Să ai încredere în 1 din 5 români

Vă povesteam că am discriminat pozitiv un ungur, practic am avut mai multă încredere într-un străin, doar pentru că știam că nu e român. Și mi-au zis atunci mai mulți că au pățit faze similare, cum și-au luat mai multe țepe de la românii din România decât de la alte nații ce trăiesc pe aici.

Am zis că totuși, poate am eu preconcepții, sunt eu nașpa, așa că am întrebat și în bula mea de Facebook ce cred oamenii, câtă încredere poți avea în cuvântul dat de români. Mi-au zis mai mulți că un 20% dintre români sunt de încredere, că începem să ne schimbăm și noi, generațiile care vin acum sunt altfel, dar mai durează.

Cum stăm cu încrederea în români

Azi văd într-un comentariu la Vali un sondaj la nivel european despre încrederea în diverse nații, românii sunt pe la 20-30%. Ok, cam toate națiile din estul Europei sunt tot pe acolo, deci nu doar noi avem o problemă, dar dacă vă uitați la țările nordice majoritatea cred că poți avea încredere în oamenii de acolo, de asta ei sunt unde sunt și noi doar visăm.

Revenind la discriminarea pozitivă aplicată ungurului căruia i-am vândut ceva pe Olx, întâmplarea face că am mai vrut să vând ceva pe Olx, alt gadget, nou nouț, destul de scump, doar că de data asta m-a sunat mai întâi un român, chiar moldovean, de prin zonă. Am vorbit cu el pe WhatsApp, i-am arătat jucăria pe video, a zis că e ok prețul, i-am trimis produsul cu plata ramburs și livrare cu verificare și nu m-am mai gândit la asta vreo 4 zile.

Într-un final îmi amintesc de produs, îl întreb dacă a ajuns la el, îmi spune că nu a fost acasă vreo 2 zile și că Fancourier îi cere o taxă suplimentară de 110 lei pentru depozitare, deși nu auzisem până acum de așa ceva. Îi zic că îmi asum, plătesc eu taxa suplimentară, că oricum dacă vine înapoi coletul am de plătit transportul de două ori.

Aici lucrurile devin interesante. Tipul îmi spune că e prea scump produsul, că a găsit mai ieftin în altă parte, din astea. Toate astea în condițiile în care la început nu a comentat nimic. Ei bine, cam asta e faza cu încrederea în cuvântul dat de români. Poți să ai încredere în 1 din 5 români, dar nu se știe cum îi nimerești. Înțeleg să negociezi, să mai tragi de preț, dar astea le faci înainte să bați palma, nu după. Și nu mă refer doar la vândut ceva pe net, ci și la corectitudinea în afaceri, încrederea în colaboratori, angajați etc.

Era inclusiv o discuție legată de măsurile luate de suedezi în timpul pandemiei, românii criticau că oamenii de acolo sunt prea relaxați, că guvernul lor a făcut doar recomandări, nu a sărit cu ordonanțe militare, stări de urgență și amenzi date pentru ieșit din casă sau respirat aerul din parc.

Și eu eram la fel la început, recunosc, credeam că ei sunt prea pe pozitiv, până mi-au explicat mai mulți români ce trăiesc acolo că suedezii țin la cuvântul lor, au încredere în autorități, pentru ei o recomandare făcută de o instituție de stat e echivalentul unei obligații, nu e ca la noi, unde se merge pe sistemul Ce, eu sunt fraier să stau în casă? 

Nu am scris astea ca să mă plâng, gadgetul a venit înapoi, am plătit curierul, voiam doar să vă zic o poveste și ce am învățat din ea, că trebuie să am mai multă grijă cu încrederea acordată celorlalți implicit. Sau să mă mut prin țările nordice, deși urăsc frigul. Produsul l-am vândut deja.

Revenind la procentele de mai sus, cât la sută dintre români credeți că pot fi de încredere, după voi?