Din când în când mai apar discuții despre diferențele între generații și cum tinerii din ziua de azi sunt prea alintați, se cred speciali, și sunt afectați mult mai mult atunci când viața îi lovește puternic (de obicei după 30 de ani) și realizează că mami și tati i-au mințit, sunt și ei niște oameni normali, ca toți ceilalți. Problema, zic eu, este că generația actuală o duce tot mai bine, și dacă lucrurile se strică nu știu să se descurce. Eu am dus-o și foarte bine dar și foarte prost, dacă economia o ia la vale știu să mă repliez, dar cineva care a avut mereu o viață ușoară cum se va descurca oare?
Să nu credeți că m-am ramolit și am ajuns să mă plâng cu tinerii din ziua de azi, în fond și eu sunt încă tânăr (sper), și fiecare generație a fost criticată de cea anterioară. Dar faza e că mă uit în jurul meu și am senzația că societatea îi încurajează pe tineri să amâne cât mai mult maturizarea, contactul cu viața reală.
Tot mai mulți părinți își țin copiii în puf, ajung să facă 2-3 facultăți și masterate pe banii părinților, abia după 30 de ani poate ajunge și ăla micu să aibă un job în economia reală. Tot mai mulți tineri nu sunt căsătoriți sau în relații de lungă durată, e ceva normal să vezi tineri la 35 de ani care încă stau cu părinții și visează doar clubbing și vacanțe. Tot mai mulți tineri merg la interviuri de angajare cu pretenții absurde, cer salarii de mii de euro, chiar dacă experiența lor pe piața muncii e zero barat. Pentru că își permit.
Când tinerii devin părinți, modelul de parenting american îi încurajează să își crească copiii ca fiind speciali, realitatea fiind că majoritatea copiilor sunt normali. Nu ești special doar pentru că te naști, chiar dacă ai o urmă de talent trebuie să tragi tare pentru a deveni bun într-un domeniu, 99% transpirație, doar 1% inspirație. Asta nu înseamnă că nu putem deveni remarcabili, ne putem găsi scopul în viață, dar ideea e că nu e o chestie de noroc, ci de muncă, de continuă căutare. Nu ne naștem speciali, dar putem face ceva remarcabil cu viața noastră.
Ok, poate că nici părinții noștri nu ne-au crescut în cel mai bun mod posibil, dar majoritatea prietenilor din jurul meu, între 35-45 de ani, s-au maturizat în jurul vârstei de 20 de ani, au plecat de acasă, și-au luat joburi, au întemeiat familii, au lansat afaceri, acum sunt pe cont propriu. Au început de jos și s-au ridicat.
Chestia asta nu o mai vezi la tinerii de 20 de ani acum, nu mai zic de adolescenți. Într-un fel mă bucur că o ducem tot mai bine ca societate, copiii din ziua de azi nu știu ce e aia foame, au jucării frumoase, case călduroase și cam tot ce își doresc de la Moș Crăciun.
De cealaltă parte parcă aș vrea să creștem totuși niște copii ce vor deveni adulți responsabili, fără să creadă că li se cuvine totul pe tavă doar pentru că există. De asta zic, poate că nu trebuie să le spunem copiilor că sunt speciali, ci să vedem la ce sunt buni și să îi încurajăm să tragă tare pentru a își folosi la maxim talentul.
Nu ești special, e ok, dar vezi la ce ești bun, ia și trage tare, perfecționează-te, ca să îți găsești scopul în viață.
Greșesc?
Cei care nu le plac munca ne au stricat pe noi românii care plătim taxe si impozite de ce
O analiză pertinentă și reala
Ai dreptate intr-o oarecare masura, cum si eu am dreptate intr-o oarecare masura.
“copiii din ziua de azi nu știu ce e aia foame, au jucării frumoase, case călduroase și cam tot ce își doresc de la Moș Crăciun.”
e adevarata afirmatia in cercul tau de prieteni. in cercul meu de prieteni si cunostinte, la fel. DAR, nu ne dam noi seama cate mii de copii fac foamea in Romania. Nu vorbesc de alta tari mai sarace. Sa ramanem doar la Ro. Iar 99% e vina parintilor, care de multe ori au 5 lei si-i dau pe 50ml, decat pe o paine. Si care mor de cine stie ce infectii, cand ei habar n-au ca se poate sta in curatenie si in baracile alea unde dorm.
” s-au maturizat în jurul vârstei de 20 de ani, au plecat de acasă, și-au luat joburi, au întemeiat familii, au lansat afaceri, acum sunt pe cont propriu. Au început de jos și s-au ridicat. Chestia asta nu o mai vezi la tinerii de 20 de ani acum”
la fel, cei din cercul tau si al meu, dar ai sa te miri ca sunt inca mii de tineri care pornesc singuri la drum chiar si la varste de 14-15-16 ani. Nu-i mai vedem noi, ca am evoluat si ne-am selectat chestiile pe care vrem sa le vedem.
Iar stirile si tv-urile arata altceva cu care sa spele pe creier, nu saracia si greutatile vietii. Sau o fac selectiv si in functie de anumite criterii. Sau dau niste cifre care nu produc ingrijorare. Din punctul meu de vedere.
Sa nu-ti spun si cum e prin Belgia, ce se da la tv si prin ziare, si care-i realitatea de pe teren, de 3-4 ori mai rea. Dar nu se da totul sa nu se creeze revolte (mai greu cu oamenii din ziua de azi) sau sa nu riste ceva pentru urmatoare votare.
Eu iau media. Nu sunt arogant, știu că sunt mulți oameni și copii ce adorm flămânzi, dar la nivel global în ultimii 100 de ani rata sărăciei s-a redus foarte mult – https://slides.ourworldindata.org/world-poverty/#/title-slide
Plecatul de acasă – la fel, media. Nu mai găsesc acum pe scurt cifrele pe Europa, dar în State sunt la maximul din ultimii 75 de ani – https://www.wsj.com/articles/percentage-of-young-americans-living-with-parents-rises-to-75-year-high-1482316203
La TV și știri nu mă mai uit, e deprimant, filtrez informațiile prin newslettere și câteva site-uri (sper) de încredere. Clar, mass-media manipulează.
Evident, mă înșel și eu, dar mă uit pe trenduri și pe unele chestii suntem ok, o ducem mai bine la nivel mondial, la altele nu.
Pe primul link vad ca pentru jumatate de glop, aproape, nu sunt date :D. Am vazut zilele trecute pe youtube ceva documentar, asa pe sarite, cum sunt exploatati oamenii prin Kenya sau alte regiuni, pentru colectarea de nu stiu ce minerale pentru producerea de baterii. In fucking anul 2019, batuti, infometati, sapau cu mainile goale unii. Am dat pe sarite ca ma intristam si ma enervam in acelasi timp.
Macar lumea din jurul nostru s-o facem mai buna.. atat cat putem. Doar ca de multe ori nu prea ai cu cine.
Am scris zile trecute un articol (reeditat de cateva ori si cenzurat sa nu deranjez foarte tare), cu titlu click bait (sa-l fac accesat de cat mai multi din grupul ala) ce-i drept, despre neseriozitatea conationalilor nostrii care se afla in cautarea sau la locurile de munca si l-am pus pe un grup fb al romanilor din Be. Ce spume au facut unii, dar noroc ca mi-au luat partea moderatorii si oamenii care au inteles mesajul corect. Am scris articolul mai mult sa ma descarc de nervi, auzind despre aberatii de oameni. Sotia mea lucreaza la o agentie de recrutare a fortei de munca, iar seara-mi povesteste despre ce vor oamenii si ce mofturi au, pe langa tona de nesimtenie. Iti piere pofta de mancare si iti vine sa spargi ceva de nervi, cand tu stii ca ai inceput de jos, foarte de jos, ai trecut prin multe, in tipuri grele, iar altii vor direct cireasa, fara sa stie cum e facut tortul.
Scriu asta in legatura directa cu articolul tau. Daca ai timp, poate dai o tura pe blogul meu si citesti cateva minute. Feedback-ul articolului l-am primit oricum pe fb si n-ai cum sa vezi reactiile oamenilor :)).
Citit articolul. Problema cu neseriozitatea e peste tot, mai discut cu alți oameni din HR, manageri, toată generația în jur de 20 de ani vine cu foarte multe pretenții nejustificate, doar pentru că economia e pe creștere și se caută oameni în disperare. Dar am mai văzut asta la criza din 2008, eu m-am repliat rapid că voiam să muncesc, alții au stat pe tușă câțiva ani. Vremuri bune, oameni slabi, vremuri slabe, oameni puternici.