Când vorbesc cu prietenii despre câți bani îți trebuie pentru a trăi decent în România discuția fuge de multe ori spre întrebarea asta, Când îți dai seama că nu mai ești sărac? Care e linia de diferențiere între sunt sărac și trăiesc destul de bine, sunt în clasa medie. Mă uitam și la ce scria Alex, eu nu țin minte vremurile în care eram sărac, am avut noroc de o familie care a tras tare să nu ducem lipsă de nimic, dar țin minte clipa în care am realizat că nu mă simt eu sărac, de când sunt pe cont propriu: când am început să merg la supermarket și să cumpăr ce am nevoie, fără a mai verifica prețurile la fiecare produs, a le compara.
Am căutat studii despre clasa medie în România, dar sunt puține cifre, ce am găsit estima pe la 5% din totalul populației oamenii din clasa medie, față de UE unde media e pe la 14%.
Și depinde cum interpretezi treaba asta cu clasa medie, dacă tu consideri că în clasa medie te încadrezi dacă câștigi peste 1000 de euro pe lună, atunci situația e și mai tristă, în aprilie 2018 la nivel naţional, numărul salariaţilor cu normă întreagă de muncă şi cu salarii de peste 1.000 de euro net pe lună era de 217.402 de persoane. Ok, mai e și piața neagră, mai sunt și cei care au PFA-uri, firme proprii, venituri din dividende, dar nu cred că ajungem la 1 milion de persoane. deci nu putem luar dar salariul ca indicator.
Și totuși:
Oficial, România are 10.000 de locuitori cu averi de peste 1 mil de dolari, dar în realitate “evaziunea fiscală, la care se adaugă şi corupţia reprezintă cel puţin 10 miliarde de euro în fiecare an. Prin urmare, este foarte probabil să existe cel puţin încă 5.000 de milionari care au făcut averi din aceste zone, dacă nu chiar mai mult”
Revenind la sărăcia și clasa medie de la noi, majoritatea celor cu care vorbesc eu asociază sărăcia cu grija ratelor, facturilor lunare și a produselor necesare traiului de zi cu zi. Când nu mai stai cu stres zilnic că nu ai cu ce să le plătești sau că trebuie să gestionezi foarte atent banii ca la final de lună să ai și pentru rata lunară și pentru mâncare atunci simți că ești sărac, și să nu râdeți, se simt săraci și oameni care câștigă peste 1000 de euro lunar, dar au rate și cheltuieli ce depășesc nivelul ăsta.
Eu cred că putem extinde treaba asta un pic mai departe de facturi și mâncare, îți dai seama că nu mai ești sărac când te uiți în contul bancar și poți să îți planifici vacanțele de la începutul anului, fără a te gândi de unde să tai sau de la cine să te împrumuți, sau când știi că ai putea să nu lucrezi deloc 6 luni și totuși ai avea cu ce să îți plătești facturile și cheltuielile, deci nu simți presiunea zilei de mâine.
Voi când v-ați dat seama că nu mai sunteți săraci, cu ce ați asociat ieșirea din sărăcie?
Eu consider ca oricat ai avea la un moment dat tot te simti sarac pentru ca intotdeauna va fi cineva care are mai mult, mai bun ca tine. Alergam prea mult dupa bani, facem rate pe zeci de ani, muncim din zi si pana in noapte pentru a avea mai mult, pentru a ne permite ce isi permit altii, ” sa fim in rand cu lumea, sa nu ne facem de ras” dar adevarul este ca cu cat avem mai mult cu atat cheltuim mai mult, ne dorim si mai mult, si uitam sa traim in prezent, sa ne bucuram ca ACUM suntem bine, sanatosi, liberi si inconjurati de oameni frumosi la suflet. Foarte multi nu au aceste privilegii in viata, iar cei ce le detin nu stiu sau au uitat sa se bucure de ele, au uitat sa traiasca in prezent. Ei sunt adevaratii „saraci” care nu se vor imbogati niciodata. A fi bogat inseamna a fi fericit, pentru ca adevarata fericire vine din inima nu din contul bancar! Peace ✌
Clar, dacă te compari cu alții mereu va fi cineva mai bogat ca tine, eu mă gândeam doar la limita de jos, de unde poți spune – Hai că ne descurcăm destul de bine. 🙂
Peace to you too. 🙂