Asta ne spuneau ai noștri când eram mici, nu? Totuși, nu e chiar așa de ușor să anticipezi ce ne rezervă viitorul. De exemplu unii când mă văd cu laptopul în față încă mă mai întreabă – ce faci, te joci?
Acum câțiva ani mi se părea normal să aud întrebarea asta, acum m-am săturat de ea. Munca nu mai presupune un birou în care să stai închis 8 ore pe zi. Nu neapărat. Dacă lucrezi într-un domeniu ca marketing, PR, advertising, IT și cam orice are tangență cu noile tehnologii sunt șanse mari să poți lucra de oriunde, cât timp beneficiezi de o conexiune decentă la internet.
Avem Gmail, Skype, Team Viewer, Twitter, Google Docs, Dropbox și multe alte servicii online care ne permit să comunicăm și să schimbăm idei, experiențe, documente indiferent de locul în care ne aflăm. Jobul nu mai presupune o locație fixă. Putem munci din parc, de pe malul mării sau chiar din banala sufragerie. Lumea întreagă poate fi biroul nostru, dacă vrem asta!
Cât despre joburile ușor de încadrat în COR, dacă faci o muncă pe care o altă persoană o poate face ușor în locul tău înseamnă că ești ușor de înlocuit. Muncile care presupun repetarea unor activități iar și iar sunt cele mai prost plătite și în același timp, cele mai instabile. Nu poți să îi spui șefului că vrei mai mulți bani deoarece în secunda 2 vei fi înlocuit. Singura variantă e să înveți, să te perfecționezi, să devii mai bun în ceea ce faci, până la nivelul în care ceea ce faci tu este greu de realizat de către alții.
De exemplu, aveam un prieten care lucra la o firmă de contabilitate. Era contabil desigur, dar foarte bun în ceea ce făcea, tipul se specializase. Într-o bună zi și-a făcut omul calculele, a realizat că merită mai mult decât salariul pe care îl primea și a cerut o mărire. Seful nu a acceptat, el și-a dat demisia și a găsit un job pe același domeniu, cu un salariu aproape dublu. La câteva luni a aflat că fostul sef angajase 3 oameni după plecarea lui pentru a face ceea ce făcea el.
Morala? Nu încercați să faceți ceea ce fac cu toții, să vă încadrați în tipare, doar pentru a avea un loc de muncă. Descoperiți la ce sunteți buni, cum puteți face bani din ce vă place și învățați tot ce puteți despre domeniul ăla. Când ajungeți printre cei mai buni dintr-un domeniu nimeni nu vă va concedia. Desigur, în momentul ăla s-ar putea deja să fiți propriul șef.
Voi cum v-ați ales profesia, mergând pe principiul să fie de viitor sau urmându-vă pasiunile?
Pasiuni, pasiuni si nevoi cred ca e raspunsul corect, si sunt foarte mandra de asta 🙂
Inca ceva, am incercat cu "de viitor", nu am fost fericita, am fost clasicul roman suparat ca trebuie iar sa mearga la serviciu si fericit cand acesta se termina, acum nu simt cand trece timpul si e cu foarte mult mai satisfacator.
nimeni nu e de neinlocuit, iar daca se intampla sa ai persoane “de neinlocuit” in firma inseamna ca ai management prost (sau un adevarat geniu angajat).
Nimeni nu e de neînlocuit, e adevărat, dar un om bun e dificil de înlocuit, uneori te costă prea mult. În plus, un manager bun știe să caute oameni mai deștepți ca el.
E adevarat,e o discutie complexa. Pasiunile din punct de vedere profesional se descopera in timp…Si oamenii in general urmeaza niste carari batatorite dar e aproape dificil sa generalizezi. In plus, a fi contabil de exemplu la firma X nu e 100% cu a fi contabil la firma Y, ma refer desigur la activitatile de zi cu zi. Conteaza si colectivul…Nu toti trebuie sa gandeasca in concepte “americane” de dezvoltare profesionala…de exemplu un mecanic trebuie sa ajunga doar un mecanic bun, nu are sens sa ajunga manager neaparat. Depinde mult si de specificul meseriei. Lista poate continua