Dacă e să vă las cu un articol bun pe ziua de azi e ăsta, The age of average. Eu îi zic sindromul Me too, plecând de la ideea că în general în epoca asta în care trăim oamenii nu mai vor să fie diferiți, să gândească diferit, să aibă pasiuni diferite, ci se mulțumesc să facă parte din mulțime, să se îmbrace toți la fel, să aibă mașini similare, să meargă în aceleași vacanțe în care merg cu toți, să locuiască în case amenajate cam la fel, să se uite la aceleași filme, să mănânce cam aceleași lucruri, și lista poate continua.
Și nu, nu e nimic în neregulă dacă ești la fel ca ceilalți, average, problema e că am ajuns prea mult să ne conformăm sugestiilor societății, să urmărim trendurile, și nu prea mai gândim pe cont propriu, nu mai îndrăznim deloc să ieșim din tipare, să facem și noi altceva, să fim altcumva. Am ajuns de la Think Different la Me too.
Site-urile și aplicațiile pentru smartphone urmează aceleași indicații de design, cafenelele și restaurantele arată cam la fel la interior, mașinile urmează aceleași linii estetice și sunt cam în aceleași culori, alb, negru și gri sau argintiu, apartamentele din blocurile nou construite sunt făcute pe aceeași structură și cu aceleași dimensiuni, filmele de la cinema urmează aceleași rețete cu supereroi, reboots, remakes și sequels, muzica sună cam la fel, până și fetele care își fac operații estetice tind către aceleași idealuri de frumusețe falsă.
O fi bine, o fi rău? O fi mișto să avem o viață identică cu a celorlalți, să gândim la fel ca ei, doar pentru că am renunțat să gândim pentru noi?
