fbpx

Familia perfectă cu casa perfectă și viața perfectă

La articolul despre schimbările pe care un copil le aduce în viața părinților mi-am luat ceva șuturi pe grupurile de parenting, cum că aș fi eu arogant sau cu frustrări, și aș deforma realitatea, de ce vin și le stric cheful potențialilor părinți zicând și despre greutățile prin care vor trece.

Asta e, unii vor să viseze frumos, să creadă că totul e ca în reclame, dar realitatea tot acolo rămâne. Am primit și aprecieri, mai ales în privat, iar ideea care se repeta e asta: cuplurile simt presiunea să afișeze în public o imagine atent îngrijită – familia perfectă cu casa perfectă, copiii perfecți și viața perfectă. Adevărul este că viața noastră reală nu e la fel de faină ca cea de pe Facebook , și dacă acceptăm asta noi vom fi mai fericiți.

Cum îmi spunea chiar ieri cineva, social media accentuează problema asta, toata lumea afișează doar părțile bune, și ajungem să dăm în depresie, ni se pare că ceva e în neregulă cu noi când nu suntem perfecți „ca alții”. Părinții ajung la burn-out, iar pandemia mai adaugă alte probleme peste cele deja existente. Dar hei, uite ce frumoși suntem pe Facebook și Instagram, say cheese.

O să mă citez pe mine din 2014:

Dacă ai foarte mulți prieteni din ăștia care pe Facebook se laudă intens, dar în viața reală sunt oameni obișnuiți, ajungi și tu să ai impresia că viața ta e anostă. Îi vezi pe ei cum se laudă cu excursiile, cu pozele din vacanțe luxoase, cu noile mașini, cu petrecerile, cu check-in-urile din locații selecte, și ajungi să ai impresia că viața lor e o continuă petrecere, iar viața ta nu.

În realitate pe Facebook se postează doar chestiile faine. Prea puțini zic pe Facebook când au fost concediați, când au avut o zi groaznică la birou, când li s-a stricat mașina, când au pierdut pe cineva drag, când au fost jigniți de cei din jur. Punem doar sclipiciul, pentru că asta corespunde cu imaginea aia de oameni interesanți pe care vrem să o creăm.

Bonus, încă o perlă de înțelepciune, furată de pe TikTok, de la un tip care spunea că avea o relație perfectă, nu se certa deloc cu soția lui, până când au divorțat. Abia după aceea și-a dat seama omul unde a greșit – certurile ocazionale dintr-o relație arată că partenerilor le pasă, vor să facă relația sa meargă, să ajungă la un numitor comun, la echilibru.

Când nu te mai cerți deloc într-o relație nu e totul roz, de fapt unul dintre parteneri a renunțat deja la acea relație, iar finalul e aproape. Știți cum e, noi nu ne-am mai certat deloc luna asta, chiar stăm cuminți?

Recomandă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *