fbpx

După câți ani poți spune că ești mentor, trainer sau coach?

Eu am de mult timp o problemă cu speakerii motivaționali în special și toți cei fără competențe reale care cer bani pentru a ne învăța chestii, în general.

De exemplu eu lucrez în marketing și vânzări de prin 2004, dar tot sufăr de sindromul impostorului și nu m-aș apuca de mentorat sau alte SF-uri din astea. Știu că mai am de învățat, nu mă cred cel mai deștept, dar privind în jur la câți impostori sunt prind curaj.

Și e fix cum zicea cineva pe Facebook, sunt o mulțime de oameni super profi pe domeniul lor, care preferă să stea în spate și să își vadă de treabă, dar apar foarte multe fețe noi, care după 1-2-3 ani de activitate într-un domeniu încearcă să se promoveze și poziționeze ca traineri, speakeri, mentori, business coachi, antreprenori de succes și altele din astea, pe bani grei.

Și e ciudat, că cine are experiență în acel domeniu miroase impostura de la o poștă, dar cine vine din exterior s-ar putea să îi creadă. De asta vă întreb și pe voi, după câți ani de activitate într-un domeniu poți să te apuci de educat oamenii, de vorbit din experiența proprie, de dat sfaturi despre afaceri, de vândut consultanță?

Lăsând la o parte mitul celor 10.000 de ore de muncă necesare pentru a fi expert în ceva, care de fapt supliniază faptul că ai nevoie de vreo 5 ani de muncă zilnică pentru a ajunge specialist într-un domeniu, eu zic că e foarte important să primești recunoașterea celorlalți, să fii lăudat și apreciat de ceilalți pentru ceea ce faci și ceea ce știi, înainte să te lauzi singur.

Asta e cea mai bună dovadă a faptului că ești bun într-un domeniu, când colaboratorii, clienții și firmele cu care ai lucrat te recomandă altora, le zic altora ce treabă bună faci. După aia poți să îți treci pe cartea de vizită și guru, ninja, sensei, jedi sau ce o mai fi la modă anul ăsta.

Greșesc?

Recomandă

Un comentariu

  1. Eu cred ca nu consta anii, ci in rezultatele. Daca o persoana reuseste sa vanda mai mult si se pozitioneaza mai sus pe partea de vanzari/brand awereness…etc., fata de cei vechi din acea bransa, eu zic ca poate fi denumit speaker sau chiar un business coachi. Ca o parere persoanal…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *