Primesc săptămânal invitații la evenimente de lansare în București, deși nu stau în zonă și majoritatea agențiilor știu asta. Cred că e un joc al cifrelor, e mai ieftin să inviți sute de oameni și să vină câțiva la eveniment decât să alegi fix bloggerii sau jurnaliștii potriviți și să aloci un buget pentru ei, măcar pentru a le deconta transportul și timpul pierdut.
Mai toți prietenii din București îmi spun că a devenit groaznic traficul, dacă ești blogger sau jurnalist și ai într-o zi două evenimente la care mergi, în două colțuri opuse ale capitalei, poți să zici că ziua aia s-a dus. Eu am fost nevoit să refuz chiar și invitații la evenimente unde biletul se plătea, pentru că nu îmi dădea bine calculul, timpul pierdut pe drum plus cazare plus o zi la eveniment mă costau prea mult pentru experiența pe care aș fi avut-o, chiar dacă erau evenimente faine.
Înțeleg logica agențiilor, că și eu lucrez cu branduri, ele trebuie să lanseze un produs sau serviciu, să genereze buzz, să facă puțină vâlvă. Ziarele sunt tot mai puține, sunt bloggeri care au cu un singur blog cititori cât un ziar decent, deci chemăm bloggeri.
Problema e că și bloggerii sunt tot mai ocupați, și dacă ești blogger full time nu poți să mergi doar din lansare în lansare pentru a face rost de conținut pentru blog, că mai trebuie și să mănânci, și să plătești facturi, deci să faci bani din colaborări plătite. Plus că pe multe dintre domenii lansările locale ale unor produse sau servicii nu vin cu nimic nou, cititorii deja știu totul despre ele, că au apărut deja pe net teste, clipuri video, recenzii și unbox-uri de afară, și dacă ai merge nu ai avea de câștigat prea mult, nici tu, nici blogul, nici cititorii. Pentru ce să mergi, o măslină și un stick cadou?
Și aici intervine următoarea fază, bloggerii și influencerii cunoscuți nu se duc, că nu mai au timp și nu merită efortul, au și ei familii, proiecte, colaborări pe bani care îi țin ocupați, și participă de obicei oamenii mai puțin cunoscuți, cu trafic și influență mică, fie că vorbim de bloggeri, jurnaliști, vloggeri sau alt fel de influenceri. În speță sunt tineri, la început de drum, care au timp și vor să se afirme, doar că nu prea au ce livra, că nu au o comunitate puternică, iar dacă scriu, nu înțeleg prea bine industria, reproduc comunicatul de presă.
E bine pentru agenții? Depinde ce au stabilit cu clientul, dacă obiectivul setat a fost: să avem minim 50 de oameni la eveniment, și să obținem 25 de articole, s-ar putea ca obiectivele să fie atinse și cu niște pișcoturi și cadouașe.
Totuși, dacă clientul e serios și vrea să genereze vânzări, nu doar buzz, ai nevoie de bloggeri, influenceri sau jurnaliști cunoscuți, care au comunitate și cunosc piața, deci nu vei chema oameni la întâmplare. Și oamenii cunoscuți nu vin, pentru că nu au timp.
Ce e de făcut? O primă tendință pe care am văzut-o pentru lansările serioase este să faci lansarea într-un cadru mai special, eventual combinată cu ceva relaxare. Rezervi o locație pe la munte pentru 1-2 zile, chemi doar câțiva bloggeri și influenceri, dar aleși la sânge, care știi că vor livra, că știu cu ce se mănâncă domeniul. De regulă vor veni, vor scrie, vor crea conținut, pentru că le oferi și o experiență faină, nu doar ocazia de a ține produsul în mână și a face 2 poze cu el.
O a doua soluție ar fi să alegi din start doar câțiva oameni buni pe care să îi chemi la eveniment, să renunți la bugetul pentru pișcoturi, stickuri și alte atenții și să le spui oamenilor: Uite, știu că și timpul tău e important, vrem să vii pentru că ești relevant pe nișa asta, nu avem buget mare dar îți putem oferi suma X ca să îți acoperim măcar transportul și timpul pierdut. Cred că și varianta asta ar genera mai multă atenție asupra lansării decât să aduni mulți oameni, dar irelevanți pentru ce vinzi tu.
Totuși, sunt realist, nu cred că vom vedea a doua variantă implementată prea curând, probabil conversia încă e bună pe sistemul actual, puțin de la mulți oameni, dar să dea bine în rapoarte.
Aveți voi alte soluții?
cea mai bună soluție este “puțini oameni și hands-on cu produsul”. și menționat asta în invitație. pentru că am fost la prea multe lansări unde eram 30 oameni pe 2 telefoane. nu am apucat să îi fac o poză, d-apăi să pun mâna pe el. și am pierdut 3 ore ca să ce? să citesc reviewul pe techcrunch și să nici măcar pun mâna pe el?
dar asta nu se va întâmpla, pentru că clientul vrea numere mari și agențiile invită pe toată lumea.
și faza cu “nu vin pentru că sunt ocupați” e pe jumătate adevărată. nu vin pentru că nu pot scoate un material din eveniment și pentru că mă pui pe același nivel cu pandutzu și sorin rusi și alți pișcotari.
și mai e ceva. la toate lansările se minte cu spume. nu că o arzi un pic chill și te lauzi, ci minți cu nesimțire. ceea ce e mișto pentru ăia care nu se pricep, că își găsesc mai ușor titlurile de știri, dar pentru cei care mai știu ceva e o prostie și nu primești decât dezgust. de exemplu, am fost acum doi ani la ceva lansare samsung mirrorless. mințeau ăia cu spume că are focus bun și poate face poze de sport și au adus și un fotograf să spună cum poate face poze de acțiune. toți care se pricepeau mustăceau și se uitau mirați cum pe fundal rulau niște imagini care ilustrau fix că nu se poate face fotografie de sport cu mirrorlessul ăla.
în contrapartidă, am fost la două evenimente sony în 4 ani. o lansare de mirrorless și o lansare de TV. la ambele eram destul de puțini (20 oameni) cât să putem avea o discuție 1la1 cu head of TV europa sau cu head of românia. și nu doar să facă ăla frumos și să recite o poveste de piar, ci să răspundă la întrebări reale, să vorbească de strategie, de conținut, de concurență și alte chestii, discuții pe care nu le poți avea public.
caută pozele de la lansarea canon 5d. cameră foto de 2.000€, lansată cu oameni care n-aveau bani de autobuz să plece de la eveniment.
prefer să mă duc la conferințe studențești, să îmi găsească o cameră de hotel de 2 stele unde să dorm și să îmi plătesc eu singur mâncarea și benzina.
Da, ar trebui lăsat limbajul de PR la o parte, dacă s-ar oferi informații utile pentru articole și discuții relaxate cu oamenii relevanți din companie probabil ar crește interesul, dar cât timp clientul vrea doar să aibă lansarea bifată…