Probabil președintele care a dezamăgit cel mai mult așteptările celor care l-au votat e Klaus Iohannis. Zic asta ca să îmi fac mea culpa, și eu am crezut că va face ceva și mai ales în ultimul mandat nu a făcut efectiv nimic. Mai zic asta și pentru că înțeleg dezamăgirea românilor, inclusiv a diasporei, față de clasa politică, dorința lor de schimbare, de a da o palmă sistemului.
Dar. Cum am mai spus de mai multe ori, când vrei să îți schimbi casa nu te apuci să îi dai foc, cu tine în ea. Cam așa văd eu situația de acum cu țara asta. Avem 2 candidați, unul care țipă, amenință și promite că va schimba tot, va da foc casei pentru a face pe plac poporului, și unul civilizat care spune că nu trebuie să dăm foc casei, ci să reparăm ce este stricat și să construim pe lucrurile bune care există, pentru că trebuie să recunoaștem, avem și lucruri bune în țară.
Nu mai am iluzii că un președinte ne va salva sau va face miracole, dar la alegerile astea simt că votându-l pe Nicușor Dan nu votez răul cel mai mic, ci speranța că vom continua parcursul european. Și eu cred că nouă ne cam place în Europa, inclusiv diasporei, că dacă nu ne plăcea emigram spre Rusia, nu spre Anglia, Germania, Spania și Italia. Asta mi se pare un pic ilogic, zicem că vrem să schimbăm tot, ne plângem că UE nu e bun, dar facem asta… fix din UE.
Sunt primele alegeri în care candidații nu fac parte din partidele mari de după 1989. Și stați liniștiți, AUR NU este anti-sistem, aveți în link o analiză cu alianțele din teritoriu și oamenii atrași de la alte partide, PSD fiind pe primul loc.
Bonus, ca să știți cum stăm pe sondaje – fiecare dintre cei doi candidați ar fi votați de 48,2% dintre respondenți, în timp ce 1% dintre aceștia și-ar anula votul, iar alți 2,6% spun că „nu știu” pentru cine vor opta. LINK.
Bătălia se va da pe cei care nu știu cu cine vor vota, zic eu, și pe cei care nu au mers la vot în primul tur. Dacă aveți oameni indeciși în jurul vostru întrebați-i dacă le place în UE și spuneți-le că duminică pentru asta votăm, pentru a nu pierde lucrurile bune pe care le avem, pentru a nu aluneca spre fascism și autocrație.
Eu zic că nu va fi ușor, dar va fi Nicușor. Mi-aș dori să trăim în continuare într-o Românie europeană, cu un președinte care unește, nu dezbină, iar copiilor să le spun că dacă înveți bine poți ajunge chiar și președinte, iar dacă ești golan lumea te evită. Dar poate așa sunt eu, mai visător.
Sloganul e de aici.