fbpx

Ce trebuie să vizitezi în Bari și Puglia, dacă stai 4 zile

Când iubita îți zice că vrea undeva exotic și nu ai bani de Bali o duci în Bari. Lăsând gluma la o parte, Bari și regiunea Puglia din sudul Italiei sunt perfecte pentru o ieșire din țară de câteva zile. Mulți merg acolo vara, combinând vizitatul orașelor cu sesiuni de bronzat la plajă, pe noi ne-a atras să mergem toamna, când prețurile biletelor de avion sunt mai mici, și numărul de turiști scade vertiginos. Nu aș merge acolo în decembrie, ianuarie, februarie, dar începutul de noiembrie mi s-a părut ok, cu temperaturi între 15-20 de grade ziua și 10 grade noaptea.

Cred că ar trebui să stai vreo 2 săptămâni prin zonă pentru a vizita tot, dar noi nu le aveam, pentru că facturile nu se plătesc singure și nici fetele nu merg singure la școală (încă). Drept urmare, am ales doar obiectivele cele mai importante din Puglia, scopul era să ne relaxăm, nu să alergăm dintr-un loc în altul pentru a bifa o listă. Pozele le-am pus pe Instagram, dar cele mai multe amintiri au rămas întipărite pe retină.

Am zburat cu Wizzair, bilete ieftine, luate cu o lună înainte, de parcă am fi prins Black Friday, 10 euro de persoană/segment.

Am luat cazare prin AirBnb la 10 minute de centrul vechi din Bari și de gara centrală, pe Via Nicolò Putignani, zona fiind ok atât pentru a vizita orașul la pas cât și pentru a ajunge rapid la trenuri, deoarece am călătorit majoritar cu trenurile și autobuzele regionale. Erau oferte ok și pe Booking, dar la același preț am preferat un apartament cu cameră și living room, mai ok decât o cameră de hotel.

Da, ar fi fost mai fain să închiriem o mașină, să descoperim sate autentice și să ne rătăcim pe drumurile italiene care uneori sunt la fel de proaste ca ale noastre, dar eram doar doi, nu se justifica nici la costuri, plus că nu voiam să ne stresăm cu parcarea, condusul, scopul a fost relaxarea. Am folosit pentru cumpărat bilete pe trenuri și autobuze DropTicket, o aplicație italiană foarte bine făcută, ce permitea plata parcării, cumpărarea de bilete pentru autobuze în orașele din zonă, autobuzele regionale, plus majoritatea trenurilor.

Pentru orientare prin orașe am folosit Google Maps și Moovit.

De vorbit în zonele turistice cam toți italienii știu engleza, dar ajută mult dacă vorbești italiana măcar un pic, să zici un Buon giorno sau Grazie, mai ales în localurile frecventate de italieni. Mă uitam și în recenziile de pe Google și Tripadvisor pe la baruri, hoteluri, obiective turistice, majoritatea turiștilor care se plâng de atitudinea personalului sunt americani, obișnuiți să fie pupați în c… pentru bacșiș. Dacă aveți așteptări de genul ăsta veți fi surprinși în localurile autentice, italienii te servesc, îți zic merci și atât, nu se întind la povești cu tine.

Ce am făcut în Bari

În Bari ieșeam mai ales seara, după ce reveneam din excursiile de o zi, și am lăsat ultima jumătate de zi înainte de plecare pentru a vizita mai pe îndelete orașul. Am vizitat Bazilica Sfântului Nicolae, sau cum îi zic eu, adevărata reședință a lui 🎅🏼 Moș Crăciun. Farmecul principal al orașului e să te pierzi pe străzile vechi, să admiri clădirile din centrul istoric, să te relaxezi la o cafea sau să descoperi tavernele tradiționale. Ne-am plimbat la pas prin mai multe cartiere, e interesant contrastul între clădirile noi și cele vechi, bulevardele pline de branduri celebre și străduțele sărăcăcioase de acum sute de ani. Parcă alternezi între trecut și prezent, totul la distanță de câteva minute.

