Povestea o scriitoare cunoscută din onlineul românesc că primește tot mai des mesaje private în care e criticată pentru că ei îi merge bine acum și arată asta public pe internet, cei care îi trimiteau mesajele zicând că se simt afectați, vorba aia, ei de ce îi merge bine și lor nu? Probabil sunt aceiași oameni care atunci când tipa era în depresie și o ducea rău nu aveau nici o problemă cu asta, erau tot acolo în comentarii, gata să dea Like problemelor din viața ei.
Eu din asta înțeleg că suntem foarte duplicitari, mulți dintre noi. Oficial le zicem oamenilor că ne bucurăm pentru vacanțele lor, pentru mașina sau casa nouă, poate pentru copilul pe care și l-au dorit, dar în realitate mulți dintre noi ne hrănim în umbră din tragediile altora, din dramele lor, ne bucurăm pe ascuns când aflăm că le merge rău.
De ce? Nu știu, poate pentru că și nouă ne merge rău și am vrea ca tuturor să le meargă la fel, poate pentru că e mai ușor să dăm vina pe alții pentru eșecurile noastre în loc să căutăm metode de a ne ridica, poate pentru că avem invidia în sânge, poate pentru că nu am fost învățați să folosim invidia asta la modul constructiv, cine știe…
Eu am scris de mult timp că viața noastră reală nu e la fel de faină ca cea de pe Facebook, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi învidiem pe cei care au o viață roz în online, sau aleg să o prezinte așa.
De obicei eu încerc să mă raportez la oamenii din jurul meu, cei cu care mă întâlnesc mai des, pentru că știu și părțile bune din viața lor, și părțile mai puțin bune. Mă bucur atunci când merg într-o locație exotică, îmi pare rău când au probleme de sănătate sau la serviciu.
Indiferent la cine v-ați raporta în viață, mi se pare o mare prostie să ne raportăm doar la ceea ce vedem online, acolo totul e filtrat. Și dacă alegeți să vă raportați la oameni care o duc mult mai bine ca voi, ajută mai mult să folosiți invidia la modul constructiv, zic eu – dacă X sau Y poate, eu de ce nu aș putea?
Asa e.