fbpx

De ce am ajuns să merg la birou, chiar dacă nu sunt obligat

Mă pot considera norocos, în teorie nu sunt obligat să merg zilnic la un birou într-o clădire mare, cu acces pe cartelă, parcare și toate distracțiile aferente, și cu toate astea o fac cam zilnic, măcar pentru câteva ore.

De ce? Pentru că acum vreo 3 ani, după un an de freelancing și primul an de pus pe picioare agenția am ajuns la concluzia că un birou mă ajută mai mult decât lucrul de acasă. Și am învățat din greșeli.

Da, pot lucra și din parc dacă e nevoie și am net, și de pe vârf de munte și de pe malul mării dacă e o urgență, dar când sunt prin oraș și am timp prefer să merg la birou pentru că:

E mai ușor să intru în modul de lucru când spațiul pentru job e separat de cel de acasă

Sunt multe teorii care zic că poți lucra și de acasă dacă jobul îți permite, cât timp ai un spațiu destinat special pentru asta, un colț care e zona de lucru. Totuși, în practică dacă lucrezi de acasă mereu mai apare ceva care te întârzie până când ajungi la birou, chiar dacă biroul e în sufragerie.

Bine, pe mine mă ajută și faptul că fac 5 minute cu mașina până la birou sau 7 cu bicicleta, nu pierd prea mult timp în trafic.

Sunt mai eficient și mai organizat

Casa e pentru relaxare, biroul e pentru muncă, când intru în birou știu că trebuie să bifez chestii în agendă pe ziua respectivă, pe când acasă am tendința să amân lucrurile. Chiar dacă aș avea o cameră dedicată pentru lucru în casă, tot ar fi mai greu să mă organizez. Plus că mai apar acte, contracte de sortat, documente care trebuie arhivate, și e mai ușor să le organizez când biroul NU e acasă.

Ajută (uneori) și în atragerea de noi clienți

Asta cu biroul dedicat pentru a impresiona clienții, a dovedi că ai o afacere și îți permiți un spațiu dedicat e cu două tăișuri, depinde foarte mult de domeniul în care lucrezi. De exemplu pentru noi, cu marketing, site-uri și promovare online, mai ales că avem mulți clienți din alte orașe sau alte țări, chestia cu biroul nu pot zice că ne-a ajutat enorm: Skype, Gmail, Dropbox, Trello, Google Drive sunt suficiente pentru a colabora, indiferent de locație.

Dar s-a întâmplat și să avem clienți locali pentru care a contat faptul că i-am chemat la birou, au venit să vadă de unde lucrăm, să bea o cafea.

Socializez cu alți oameni, mai aflu idei noi

Da, știu, networkingul se poate face și online, dar în realitate multe dintre contracte se încheie față în față. Oricât de bine ai cunoaște o persoană din online, altfel e când stai la o cafea cu ea, o cunoști în viața reală. De asta e bună socializarea offline, de asta e ok să mai mergi și la evenimente, de asta e bine să ai un birou într-o clădire unde sunt și alte firme.

Te mai întâlnești cu unul, cu altul, mai schimbi opinii, aflii noutăți, recomanzi un prieten, ești recomandat la rândul tău, cunoști oameni noi, ați prins ideea.

Mă simt și eu normal

Știu ce veți zice, e visul fiecărui lucrător pe plantație să ajungă ziua în care să lucreze de acasă, să posteze pe Facebook poze în pijama cu titlul Încă o zi stresantă la birou, dar după un timp chestiile astea trec, și când te sună lumea aiurea e mai ușor să le spui că ești la birou, decât să le explici că tu ești acasă dar de fapt chiar lucrezi, nu freci menta și nici nu ești asistat social.

Scap de distracțiile care apar acasă

Nu zic că nu pot găsi metode de a freca menta și la birou, dacă e cazul, dar dacă ați lucrat de acasă știu că mereu apar tentații, întreruperi care îți mănâncă din timp. Un vecin pensionar care sună la ușă să îți ceară nu știu ce, poșta publicitară care sună la interfon, o rudă care te roagă să o ajuți că și așa tu stai degeaba acasă și așa mai departe. Când sunt la birou toate chestiile astea minore care ajung să îți consume timp aiurea dispar.

Voi aveți argumente pro/contra lucrului de la birou? De pe unde lucrați, de acasă sau de la birou?

Mă pot considera norocos, în teorie nu sunt obligat să merg zilnic la un birou într-o clădire mare, cu acces pe cartelă,…

Posted by Marius Sescu on Sunday, December 13, 2015

Recomandă

21 Comentarii

  1. Uite, eu sunt lucrator pe plantatie, si visul meu nu e sa lucrez de acasa. Visul meu e sa am un spatiu dedicat pe care sa il impart cu cei dragi si unde cei care vin sa se simta asa cum ar trebui sa fie acasa – in siguranta, sinceri, generosi, deschisi la idei noi. Unde ajutorul sa aiba un pret corect si nu sa fie sacrificiu.

  2. Ar mai fi un aspect. Când ești la birou e mult mai ușor să îți dai log-out. Când vezi că lumea din jur începe să plece pe la 5-6, parcă-ți vine să te pregătești și tu. Nu mai lucrez acasă, dar am lucrat. Nu de puține ori m-a prins noaptea pentru că „mai un pic, mai chestia asta o fac și gata”.

  3. Am incercat ambele variante, lucratul de acasa din spatiu dedicat si de la birou. Pentru mine plecatul de acasa este important si sunt mai productiv la birou. Statul acasa atrage dupa sine multe alte lucruri care care sunt de facut dar nu sunt pe lista de prioritati.
    Si am fost intrebat de multe ori ori daca sunt somer, lucrezi undeva ca te vad des acasa etc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *