sau nu, important e ce cred ceilalți despre tine, cât de mult lași impresia că ai succes.

Probabil faza cea mai aiurea este că tehnologia a avansat suficient de mult încât majoritatea oamenilor ar putea lucra mult mai puține ore pentru a își asigura cele necesare traiului zilnic. Cu toate astea, în continuare sunt glorificate statul peste program, orele suplimentare, munca până la epuizare, oamenii au impresia că e o realizare să se laude că muncesc mult, chiar dacă adesea muncesc prost sau pentru o firmă care nu apreciază efortul lor.

Nu zic că munca nu e bună, dar dacă aș putea aș reduce la minim orele de muncă necesare. Scopul final în viață nu e să spui că ai băgat 80 de ore pe săptămână timp de 40 de ani, ci că ai fost fericit și ai adunat multe amintiri frumoase.

… in a recent Pew Research report on the epidemic of youth anxiety, 95 percent of teens said “having a job or career they enjoy” would be “extremely or very important” to them as an adult. This ranked higher than any other priority, including “helping other people who are in need” (81 percent) or getting married (47 percent). Finding meaning at work beats family and kindness as the top ambition of today’s young people.

There is nothing wrong with work, when work must be done. And there is no question that an elite obsession with meaningful work will produce a handful of winners who hit the workist lottery: busy, rich, and deeply fulfilled. But a culture that funnels its dreams of self-actualization into salaried jobs is setting itself up for collective anxiety, mass disappointment, and inevitable burnout.

In the past century, the American conception of work has shifted from jobs to careers to callings—from necessity to status to meaning. In an agrarian or early-manufacturing economy, where tens of millions of people perform similar routinized tasks, there are no delusions about the higher purpose of, say, planting corn or screwing bolts: It’s just a job.

Recomandă prietenilor!



4
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Silviu
Vizitator

Este adevarul trist al vremurilor noastre, dar daca sunteti o persoana independenta care poate trai modest, aveti libertatea de nu urma “turma” si a trai la un nivel care este acceptabil si care nu necesita sa va sacrificati toata viata la munca.

Doc
Vizitator
Doc

Am dat Sclavia din socialism pe cea din globalizare.Trebuie o cale de mijloc.