Zilele trecute am pierdut vreo 3 ore ca să îmi dau seama de ce espressorul de cafea de acasă nu mai funcționează și cum pot rezolva problema. După 2 tutoriale de pe Youtube, 3 șuruburi desfăcute și câteva cicluri de curățare cu oțet rezolvasem problema, se înfundaseră filtrele și apa nu mai putea ieși cu presiune.
Nu sunt fan șurubărit, nu am abilități de reparat prea bune, dar să spunem că am ieșit pe plus, cu câteva ore de muncă am redus un pic consumerismul, poate mai trag 1-2 ani de aparat, până trec la ceva mai profi. Totuși, dacă îmi lua 1 sau 2 zile să îi dau de cap nu cred că mi-ar fi convenit, și probabil aș fi cumpărat alt espressor, ăsta deja trece de 5 ani.
Și asta mă duce la întrebarea din titlu, cât de departe mergem pentru a evita consumerismul?
E un trend acum să condamnăm consumul exesiv, să nu mai cumpărăm tot felul de nimicuri doar pentru că putem, să investim în obiecte de calitate care țin mai mult, chiar dacă sunt mai scumpe. Și mi se pare logic, mereu am spus că suntem prea săraci pentru a ne cumpăra lucruri ieftine. Prefer să investesc mai mulți bani în haine, încălțăminte, electronice sau electrocasnice de calitate, dacă știu că le folosesc intens și voi avea nevoie de ele mai mult timp.
În același timp, producătorii nu sunt de partea noastră. Pe lângă faptul că multe produse vin din start cu uzură morală planificată, adică sunt gândite să funcționeze maxim un anumit număr de ani, reclamele și mesajele transmise de branduri sunt gândite să încurajeze consumul, nu moderarea sau planificatul pe termen lung. Fast fashion face ravagii la haine, și nu e singurul domeniu.
Deci da, să spunem că mișcarea e bună, oamenii încep să își dea seama că nu trebuie să cumpere orice e ieftin, că unele lucruri se mai pot repara.
Citeam postarea lui Cristian Presura în care povestea că și-a reparat singur cu 18 dolari televizorul pentru care i se cereau 400 de dolari la service. În comentarii mulți îl apreciau, spuneau că și ei și-au reparat chestii, all good. Eu am recunoscut că sunt stângaci, probabil aș fi stricat televizorul singur, deci plăteam reparația, dacă era cazul. Înțeleg ideea de a repara chestii prin casă, de a nu arunca banii pe prostii, de a trage de lucruri, dacă poți și știi.
Totuși, parcă nici la extrema cealaltă nu ar trebui să ajungem.
Oare ar fi ok să ne facem singuri noi berea acasă pentru a nu cumpăra din magazine? Doar nu durează mult să fermenteze, 2-3 săptămâni.
Poate toamna și primăvara ar trebui să ne schimbăm singuri anvelopele, ca să nu îmbogățim vulcanizările? Cât poate să dureze, jumătate de zi?
Sau să ne facem pâine acasă ? Prin pandemie era moda asta, toți și-au luat aparate de făcut pâine, le-au folosit în primele luni pentru a face câte o pâine pe săptămână, și după aia au descoperit că nu merită să stai câteva ore în bucătărie pentru 3 lei, decât dacă ești fan frământat.
La cum văd eu lucrurile, în primul rând mă gândesc cât de mult valorează o oră din timpul meu și cât de mult îmi place să fac treaba aia, pentru care ar fi trebuit să plătesc pe cineva sau să cumpăr ceva.
Dacă îmi place să șurubăresc de exemplu și durează 15 minute să schimb o priză o voi face, că nu e mare lucru. Dacă îmi ia 3 zile să fac un lucru pe care un meseriaș îl rezolvă într-o oră voi chema meseriașul, că în 3 zile eu îmi fac treaba mea și câștig mai mult decât timpul pierdut aiurea.
Voi ce faceți, sunteți pro sau contra consumerism? 🙂
Timpul pierdut la aparatul de făcut pâine durează fix 2 minute cât să cântărești ingredientele. Hai poate 3 minute dacă e o rețetă diferită, dar tot e mai puțin decât te-ai duce la magazin să o iei de pe raft: rece, congelată, cu zahăr adăugat.
Adaugă și curățenia, că nu se spală singure.
Reparat expresor
https://haivas.ro/delonghi-magnifica-troubleshooting/
Tu ești deja la profesioniști, eu am desfăcut 3 șuruburi. 🙂
Și mie îmi place să încerc să repar, în loc să schimb imediat după ce s-a defectat. Îmi place și să improvizez, acolo unde nu există pericol, desigur. Doar că sunt foarte stângaci și nu îmi iese mereu. Atunci când reușesc, satisfacția e imensă și tare-s mândru. Și dacă tot veni vorba de pâine, în 90% din timp fac pâinea acasă, iar mai noi o fac din făină integrală. Îmi place și încerc să mănânc sănătos.
Bravo ție, noi am rămas la franzela la tavă.
Asta cu “în primul rând mă gândesc cât de mult valorează o oră din timpul meu” ai mare dreptate! In cazul meu ora respectiva (de fapt patru) a valorat mult mai mult decat reparatia in sine, pentru ca am petrecut-o cu baietii mei reparand la televizor si am ramas cu amintiri frumoase! Daca era sa repar singur si ma plictiseam cel mai probabil nu ma apucam de reparatie…
De asta am zis și eu, dacă îți place surubăritul și e văzut ca un hobby poate fi chiar amuzant, eu probabil stricam și mai tare televizorul, pierdeam o zi întreagă și mă enervam. 🙂
Imi place sa repar, dar am mai si esuat uneori. Eu in teorie sunt economist, in practica sunt tehnician autodeclarat (fara diploma si cursuri, doar carti citite si experienta 10 ani pe teren) sisteme hydraulice de toate tipurile pentru utilaje mobile si fixe. Deci repar absolut zilnic si folosesc chei fixe pana la 65mm, iar reglabile pana la 150mm sa zic, la munca. Acasa, sa mai pun un ban deoparte, ma bag la cam de toate. Uneori ies, alteori nu, dupa cum am zis mai sus.
Cel mai scump fail de care imi amintesc, s-a intamplat acum 2 ani jumate cand am incercat sa schimb singur ambreiajul masinii secundare din familie. €120 ambreiaj si €30 cablul. O zi jumate mai tarziu si dupa o chinuiala uriasa, fara scule speciale, am gresit la un pas micut. Noul ambreias ars, volantul masinii ars, noul cablu rupt. Dusa la garas, m-au ars cu €650 la negru + €150 de mai sus.
In rest, de cand am luat casa, de doi ani am invatat si renovari, dat glet, pus rigips, plinte, lampi, prize.. reparat aleea, din gradina cu iarba varza, facut gazon ca in filme.
Am facut multi ani la rand schimbul de uleiuri si filtre la masinile familiei, buji, senzori, caucucurile de iarna la fel, dar astea le aveam pe alte jante etc..
Cu ani in urma ma mai bagam si prin blog sa fac una alta, dar acum sunt depasit de situatie. Noroc cu Marius Cucu, caruia-i multumesc pe aceasta calea. :).
Nu imi place sa repar chestii fine, gen ceasuri sau aparatura foarte mica. Am avut si o tentativa cu aparatul de cafea, dar a esuat trantindu-l de beton in garaj. De regula, daca simt ca nu are sens sa incerc sa repar, iau imediat alt produs nou.
Da, eu am învățat să nu mă bag unde nu știu. Mai schimb o priză, un întrerupător, știu să instalez sisteme de operare, să lucrez cu tot felul de platforme, dar la chestii de mecanică las oamenii să își facă treaba lor, tocmai pentru că mă tem să nu stric eu mai tare. 🙂
Cand eram in liceu si facultate am facut o gramada de banuti instaland OS-uri 😀 plus reparat calculatoare. De cand m-am mutat in Belgia, primii 5 ani am facut bani frumosi pe instalari si curatat de laptop-uri, schimbat zeci de display-uri si tastaturi. Toate in weekend, in timpul liber. Dar odata cu nasterea copilului am pus punct, nimic reparat sau instalat pentru altcineva de 5 ani. Nici timp de blog, care inainte bagam cateva articole saptamanal.
Ai punctat si de haine in articol, cand eram in generala, imi coseam logo-uri pe tricouri si hanorace. Imi coseam tenesii, sosetele, si tot ce mai rupeam. Fiind crescut de bunici, bunica imi zicea mereu sa nu mai folosesc ata lunga ca ma insor departe. Eu gandeam atunci ca ajung pe la Valenii de Munte sau Cheia, aia era departe ptr mine. Uite ca a avut dreptate. Am ajuns la 2300km :)). Deci nu folositi ata lunga.
Doar cei care vor să plece departe.
Dacă faci pâine cu drojdie, posibil să nu merite. Dar dacă vorbim de pâine cu maia, este o cu totul altă poveste. Vorba comisarului Moldovan, „mai adaugă un fleac, viața ta, și ai să vezi că merită”. Este foarte sănătoasă pâinea cu maia … și foarte scumpă, dacă este o pâine de calitate. 10 lei costă o franzeluță de jumătate de kilogram la brutăria noastră locală. Am făcut și noi calculele, curent, materie primă, muncă și am ajuns la concluzia că merită cu vârf și îndesat. În timp am învățat să eficientizăm procesul, nu stăm să pierdem ore întregi, facem în cuptor electric, într-o oală mare, o pâine de 2 kilograme care ne ajunge mai multe zile. Ocazional, când se termină pâinea și nu a crescut pâinea nouă, mai cumpărăm o pâine așa-zis țărănească, proaspătă, cu drojdie. Diferență de la cer la pământ în ceea ce privește consistența și cum te simți după ce mânânci. Dacă nu am face noi pâinea cu maia și am cumpăra de la brutăria locală, am avea costuri prea mari pentru a avea această pâine zilnic pe masă și în sandvișurile copiilor.
Da, depinde și câtă pâine consumi.