fbpx

Karma

Mă amuză din când în când discuțiile despre religie care converg spre ideea că religia e bună, deoarece te face un om mai bun. Nu de alta, dar știți cum se spune, dacă ai nevoie de religie pentru a fi un om bun înseamnă că în realitate nu ești un om bun. Suma faptelor tale zilnice arată lumii ce fel de om ești, nu zeitatea în care crezi sau de câte ori mergi la biserică. Asta nu înseamnă că nu e bună credința, pentru mulți oameni religia oferă motivație, dă sens vieții, și e chiar ok să crezi în ceva, cât timp te ajută în viață. Ce vreau să zic este că nu ar trebui legată religia de moralitate.

Pew Research Center făcuse un studiu prin 2014 la nivel mondial, pentru a vedea ce cred oamenii, dacă credința în Dumnezeu este necesară pentru a fi o persoană bună. Deloc surprinzător, cu cât o țară este mai avansată și are PIB-ul mai mare, deci oamenii o duc mai bine, scade procentul celor care cred că religia este necesară pentru a fi o persoană bună. Evident, cu cât o țară este mai religioasă cu atât oamenii cred că e nevoie de Dumnezeu pentru a fi o persoană bună.

Și mă întreb dacă nu e puțină ipocrizie în afirmațiile astea. Nu de alta, dar uitați-vă în jurul nostru, în România, o țară religioasă prin excelență, unde toți își fac cruce în public, dar cazurile de violență în familie sunt în creștere.

Eu cred că mai bine ne ghidăm după Karma, când vine vorba de bunătatea inimii noastre. Faci bine în viață și îi ajuți pe cei din jur, la un moment dat binele ți se va întoarce înapoi, mai devreme sau mai târziu. Faci rău în viață și le îngreunezi viața celor din jur, la un moment dat ți se va întoarce înapoi.

Dar e cam trist să spui că ai nevoie neapărat de Dumnezeu pentru a face fapte bune, nu?

If you need religion in order to be a good person, you’re not a good person.

Recomandă

12 Comentarii

  1. “E nevoie de Dumnezeu pentru a fi o persoană bună” – e o afirmatie foarte vaga. Depinde ce intelegi prin “Dumnezeu”. E nevoie de Constiinta ca sa fii o persoana buna? E nevoie de cunoastere, de adevar simtit/trait, de prezenta, de comuniune… ca sa fii o persoana buna? Unele perceptii se schimba, Dumnezeu nu mai este demult acel “batranel cu barba”, care sta sa ne supravegheze la fiecare pas.

  2. De cand e lumea, puternicii vremurilor respective s-au folosit de religie sa isi justifice cele mai egoiste pofte, nu inseamna ca erau practicanti sau ca au inteles-o.
    Pentru noi ceilalti 95% religia poate da un sens vietii si ne poate deschide ochii spre teluri mai inalte decat satisfacerea nevoilor personale.
    Daca ma uit in istorie sunt putine cazuri in care “karma” si-a facut treaba.
    In ceea ce priveste studiul facut de Pew Research Center, eu consider ca acest nivel ridicat de civilizatie din tarile mai avansate și cu PIB-ul mai mare se datoreaza strictetii legilor si performantei sistemului juridic din tarile respective, cu alte cuvinte sunt civilizati de frica.
    Asa ajungem si in Romania unde cea mai mare parte a populatiei se declara credincioasa/religioasa dar acest lucru nu este decat o iprocrizie crasa pentru ca din faptele lor reiese ca nu au “niciun Dumnezeu”.

      • Stalin a murit la 74 de ani, Hitler la 56, Ceausescu la 71 eu zic ca proportional cu ce a facut fiecare e foarte, foarte, foarte bine.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *