fbpx

Probabil e ultimul an fără aer condiționat în casă

Acum că ne-am mai răcorit un pic și începem să mai respirăm după căldurile din iulie, am făcut și eu o analiză la rece a situației de acasă din vara asta, mai exact cât mai putem rezista fără aer condiționat. Știu, e 2022, cum poți trăi fără AC, locuiești în peșteră?

Ideea e simplă, apartamentul unde stăm e într-o zonă plină de verdeață, până acum 4-5 ani nici măcar nu luam în calcul ideea montării unui aparat de aer condiționat. Toți prieteni erau invidioși pe noi că vara aveam maxim 24 de grade în casă, ziua, stăteam chiar lejer. Dar vremurile alea au cam trecut, în ultimii ani încălzirea globală s-a accelerat, o simțim pe propria piele, am crescut de la 2-3 zile caniculare pe an în care am fi avut nevoie de răcoare în casă și am ajuns la 2-3 săptămâni.

Anul ăsta scăparea a fost că în iunie-iulie am renovat, și am fugit de acasă la socrii, la curte, până s-a terminat nebunia. În august mai fugim un pic prin concedii și ne-am scos, a trecut vara, dar de la anul, dacă nu vine vreo mică eră glaciară peste noi, cred că trebuie să luăm în calcul un aparat de aer condiționat, că nu se mai poate, mai ales că uneori mai și lucrăm de acasă, dacă tot e trendul cu work from home și putem profita.

ENGIE vine cu o ofertă bună în perioada asta, dacă suferiți ca noi de căldură în casă, dar în același timp vreți să fiți siguri că faceți tot ce se poate pentru mediu și consumați energie din surse locale, 100% regenerabile, pentru a reduce amprenta de carbon. Pachetul se numește eFreshcel mai cool pachet cu aer condiționat și energie verde.

EFresh vine împreună cu un contract de furnizare a energiei electrice verzi și servicii conexe. Pe scurt, în pachetul ăsta primiți:

  • Aparat de aer condiționat puternic dar eficient, clasă energetică A++, puteți alege unul de la Midea, Star-Light, Tesla sau Samsung.
  • Servicii complete de transport, montaj și curățare și igienizare, la cerere, în funcție de ce vă trebuie acasă.
  • Furnizarea de energie electrică verde din surse locale, 100% regenerabile.
  • Sistem de plată avantajos cu zero avans pentru echipamentele și serviciile tehnice din pachet, cu plată eșalonată în rate de 12 sau 24 de luni, direct pe factura de gaz.

Aveți pe site toate detaliile, inclusiv aparatele dintre care puteți alege și prețurile pentru energie.

Eu încă nu știu ce să fac, teoretic vara asta a trecut deja, dar nu aș vrea să mă trezesc la anul în plin sezon făcând saună prin casă, când toți instalatorii sunt ocupați și firmele vând aparatele de AC la fel de repede ca înghețata, deci mă gândesc la varianta unui aer condiționat montat anul ăsta, pentru o vară liniștită în 2023.

Voi cum stați cu aerul condiționat? Rezistați fără?

Recomandă

9 Comentarii

  1. Apartament în bloc cu 6 etaje, am pus aer condiționat imediat după mutare, altfel nu rezistam. Blocul e în complex nou, va mai trece până când cresc copacii aici.

  2. Nu as rezista fara. Mai nou, la cate intreruperi de caldura am avut, il folosesc si toamna, iarna si primavara (prin martie). Deci nu, chiar nu se poate fara.

      • Mai nou sunt pompele de caldura care au dublu rol: sa raceasca aerul si sa incalzeasca. Pompele de caldura consuma mai putin curent datorita faptului ca extrag caldura de afara si introduce in casa in modul de incalzire si extrag aerul cald din casa si il evacueaza afara. Deci nu folosesc energia electrica pentru a incalzi sau a raci.

  3. Pai il pui dupa sezon, ca altfel trece si vara viitoare 🙂

    Noi avem un aer conditionat in zid (niste modele idiotice, daca ma intrebi, dar asa a venit casa) si unul de fereastra. Sunt ferestre cu inchidere tip “ghilotina” si aerul conditionat sta pe o sina in deschiderea aia. Nu cade in cap, cica, is facute asa.

    Oricum .. la mine la padure este max. 34 de grade, in general cam 28-29, in casa, clar, mai putin. Noaptea a mers pana in 16-20 de grade. Chiar si asa am folosit aerul conditionat vreo cateva zile, in unele cam aproape de dimineata pana seara.

    Deci, recomandam 😀

  4. Implementarea unui sistem de aer conditionat poate fi o sarcina complexa. Aceasta necesita o planificare si o executie atenta pentru a asigura performanta si eficienta optime. Iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta să implementați cu succes un sistem de aer condiționat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *