Sunt multe discuții în perioada asta despre companiile care trag de angajați să se întoarcă la birouri.
Unele companii o fac pe bună dreptate, pentru că sunt și domenii unde productivitatea e afectată când lucrezi remote, Slack și conferințele video nu sunt suficiente pentru a lucra eficient în echipă, iar alte companii trag de oameni pentru că sunt control freak și au impresia că dacă angajații nu sunt la birou freacă menta, sau pentru că sunt blocate cu spații de birouri construite ori închiriate pe mulți ani.
Faza e în felul următor, angajații buni, care știu că își fac treaba bine și își pot găsi ușor alt job remote, s-ar putea să nu revină la birou, mai ales dacă sunt introvertiți, mai ales dacă firma era una unde se făceau ședințe peste ședințe și erau mulți manageri care încărcau inutil calendarul, ca să arate că ei lucrează. Pentru ei biroul era o închisoare, nu erau nici productivi și nici nu se simțeau în largul lor.
Angajații mai slabi, care trag cu dinții de job, vor reveni fără să comenteze, pentru că aia e, au nevoie de salariu, și nu vor să se riște cu interviurile de angajare, mai ales în perioada asta, când toate companiile optimizează bugetele și nu se aruncă pe creșteri de salarii, din contră.
În final eu zic că viitorul e hibrid, 3 zile work from home cu 2 zile de la birou ar fi suficient, și nu contează prea mult de unde lucrezi, dacă aduci valoare firmei. Dacă vrei să freci menta, o poți freca și la birou la fel de bine ca și acasă. Știți cum se zicea, nu ne pot ei plăti mai prost decât putem noi lucra.