Dacă tot discutăm despre moștenirea lăsată copiilor noștri, eu zic că cele mai importante lucruri pe care le lăsăm sunt educația pe care le-o dăm, felul în care îi învățăm să vadă viața și valorile după care se vor ghida și le vor transmite mai departe.
La chestii materiale gen obiecte de colecție eu nu am planificat nimic, că nici eu nu sunt colecționar de ceva, dar sper să se adune niște fonduri financiare de care să dispună fetele, după ce vor învăța cum să se descurce singure în viață.
Și apropo de asta, în jurul meu văd două extreme, părinți care își alintă prea mult copiii sau părinți care sunt prea aspri cu ei.
Sunt părinți care au avut lipsuri mari în copilărie, sunt ok acum și le oferă totul copiilor, pe criteriul lasă maică, măcar ei să aibă, că eu… Pericolul aici este că părinții devin exagerat de protectivi, helicopter parents, copiii cresc cu mentalitatea că lor li se cuvine totul și sunt riscuri să nu se descurce singuri în viață, pentru că mami și tati se ocupă mereu de tot ce le trebuie, chiar și când odrasla are 30+. Copiii ăștia vor fi tare dezamăgiți când ajung adulți.
Sunt și părinți care au avut lipsuri mari în copilărie, sunt ok acum dar nu vor să le ofere prea multe copiilor, din contră, sunt chiar zgârciți, deoarece consideră că ei au reușit tocmai pentru că au avut foamea de a reuși în viață. Pericolul aici este că odraslele vor deveni frustrate – au avut dar nu mi-au dat și mie, deși puteau, și când copiii devin adulți se îndepărtează de părinți și îi evită.
Cum e mai bine?
Ideală ar fi calea de mijloc, să le poți oferi copiilor mai multe decât ai avut tu, să aibă o copilărie mai bună ca a ta, dar să nu le pui chiar totul pe tavă, să îi lași să aibă dezamăgiri, eșecuri, să învețe să își rezolve singuri problemele, să găsească soluții, pentru că în fond viața nu e o petrecere continuă, pe măsură ce creștem complexitatea problemelor zilnice e tot mai mare, și în jocul ăsta câștigă cei care se antrenează constant.
Pe ideea asta cred că avem de învățat de la țările ce au prins deja bunăstarea de câteva generații, unde copiii din familiile bogate lucrează încă din adolescență, ori la firmele părinților ori joburi simple pentru adolescenți, tocmai pentru a nu pierde contactul cu lumea reală și a învăța cum funcționează lucrurile de mici.
Cred că la noi suntem prima generație care putem lăsa o amprentă pozitivă nu doar în viața copiilor noștri, ci și a generațiilor ce vor urma. Bunicii noștri s-au chinuit să supraviețuiască prin războaie, foamete și comunism, părinții noștri s-au chinuit să ne crească în haosul din perioada de tranziție, noi suntem prima generație ce poate ajunge în clasa medie sau poate chiar mai sus, poate lăsa ceva și copiilor, pe lângă educația oferită. Cum gestionăm creșterea asta a nivelului de trai depinde de noi, ca și valorile pe care le lăsăm copiilor noștri.
Alte păreri?
Eu nu sunt părinte, dar pentru cel mai important lucru în dezvoltarea unui copil e cum își petrece timpul.
Câteva lucruri care mi se par importante, din perspectiva mea de non-părinte:
1. Timp cu familia;
2. Timp limitat la dispozitive electronice;
3. Timp în natură (preferabil bunici sau rude la țară, petrecut ceva timp; dacă nu, e OK și vizite ca turist/tabere);
Asta cu „am obiectul cutare” mi se pare destul de irelevantă. Petrecerea timpului mi se pare mai importantă, contează cum se alocă acel timp.
Separat de lucrurile astea, abilitatea de a zice „Nu”. Să pot zice „Stop, nu face asta”.
Când sunt mici sunt ușor de influențat de anturaj, văd o jucărie, un tricou, un gadget și vor și ei. În timp încep să înțeleagă că nu trebuie să își cumpere orice, doar pentru că văd la alți copii.
Mă lupt cu limitarea accesului copilului la telefonul mobil, cu accesul la youtube, joculețe pe mobil și desene animate pe TV. Dacă rămâne ca “pedeapsă” doar la Tv, se uita doar la desene animate foarte dubioase, desene care la o vizionare atentă, au mesaje pentru adulții, fiind realizate de adulți care pare ca se distrează foarte tare lucrând la acele “desene pentru copii” (de ex: Gumball și Darwin).
Legat de bani și cadouri, am terminat cu nebunia jucăriilor, (clasa a doua) singur nu se mai joaca cu jucării, doar cu unu doi prieteni mai buni.
Acum câteva săptămâni am făcut un card de revolut junior și ii virez câte cinci lei la fiecare zi cu teme făcute.
Am încercat multe moduri, poate prea putine, omulețul meu e foarte stimulat la teme doar de bani, nu are nicio plăcere in a face teme pentru el și pentru viitorul lui, deși in absolut fiecare zi repet cât de importantă e școala ai sa se bucure de timpul și de fiecare clipa la școală, despre viitorului lui, despre sa fie bun, respectuos, șamd. Sunt copii care fac singuri teme (in special fetele), dar de unii băieți cum e și al meu, tragi de el cu amenințări, cu condiționări și cu alte stimulări și premii.
Momentan funcționează faza cu cei cinci lei, știe sa-i adune perfect, le tine socoteala și așteaptă destinația cheltuirii acestora cu mare nerăbdare pentru un…. telefon pe care sa-l folosească doar el…
Nu vreau sa fiu în părinte slab, dar nici sa fiu un părinte frustrat care trăiește prin copilul lui lupta cu propriile eșecuri sau care vrea sa transforme copilul intr-un campion absolut, stresat și adult consumat.
O sa-i iau un telefon performant, cu banii strânși, pe care să-l aibă in folosință nu in proprietate. Dacă ii spun ca e in proprietatea lui, ca o jucărie, nu mai pot impune ușor restricții pe timpul de folosire a telefonului.
Acum folosește telefonul soției, pe care l-a umplut cu tot felul de jocuri și mesaje cu colegii de la școală, mulți dintre ei având deja telefonul lor.
I-am transmis și voi menține „contractul” cu el la faptul ca telefonul dar in folosință va fi in proprietatea lui in momentul in care eu voi considera ca este responsabil. Acum este foarte copilăros și cu capul in nori. Îmi este drag așa, dar stau oricum toată ziua cu gura pe el și cu mesaje de dezvoltare personală și cu reglare cât mai discreta a comportamentului exagerat.
Pentru timp pe telefon am instalat Google Family, telefoane cu Android, au telefoane de când au început școala, dar controlate – https://mariussescu.ro/monitorizare-telefon-copii/
Pentru televizor și consola de jocuri nu am găsit o soluție de limitare timp, dar din fericire se uită mai mult pe Netflix, iar pe consolă se joacă în weekend, luni – vineri nu prea au timp.
Teme – niciodată cu recompense financiare, le-am explicat că ăla e jobul lor, să meargă la școală și să învețe, cum noi le avem pe ale noastre.
Nu îi lua telefon performant, la copii nu merită, ei oricum se joacă mai mult joculețe online. Motorola de genul ăsta e suficient. https://mariussescu.ro/motorola-moto-g9play-review/
Interesat telefonul de la motorola, chiar ma gândeam când am citit articolul atunci și la sistemul de control și monitorizare. Oscilez intre iphone cel mai accesibil sau un android. Legat se telefon performant sau mai puțin performant, cel al soției e un one plus 6 T și îl forjeaza la maxim: se joaca joc multiplayer și vb la tel in același timp pe wtapp cu prietenii lui cei mai apropiați.
Ezit sa-i spu ca ca temele
și școala sunt job-ul lui, sa nu mi ceara mai mulți bani și carte de munca :))
E fascinat de bani, Știu ca recompensa trebuie sa fie ca primește mâncare și întreținere din partea noastră și altele pe lângă, dar e fascinant ca ma vede pe mine ca muncesc și ca primesc bani, ma vede ca-i plătesc pe alții care lucrează pentru mine și momentan încerc metoda asta…poate nu e cea mai buna dar îl motivează pe leneșul meu scump.
Vezi că family link nu merge pe iOS, dar sunt alte aplicații similare (dar plătite).
Pentru educația financiară a copiilor caută și Copil bogat copil isteț de Robert Kiyosaki. Cam simplă, dar e suficientă pentru început.
Am citit o singura carte scrisă de nenea Kiyosaki, la fel de simplă mi s-a părut și destul de interesantă. O să o cumpăr și pe asta la recomandarea ta. O să o cumpăr în format digital, încerc să fiu foarte selectiv cu cărțile fizice-printate: cele valoroase pe care le voi reciti și conspecta și pe cele cu utilizare ca manual. Kiyosaki mi se pare în același timp un om valoros dar și un escroc sau profitor din gașca asta a celor care vând conferințe și scriu cărți (cu multe idei bombastice și inaplicabile) pe bandă rulantă de help sau self-help.
Multe din recomandările lui încep să fie depășite, dar principiile de bază sunt ok.
E greu sa mentii o cale de mijloc. In ceea ce priveste DRAGOSTEA neconditionata, fac „abuz” de ea, pentru ca asta este principala nevoie a copilului. Sa fie iubit. Tinut in brate, pupat, bagat in seama. Deocamdata merge sistemul, are 8 ani si e extrem de calma, echilibrata si fericita.
Material … noi am trait in comunism, deci nu am prea avut. Ea are. Chestii pe care eu le-am avut la 30 de ani, pentru ea sunt banale. Suntem si intr-o tara in care e extrem de usor pentru omul „mediu” sa ii ofere copilului absolut orice. de la echipament de ski, la echipament de tenis, lectii private, competitii, roboti Lego, jucarii cu duiumul, laptop, tableta etc.
Ne-am asezat sa zic la casa noastra asa ca ne merge OK si se simte. Calatorii nu am facut cu pandemia, dar este o prioritate pentru noi. Haine de la Lidl pentru distrus la joaca, dar si haine de tenis de la cei mai buni producatori. Ultimul racnet de racheta, lansator de mingi care a costat mai mult ca masina mea.
Telefon nu are si nu va primi prea repede. Eu o duc si aduc de la scoala, nu are de ce sa il care dupa ea. Tableta am „ratacit-o” si, chiar cand avem 150 de km dus-intors pana la antrenament, sambata, am inceput sa o pacalesc sa ia jucarii, sudoku, sau conversam / cantam tot drumul. Ma enerveaza, cand o are, ca pur si simplu nu se mai uita la nimic, decat la porcaria aia.
Asa ca sper sa o dezvat.
Are 2 laptopuri (unul ramas de la mine, unul mic nou primit de la „iepuras”), se uita la cantece pe youtube si mai nou la TopCourt, un fel de netflix pentru tenis.
Cel mai fain este cand avem timp sa stam impreuna, sa facem chestii. Asta, observ, ii place mai mult decat orice jucarie cu dichis.
Nice.
Când am fost închiși în case au folosit telefoanele intens, și pentru școală și mai ales pentru comunicat cu colegii, cine nu avea era exclus. Acum încerc să le împing spre jocuri pe laptop sau consolă, cu limită. Dacă tot se joacă măcar să nu își strice ochii pe un ecran mic. Din fericire luni-vineri nu prea apucă că au ore și activități sportive sau recreative programate aproape zilnic, de regulă în weekend se joacă, dacă nu suntem plecați.
Am pus limita la crearea de conturi, că visau TikTok, le-am zis că până la 13 ani să zică merci că au acces la Youtube și Whatsapp. Momentan #rezist.
Nu sunt parinte dar am inceput sa ma uit in jur dupa exemple de „asa da” si „asa nu” sa imi pun niste intrebari pe tema asta. Cunosc parinti care sunt ok si isi cresc copiii echilibrat si mai sunt si unii care ii rasfata din calea afara si ii obisnuiesc cu ideea „are tata/mama grija sa rezolve daca e ceva”, „imi cumpara ce vreau cand vreau”etc. Eu inclin prin prisma educatiei pe care am avut-o spre prima tabara, dar ma gandesc daca nu cumva e o idee proasta sa iti temperezi copilul si sa mergi pe ideea sa fie empatic, sa se puna in pielea celorlalti etc. De ce zic asta ? Pentru ca vad la copii din tabara „rasfatatilor” foarte mult tupeu, bazat pe absolut nimic, sa nu zic dupa mine nesimtiti. Si mindset-ul ala zic ca pe termen lung te ajuta mai mult in viata decat sa fii autocritic, sa fii mai temperat, sa iti pui intrebari, sa ai indoieli, sa te minti ca esti tupeist cand de fapt esti nesimtit, faze de genul.