Papa bun – am mâncat pizza la Pizzeria & Spaghetti House Bari – nu a fost cea mai bună pizza ever, dar cică e frecventată mai ales de localnici, deschid doar seara, și de regulă trebuie să rezervi, localul e micuț.

Am mâncat autentic la Osteria Vini e Cucina (Paglionico), unde ne-a trimis Dan. Localul nu e comercial, l-am găsit chiar greu, dar NU e tourist trap, prețurile sunt mai mici decât în localurile din centru, iar vinul casei e 5 euro 0,5L, și a fost bun.

Pentru cină și un cocktail în centru am oprit la Alterno.

Polignano a Mare plus Monopoli

Pot fi făcute într-o zi cu trenul din Bari, biletul pe trenurile regionale e valabil timp de 4 ore, deci puteți merge până la Monopoli, vă plimbați 3 ore pe acolo și veniți înapoi cu trenul în Polignano, durează doar 5 minute cu trenul să călătorești între ele. Biletele luate din aplicația de mai sus. Noi am prins reprize alternative de ploaie și soare în ziua aia. Monopoli e mai autentic, cu mai puțini turiști, Polignano e mai spectaculos, mai instagramabil. Dacă m-aș duce acum din nou aș aloca jumătate de zi pentru fiecare. A da, și plaja Lama Monachile din Polignano – evident că nu am făcut baie în noiembrie, dar ce pot să zic este că e mai spectaculoasă în poze ca în realitate.

Atfel, și Monopoli și Polignano au centre istorice faine, unde te poți pierde pe străduțe înguste, au promenadă pe malul mării cu vederi senzaționale și multe cafenele sau restaurante cu vedere faină.

În Polignano, undeva prin mijlocul pozei din poza 4, într-o grotă, este un restaurant faimos, #GrotaPalazzese, cu meniu á la carte, 200 euro de persoană. Toate recenziile sunt la fel: amazing view, terrible food.

Noi am mâncat bine la Pizzeria Neuro, în Polignano.

@mariussescu #polignanoamare reloaded #puglia #italy ♬ Bella Italia (Italy) – Network Music Ensemble

@mariussescu Instagram vs reality. 😀 #polignanoamare #puglia #fy #misiuneatiktok #fyp ♬ Rain sound (indoor, window opening)(837944) – Yuki Shizuoka Sound

Alberobello

E mai complicat de ajuns cu trenul, trebuia să fie unul dar nu l-am găsit, deci am mers cu un autobuz regional. Bilete cumpărate online, noi din fericire am prins loc dimineața, dar în cursul zilei autobuzele sunt aglomerate, nu vreau să mă gândesc cum e vara. Stația e mai greu de găsit, deși e aproape de gară, se pot cumpăra bilete și de la magazinele din stație, dar vă recomand să vă luați o marjă de timp.

Localnicii erau obligați să construiască căsuțele trulli încă din secolul XVI, pentru a evita plata taxelor către rege și a le demola/reconstrui ușor. Acum nu se mai construiesc, evident, dar ironia face că se chinuie să le întrețină pe cele existente, fac bine la turism. Probabil cel mai instagramabil loc din toată regiunea.

Am mâncat bine la Bar Tropical, cu vedere la trulli.

@mariussescu #trullidialberobello alberobello #italy🇮🇹 ♬ Tarantella (Puglia) – Pasquale Giannetta & Antonio Giacobbe

@mariussescu On top of this world. ♥️ #trullidialberobello #puglia #fyp #alberobello ♬ On Top Of The World – Imagine Dragons

Matera

Am mers cu trenul operat de o companie privată, Appulo Lucane Railways Srl, biletul cumpărat direct pe site-ul lor. Gara lor e aproape de cea publică.

Nu v-aș recomanda să vizitați toate bisericile contra cost, sunt mai multe, împrăștiate prin tot orașul. San Pietro Caveoso e cea mai mare și mai veche, cu grote la subsol, vă ajunge ca să vă faceți o idee de specificul zonei. Noi am luat-o la pas prin orașul vechi pentru a descoperi sassi, am făcut o mulțime de poze și am mâncat bine la Trattoria Lucana, cu localnicii. De vizitat și Cattedrale di Maria Santissima della Bruna e Sant’Eustachio, o biserică mai modernă, în centru.

@mariussescu A sunny day in #matera #fy #foryou ♬ O Sole Mio – Music of Italy

Recomandă

13 Comentarii

  1. Foarte frumos in Italia. Nu am fost niciodata, dar ne dorim tare mult sa ajungem. Eu vreau sa merg cu masina, dar am de negociat cu Cristina. Ne trebuie minim o saptamana. Poate reusim intr-un an sau doi, dar nu pana in sudul Italiei. Ar fi 19-22h ore cu masina pana in Bari.
    De cand cu corona si cu toata mizeria asta cu intarzierile, urasc sa mai merg cu avionul. Vara asta am avut intarziere 2 ore pe Bruxelles spre RO, apoi 3 sau 4 ore din Bucuresti spre Malta, apoi din Bucuresti spre Bruxelles vreo 2 ore intarziere… iar asta caz fericit. Altii au avut zboruri anulate.

    Am fost in urma cu o saptamana in Luxemburug pentru doua zile, apoi ne-am continuat drumul spre Elvetia in Lucerne tot pentru doua zile. Intoarcerea in Bruges am facut-o dintr-o bucata, 8 ore si ceva. Am condus normal, fara stres si a fost totul o experienta foarte frumoasa. 1950 km de casa pana inapoi acasa. Imi place cu masina in vacanta cand vizitam alte tari, dar da, e stres uneori cu parcarea.

    • Știu ce zici cu avionul, dar trebuie să ne obișnuim, plus că eu prefer să pierd 2 ore în plus, dar să nu pierd 2 zile pe drum, mai ales când am 3-4 zile pentru citybreak. Dacă vorbim de vacanțe gândite ca să vizitezi mai multe orașe/țări cu mașina e altceva, mai ales dacă ai timp. Poți începe cu nordul Italiei, nouă ne-au plăcut și Milano, Veneția, Florența, ca să nu mai zic de Roma.

  2. Am avut vreo doua discutii cand ne-am aflat in Lucerne sa plecam Milano, pentru maxim doua zile. Eram cam 3 ore de condus. Din pacate baiatul a racit asa urat de nu mai putea dormi noaptea, si pe langa el nici noi nu ne mai puteam odihni. N-am scurtat si vacanta in Elvetia, mai era in plan o zi sau doua extra.
    In Italia as merge prima data in Genoa sau undeva la mare, dar visez sa conduc pe dealuri printre viile alea frumoase. Nu stiu prin ce regiuni sunt, dar vazusem ceva pe Instagram.

  3. Eu am fost de 2 ori în Puglia și trebuie să mă întorc. Mai am de vizitat. În octombrie eu am făcut baie în Poligono. Mai am de văzut câteva locuri din zonă pe care nu le-am acoperit. Eu am plecat spre Lecce cu trenul. Mi se pare mult mai comod să mergi așa decât cu mașina închiriată. Sunt orășele mici, trenurile sunt okeiș, te lasă aproape, nu îți bați capul cu haosul din trafic.

    • Nu mi s-a părut chiar haos, că am condus și în Roma și m-am descurcat, dar unde voiam să ajungem aveam trenuri sau autobuze, nu aveam timp de plimbat prin sătuce și explorat. Da, trebuie să ajungem și în Brindisi și Lecce.

  4. Buna!
    Atunci cand ati folosit aplicatia pt procurarea biletelor, v-a fost acceptat nr.ul de tel cu prefix de romania, pt crearea si logarea in cont? Intreb pt ca tot incerc sa imi fac cont si imi impun ei prefixul de italia in fata nr.ului de tel si prin urmare nu am cum sa imi fac un cont valid

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *