Nu suntem speciali și e ok așa

Din când în când mai apar discuții despre diferențele între generații și cum tinerii din ziua de azi sunt prea alintați, se cred speciali, și sunt afectați mult mai mult atunci când viața îi lovește puternic (de obicei după 30 de ani) și realizează că mami și tati i-au mințit, sunt și ei niște oameni normali, ca toți ceilalți. Problema, zic eu, este că generația actuală o duce tot mai bine, și dacă lucrurile se strică nu știu să se descurce. Eu am dus-o și foarte bine dar și foarte prost, dacă economia o ia la vale știu să mă repliez, dar cineva care a avut mereu o viață ușoară cum se va descurca oare?

Să nu credeți că m-am ramolit și am ajuns să mă plâng cu tinerii din ziua de azi, în fond și eu sunt încă tânăr (sper), și fiecare generație a fost criticată de cea anterioară. Dar faza e că mă uit în jurul meu și am senzația că societatea îi încurajează pe tineri să amâne cât mai mult maturizarea, contactul cu viața reală.

Tot mai mulți părinți își țin copiii în puf, ajung să facă 2-3 facultăți și masterate pe banii părinților, abia după 30 de ani poate ajunge și ăla micu să aibă un job în economia reală. Tot mai mulți tineri nu sunt căsătoriți sau în relații de lungă durată, e ceva normal să vezi tineri la 35 de ani care încă stau cu părinții și visează doar clubbing și vacanțe. Tot mai mulți tineri merg la interviuri de angajare cu pretenții absurde, cer salarii de mii de euro, chiar dacă experiența lor pe piața muncii e zero barat. Pentru că își permit.

Când tinerii devin părinți, modelul de parenting american îi încurajează să își crească copiii ca fiind speciali, realitatea fiind că majoritatea copiilor sunt normali. Nu ești special doar pentru că te naști, chiar dacă ai o urmă de talent trebuie să tragi tare pentru a deveni bun într-un domeniu, 99% transpirație, doar 1% inspirație. Asta nu înseamnă că nu putem deveni remarcabili, ne putem găsi scopul în viață, dar ideea e că nu e o chestie de noroc, ci de muncă, de continuă căutare. Nu ne naștem speciali, dar putem face ceva remarcabil cu viața noastră.

Ok, poate că nici părinții noștri nu ne-au crescut în cel mai bun mod posibil, dar majoritatea prietenilor din jurul meu, între 35-45 de ani, s-au maturizat în jurul vârstei de 20 de ani, au plecat de acasă, și-au luat joburi, au întemeiat familii, au lansat afaceri, acum sunt pe cont propriu. Au început de jos și s-au ridicat.

Chestia asta nu o mai vezi la tinerii de 20 de ani acum, nu mai zic de adolescenți. Într-un fel mă bucur că o ducem tot mai bine ca societate, copiii din ziua de azi nu știu ce e aia foame, au jucării frumoase, case călduroase și cam tot ce își doresc de la Moș Crăciun.

De cealaltă parte parcă aș vrea să creștem totuși niște copii ce vor deveni adulți responsabili, fără să creadă că li se cuvine totul pe tavă doar pentru că există. De asta zic, poate că nu trebuie să le spunem copiilor că sunt speciali, ci să vedem la ce sunt buni și să îi încurajăm să tragă tare pentru a își folosi la maxim talentul.

Nu ești special, e ok, dar vezi la ce ești bun, ia și trage tare, perfecționează-te, ca să îți găsești scopul în viață.

Greșesc?

Recomandă prietenilor!



6
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Marius
Vizitator

Cei care nu le plac munca ne au stricat pe noi românii care plătim taxe si impozite de ce

Doc
Vizitator
Doc

O analiză pertinentă și reala

alextje
Vizitator

Ai dreptate intr-o oarecare masura, cum si eu am dreptate intr-o oarecare masura. “copiii din ziua de azi nu știu ce e aia foame, au jucării frumoase, case călduroase și cam tot ce își doresc de la Moș Crăciun.” e adevarata afirmatia in cercul tau de prieteni. in cercul meu de prieteni si cunostinte, la fel. DAR, nu ne dam noi seama cate mii de copii fac foamea in Romania. Nu vorbesc de alta tari mai sarace. Sa ramanem doar la Ro. Iar 99% e vina parintilor, care de multe ori au 5 lei si-i dau pe 50ml, decat pe… Citește tot »