Dacă tot a trecut 1 iunie și am terminat cu urările siropoase dedicate copiilor și copiilor din noi, ca să nu mai zic de postările melancolice despre cât de bine era pe vremea noastră, că noi am avut copilărie serioasă, ne jucam cu un băț toată ziua, nu ca acum, pe console și smartphone-uri și televizoare 4K, am o observație de făcut: copilăria poate fi frumoasă, magică și acum, dacă noi ca părinți avem grijă de asta.
Sigur, nostalgia ne zice că jocurile noastre erau mai frumoase, că noi socializam mai mult, că plecam dimineața afară din casă și ne întorceam seara, că legam prieteniile altfel, dar uităm ceva, noi nu am avut altceva de făcut.
Nu erau telefoane, nu era internet, nu erau console, la televizor era jumătate de oră de zi program pe zi și ăla jalnic, nu aveam bani de concedii prin țări străine și nici nu aveam voie să ieșim prin țări străine. Copiii noștri pot face tot ce am făcut noi, dar pot face și multe altele, asta e diferența.
Sigur, putem să ne plângem că stau prea mult pe telefon, ori putem să facem cu ei excursii sau ieșiri la film, teatru, spectacole.
Putem să zicem că se uită prea mult la Netflix și televizor sau putem să le căutăm cărți bune, pe care să le citească cu plăcere.
Putem să ne plângem pe Facebook că ei stau prea mult pe TikTok sau putem să îi trimitem pe afară cu bicicleta, trotineta, rolele sau skateboard-ul.
Ideea e că trebuie să le oferim alternative, dar nu putem să îi ținem deoparte de lumea asta nouă, deoarece în ea vor crește. Cuvântul cheie este echilibru.
În final copilăria e așa cum le-o facem noi, și nu are sens să comparăm ce am trăit noi cu ce trăiesc ei. Diferența este că ei au mai multe posibilități și alternative, noi nu aveam.
Voi ce ziceți, era mai faină copilăria pe vremea noastră?
Cred ca fiecare generatie e nostalgica dupa propria copilarie, chiar daca a trait in comunism, cu saracie si lipsuri. Probabil copiii copiilor nostri vor zice ca pe vremea lor era mai bine, macar se jucau online unii cu altii, nu ca acum, doar cu hologramele si asistentii virtuali. 😀
Copilăria mea o consider frumoasă, dar comparația cu copiii de azi e mai dificilă.
De văzut asta:
Studies show normal children today report more anxiety than child psychiatric patients in the 1950’s https://www.apa.org/news/press/releases/2000/12/anxiety
Da, e și asta o provocare, să gestioneze viața în societatea actuală, cu schimbări tot mai dese în jur.
Nu am copilărit în comunism dar primii ani după 90 au fost duri. Inflația explodase, ai mei aveau amândoi locuri de muncă, apartamentul era al noastru nu pe credit, eu cu sorămea eram la școli publice nu private și cu toate astea ne descurcam rău cu banii.
Da, eram pe afară cu alți copii de când ne terminam lecțiile până seara la cină pentru că, așa cum ai spus și tu, nu aveam altceva mai bun de făcut. Biblioteca noastră era compusă din cărți de pe vremea comunismului total neinteresante și din puținele cărți ”câștigate” premiu la școală pe care le citeam și de câte două ori. Apelam și la biblioteca școlară dar acolo era termen de 2 săptămâni, eu nu voiam sa fiu presată de timp cu cititul.
Dacă ai mei ar fi avut bani să îmi cumpere o carte pe lună, lego, puzzle, jocuri de masă diverse, calculator și dacă exista Netflix și console pe atunci, sigur aș fi preferat toate alea în locul aruncatului cu mingea pe afară în alți copii – ”rațele și vânătorii” sau în schimbul ascunsului pe după diverse obiecte și să ne comportăm ca niște primate când găseam câte un copil în ascunzătoarea lui.
Sigur, m-am distrat, era socializare cu alți copii, a fost o copilărie faină bla bla pentru că nu știam cum e să fie altfel. Acum știu pentru că văd cum copilărește fiumeu chiar dacă nu are consolă și smartphone. Are un parc funcțional în sat, are cărți, lego, play-doh și noi avem posibilitatea să ieșim cu el la o înghețată și pizza din când în când sau să îi cumpărăm un ou kinder sau alte chestii cu surpriză și să îl văd cum se bucură din orice chestie măruntă pe care i-o ofer.
Exact, dacă aveam noi console și internet și telefon nu mai stăteam pe afară toată vara. Și eu sunt mulțumit, că le pot oferi tot ce au nevoie, iar dacă trebuie să le arat cum ne distram cu o bucată de cretă, o minge și o ață pot face și asta.
Clar da. Si nu e vorba de nostalgie, e vorba ca unde am copilarit eu masinile nu erau parcate peste tot. Aveai spatii unde sa va strangeti la un fotbal, la un baschet, sigur conditiile nu erau grozave dar tot mai bine decat nimic. Si mai ales gratis pentru ca fie jucam pe strada, fie mergeam in curtea scolii, nu ca acum ca trebuie sa iti faci programare la nu stiu ce ora sa joci si tu 2 ore si cine stie la ce preturi.
Curțile școlilor sunt deschise pentru copii, cel puțin prin zona mea.